HBO anunță premiera unui documentar „Game of Thrones”, după finalul ultimului sezon

Ca și când nu ar fi fost de ajuns încărcătura emoțională pentru ultimul sezon din „Game of Throns", HBO anunță premiera unui documentar după finalul serialului.

HBO anunță premiera unui documentar „Game of Thrones”, după finalul ultimului sezon

„Game of Thrones: The Last Watch” va avea premiera pe 26 mai, la o săptămână distanță de episodul final al serialului. Documentarul invită fanii să pășească în culisele „Game of Thrones”, „să descopere lacrimile și bucuriile implicate în provocarea de a aduce lumea fantastică a Westeros-ului la viață în studio-uri realiste și câmpurile din Irlanda de Nord”, potrivit unui comunicat de presă. „Camerele vor urmări actorii și echipa de producție în timp ce se confruntă cu vremea extremă, termene limită, dar și nerăbdarea fanilor de a descoperi ce se întâmplă în continuare.”

Potrivit HBO, având în vedere că finalul serialului se apropie, proiectul anunțat este mai mult decât un documentar de culise, ci „o poveste emoționantă, amuzantă, spusă cu haz și intimitate, despre plăcerile dulci-amărui a ceea ce înseamnă să creezi o lume, de care, în final, trebuie să te desparți.”

Cel de-al optulea sezon din „Game of Thrones” va debuta pe 14 aprilie. Emilia Clarke a alimentat curiozitatea fanilor de pretutindeni după ce a declarat că în urma vizionării finalului, s-a plimbat trei ore prin Londra, fără să-și propună să ajungă într-un anumit loc. „Ar fi putut chiar să plouă, tot aș fi mers prin ea fără să știu ce să fac”, le-a spus actrița celor de la Press Association.

Citește și:
Un nou video cu Donald și Melania Trump face valuri pe internet, iar motivul este bineîntemeiat

Foto: Twitter, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle