Generația care plânge pentru că nu a putut vota. Cum s-au văzut alegerile europarlamentare din diaspora

alegerile europarlamentare din diaspora

Nu am mers la baie în total 10 ore. Am mâncat 3 biscuiți, o banană și niște paste cu ardei. Aveam un rucsac de 6 kg cu laptop și cărți pentru licența pe care trebuie să o predau în trei zile. A merge la bibliotecă după vot pare cel mai mare semn de naivitate al meu. Am șanțuri în pielea de pe umeri pentru că nu am putut mereu să îmi țin rucsacul pe jos. Am 3 bășici noi în tălpi. Am terminat de citit o carte și m-am apucat de un audiobook. Cineva lângă mine citea 1984 de Orwell. Am avut speranță până în ultimul moment.

Am urlat pe muțește m**psd cu toată ținerea de sine pe care am avut-o. Pentru că oamenii din Amsterdam au fost foarte civilizați și s-au șușuit între ei atunci când cineva striga ceva, orice. Da, VREM SĂ VOTĂM. Dar deja suntem la coadă. Facem tot ce putem. Nu e nevoie de țipete. Am plâns în brațele unei prietene la 9 și un pic, la câteva momente după ce un polițist s-a pus în ușa secției și a început un discurs cu „Helaas…” (Din păcate…).

Nu am nimic ce să le reproșez autorităților de la secția unde am votat. Au adus gărdulețe, toalete mobile, zeci de saci de gunoi, mașini de poliție, salvare și multă, foarte multă compasiune. Am uitat cum e să simți asta venind de la un politician. Da, ați citit bine. Politicianul la care mă refer este primarul din Diemen, orășelul din apropierea Amsterdamului care a fost gazda unei secții de votare. A stat cu noi aproape toată ziua. DUMINICĂ. În ziua lui liberă. În ziua noastră liberă. A făcut nenumărate drumuri între interior și exterior, încercând să grăbească procesul la rugămințile intense ale celor de afară. A vorbit cu ambasadorul României în Olanda și cu ministerele locale și a încercat să li se adreseze celor 600-800 de oameni care încă mai stăteau la coadă la 20:45. A declarat în nenumărate rânduri „This is not how democracy is supposed to be. This is a disgrace.” (Nu așa ar trebui să fie o democrație. Aceasta este o rușine).

În clipuri care deja circulă pe Facebook, primarul declară foarte supărat că a vorbit cu ambasadorul României și că nu va mai facilita alegeri în orașul său dacă autoritățile române nu vor garanta existența unui proces democratic corect, în care oricine poate vota și în care sunt destule secții pentru toată lumea. „E un semnal mare că ați venit astăzi la vot. Vă mulțumesc și sunt alături de voi.” Iată cum vorbește un politician care își merită aplauzele.

Din păcate, situația nu a fost la fel la Haga, unde oamenii au încercat să intre cu forța în sediul ambasadei după ora 21. După două strigăte de avertisment, oamenii au fost dispersați de jandarmi cu bastoane în timp ce încă țipau VREM SĂ VOTĂM. Dacă vi s-a făcut pielea de găină, să știți că așa mă simt eu de mai bine de 12 ore.

Nici nu știu de unde să încep cu critica la adresa Guvernului în general, Biroului Electoral Central, Ministerului de Afaceri Externe și poate chiar și Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Apropo, ați auzit până acum prea multe de ultimul minister menționat? Eu nu. Zic că e un semn clar de eficiență. În unele orașe urnele s-au umplut și nu au fost înlocuite. În altele, nu au fost destule buletine de vot. În majoritatea cazurilor, numărul de ștampile era mai mic decât numărul de cabine de vot. Absolut inadmisibil. În cazurile mai fericite autoritățile locale au intervenit, declarând bucăți bune de trotuar ca spațiu de ambasadă, tocmai pentru a le permite oamenilor să își exercite dreptul fundamental la vot (chapeau bas pentru Berlin, Munchen etc.) Repet, autoritățile locale. Șocate, probabil, de procesul nedemocratic de vot și săturate să se simtă neputincioase. Doamne ferește să fi fost dat atunci primul OUG cu adevărat util.

Noroc cu telefoanele inteligente și abonamentele 3G – altfel zeci de mesaje live nu s-ar fi putut auzi din diaspora pe Facebook, Whatsapp și pe alte rețele. În mod curios, pare că sute de mii de români au halucinat același fenomen în același timp. Altfel nu îmi explic declarația lui Teodor Meleșcanu (încă Ministru de Externe!!) legat de votul în diaspora: „În general a mers bine.” Iată cum într-o minciună de numai cinci cuvinte Meleșcanu își demonstrează propria incompetență, sfidare și lipsă de respect pentru oameni.

Nici noi nu am fost perfecți. Mulți au sărit coada sau s-au așezat la ea câte 12 pe rând. Aparent noțiunea de încolonați-2-câte-2 nu ni s-a întipărit destul de bine în minte. S-a fumat mult și mucurile au ajuns pe jos. Deci îți dorești ca țara de acasă, România, să fie curată și frumoasă, dar lași gunoi pe jos în țara în care te afli? Pe bune?! Limitele spațiului personal au fost încălcate non-stop și la sfârșitul celor opt ore, simt că știu mult prea multe din viețile celor care au stat lângă mine la coadă. Am fost fluierată de trei ori când am plecat să iau niște biscuiți („Ce faci pisi, ai ieșit la vot?”) și mi s-a pus din nou un nod în stomac, tipic drumurilor în fustă către stația de autobuz de pe Prelungirea Ghencea, unde încă stau ai mei. Nu suntem perfecți și nici că voi fi vreodată, dar măcar am învățat în sfârșit ce înseamnă implicarea civică. Pare că învățăm pe pielea noastră că nu e bine să fii un personaj colectiv în propria poveste. În Amsterdam și nu numai, câțiva oameni cu inițiativă au cumpărat apă și banane și le-au distribuit în jur, fără să se aștepte la ceva în schimb. Crucea Roșie a făcut la fel, începând cu ora 20.

Apropo, știți că ieri probabil aveam șansa să doborâm recordul mondial la cel mai eficient joc de telefonul fără fir? De la un capăt la altul, toți ar fi auzit șoptit muiepsd. Nu-i bai, mai avem oportunități să exersăm. Împărtășesc cu voi încă o glumă tipică felului în care românii încearcă să facă față evenimentelor negative. Un domn de lângă mine sugera că doi români puteau începe o relație frumoasă la coada din Amsterdam. Se cunoșteau la capăt, după 5 ore de vorbit deveneau cei mai buni prieteni, și după alte patru erau deja într-o relație, așteptau un copil și aveau acces la coada express.

Lăsând gluma deoparte, sunt în continuare îngrijorată de posibile cazuri de fraudă și mă aștept ca bătăile inimii să mi se calmeze numai după anunțarea rezultatelor oficiale.

***

Ieșind de la metrou, afară ploaia răpăia pe biciclete și pe trotuar. Mi-am pus eșarfa peste gură și am răbufnit în plâns. Deja genunchii îmi erau ca de jeleu, picioarele aveau spasme și eu eram la capătul puterilor. Am plâns rău și mult, mergând prin ploaie până acasă. Mă gândeam la protestele din 10 august, de unde tot cu lacrimi plecasem, și la toate dățile când oameni apropiați mă întrebau indignați de ce am plecat din țară. Nu m-a observat nimeni plângând pe drum. Toți din jur aveau căști și mergeau rapid cu capul plecat. Oricum nu ar fi înțeles de ce plâng.

Mulțumesc celor care au votat. Să știți că ați făcut-o și în numele meu. Ne vedem la prezidențiale.

Text și Foto: Laura Ghițoi

Citește și:
Politică la feminin – 5 politiciene de la noi vorbesc despre rolul și locul femeilor în viața politică românească

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Mai multe articole