Gusturi & ierarhii, de Alex. Leo Serban

Cred ca lumea culturala romaneasca este, pina la urma, destul de asemanatoare lumii mai putin culturale. Lumea aceasta din urma este formata din oameni care nu sint nici artisti, nici scrii­tori, nici critici de orice fel – sint oameni „simpli”, care gusta cultura, de­si nu o produc. (Oare cum ar arata o lume in care toata lumea ar scrie, compune muzica si regiza filme?? Ar fi oare, neaparat, o „lume mai buna”? S-ar citi/asculta/picta unii pe altii? Ma indoiesc! – si inchid paranteza utopica.)

Gusturi & ierarhii, de Alex. Leo Serban

De altfel, termenul „mai putin culturale” este o prostie pe care mi-o asum; as putea sa dau „delete”, dar n-o fac: ca sa parafrazez un cintec, si jurnalistii scriu prostii, citeodata (chiar asa)… Asadar: aceasta lume – a consumatorilor de cultura – este formata (si) din oameni de toata isprava, care stiu sa aprecieze valoarea, stiu sa separe griul de neghina (uneori, mai bine ca un critic!), au un gust exersat si fin.

Pentru acestia scriu scriitorii, compun compozitorii si picteaza pictorii: a primi lauda unui om de gust, care a vazut multe si stie ce e cu adevarat valoros, poate fi – pentru un artist autentic – lucrul cel mai bun care i se poate intimpla. Si, sa nu uitam, exista cititori – ascultatori, privitori etc. – mai „la zi” in cele culturale decit anumiti artisti…)

Evident, exista si cealalta categorie. Oameni care consuma, de-a valma, lucruri valoroase si lucruri lipsite de orice valoare, incapabili sa discearna ce merita admirat si ce nu. Sint cei care se ridica in picioare si aplauda, ca la plenarele de demult, si un spectacol bun, si unul prost. Care citesc carti bune, carti proaste ­– fara a vedea vreo diferenta intre ele. Sint tot „consumatori de cultura”, la o adica – dar, vai: daca ei ar trebui sa dea verdictele de valoare, ar fi vai si-amar!

Mai exista o categorie, cumva intermediara, insa infinit mai periculoasa decit cea a oamenilor care inghit orice fara discernamint: este cea a celor care considera ca gustul lor echivaleaza cu o ierarhie. Insensibili la argumente, acestia se pun de-a curmezisul parerilor intemeiate ale celor mai multi, decretind ca, daca lor nu le-a placut cutare opera (literara, muzicala, cinematografica…), opera respectiva este automat proasta. Cu acestia nu prea ai cum purta un dialog, pentru ca sint – cel mai adesea – vehementi si chiar agresivi. Ei confunda, uneori, notorietatea cu valoarea adevarata si-si fac propriile ierarhii (precare) in functie de umori.

M-am gindit la toate acestea contemplind, cumva melancolic, Gala premiilor „Gopo”. Anul trecut, „Gopo”-ul pentru intreaga activitate i-a fost atribuit lui Lucian Pintilie – artist fara de care cinematograful (si teatrul) romanesc, asa cum este el azi, n-ar fi existat. Anul acesta, acelasi premiu i-a revenit lui Jean Constantin, actor extrem de popular – mult mai po­pular, probabil, decit maestrul Pintilie.

Ei, si? Majoritatea filmelor in care a jucat sint mediocre sau submediocre. Nu talentul (autentic) al lui Jean Constantin este in cauza, ci oportunitatea ca acesta sa fie considerat „important” – in conditiile in care, in aceeasi sala (la alta masa, totusi), statea un actor precum Victor Rebengiuc… Pentru ca ierarhiile, pina la urma, nu au legatura doar cu gustul (si cu talentul); au legatura – mai ales – cu inteligenta, si deci puterea de discernamint.

Articol publicat in ELLE Aprilie 2008
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle