Goana dupa bona

Sa gasesti o bona care sa aiba grija de copilul tau a ajuns sa fie o adevarata aventura, care poate parea amuzanta privita din exterior, dar care te duce la disperare. Iar, in final, daca ai noroc si reusesti sa gasesti persoana potrivita pentru asta, risti sa constati ca fetita sau baietelul tau va ajunge s-o iubeasca mai mult decat pe tine...

Goana dupa bona

Deunazi o prietena imi spunea, la un chat pe Messenger, ca e o adevarata „aventura exotica' sa faci copii. si, daca tot ii faci, sa-i cresti, bine­inteles… Nu pot s-o contrazic, stiu bine, din propria experienta, cum sta treaba. Ai doua variante: fie te dedici plina de abnegatie meseriei de „mama clasica' – o specie pe cale de disparitie –, fie te arunci in viltoarea vietii de „mama alternativa'. Sau daca vreti, „mamica de tip nou, care alearga de la un job la altul, mereu conectata la Internet si cu mobilul sunindu-i enervant, chiar si in timp ce se afla la salon aranjindu-si parul pentru vreo petrecere cool. In acest timp, copilul creste acasa cu acea faptura inefabila si indispensabila in viata unei femei cu copii, care se numeste bona.

Dupa citeva luni de stat acasa cu bebelusul – luni ab­solut minunate, in ciuda oricaror insinuari rautacioase –, vine si clipa cind destinul hotaraste ca vacanta s-a sfirsit si te asteapta „reincadrarea in cimpul muncii'.

Nimic mai simplu, iti spui si purcezi la cautat de bone (trebuie sa fac precizarea ca rolul traditional al bunicilor a disparut in ultima vreme, ei fiind de asemenea oameni ocupati, cu mobil si job-uri, sau pur si simplu aflati la mare distanta de nepoti).

La inceput, in asemenea cazuri, urmezi principiul „suna un prieten' si e imposibil sa nu gasesti pe cineva care sa stie pe cineva care e prieten cu altcineva (mama unei colege de-a unui prieten al verisoarei) care iti poate recomanda o doamna de incredere care stie sa aiba grija de copii.

Prima data, pretentiile iti sint mari: ea, bona perfecta, trebuie sa fie nici prea batrina, nici prea tinara, trebuie sa fie serioasa si devreme acasa, empatica, telepatica, sa se joace cu bucurie de-a trenuletu, dar sa stie si limbi straine, la o adica sa mai si gateasca cite ceva pentru intreaga familie, pentru ca tu (nu-i asa?) numai de asta n-ai timp. Cu asemenea asteptari mari, te indrepti catre specialisti: firmele de bone. Aparute si la noi de ceva vreme si numite „agentii de babysitting', ele iti promit solutia perfecta.

Te intilnesti, intr-o atmosfera pasnica, cu o doamna care te pune sa completezi chestionare si te asigura ca iti va gasi solutia perfecta. Faci profiluri psihologice, completezi fise, raspunzi la intrebari complicate, de baraj (de genul „preferati sa fiti sunata de mai multe ori pe zi, sau ca bona sa ia singura decizii in privinta copilului?'); ti se spune ca persoanele din baza de date au fost atent selectionate, in urma unor teste de anduranta, ca toate au fost recrutate pe baza de recomandari serioase si ca au fost indelung specializate in tehnici superioare de crestere si educatie a copilului (in concordanta cu cele mai recente norme europene). Suna profesionist, iti spui si ceri sa vezi vreo doua-trei candidate. ti se ras­punde ca vor fi alese pentru interviu numai si numai persoane potrivite profilului.

Dupa vreo saptamina, la marele interviu, audiezi vreo citeva doamne, dintre care una cam strimba din nas la salariu, cealalta la orar (va rog, pe aceasta cale, sa-mi spuneti care este acel serviciu de la care pleci zilnic la orele 16,00?), a treia pare mai „available', dar are un usor defect de vorbire (te decizi insa sa fii politically correct si sa nu faci discriminari), iar a patra… in fine, pare oarecum de treaba, genul bunicuta, dar simpatica, pe care sa o iei acasa si sa o rogi frumos sa-ti faca gem si zacusca. Spui ca vrei sa dezbati alegerea cu sotul si ca vei da un raspuns a doua zi. Cu sotul se nimereste sa te certi cam doua zile (niciodata nu se poate ajunge la un consens din prima) si asa se face ca, atunci cind suni sa confirmi „bunicuta', afli ca deja au achizitionat-o altii mai rapizi si mai operativi. Deh, cerere mare, oferta mica… In fine, o iei pe cea disponibila, dai banii (agentiile functioneaza fie pe baza de comision unic fix, ceva mai mare, fie pe baza de comision lunar, ceva mai mic, din salariul bonei) si o astepti sa se prezinte la job. Numai ca… surpriza! Doamna nu apare, nu raspunde la telefon („abonata nu poate fi contactata'), in schimb iti lasa o epistola in usa, in care iti scrie ceva de genul „m-am hotarit, nu lucrez pentru mai putin de… o suma fabuloasa, consider ca valorez mult mai mult, imi pare rau, eu sint o persoana sensibila, va doresc mult succes in viata si numai bine'. Nu rideti, eu am patit-o si jur ca nu e cel mai placut lucru din lume, mai ales atunci cind peste trei zile te asteapta un job nou si habar n-ai cum o sa te descurci.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle