Flashmob – noua distractie urbana

Pe 29 august 2009, ora 18,00, Piata Romana a fost invadata de dansatori profesionisti si amatori care au dansat pe „Beat It” a lui Michael Jackson.

Sa ne tinem de mina la mall

Intr-o oarecare duminica de ianuarie, la ora 16, in fata cafenelei Starbucks din mall se strinsesera vreo zece tineri care nu venisera acolo nici pentru vreun film la multiplex, nici pentru a profita de reducerile de la Zara. M-am apropiat de ei si i-am spus unui tip care-si ascundea coditele sub o caciula neagra numele cu care ma inscrisesem, cu citeva zile inainte, pe site-ul iflashmob.net. Am mentionat, timid, ca n-am mai fost niciodata la „chestii din astea”. El a zimbit si mi-a bifat numele de pe lista. Apoi am iesit cu totii afara, in parcare, „ca sa nu atragem atentia”. Acesta este unul dintre lucrurile de baza in „filosofia flashmob-urilor”: sa nu atragi atentia asupra ta inainte de actiune. Alte reguli suna cam asa: daca esti intrebat ce faci sau ce se petrece acolo, poti sa raspunzi orice, numai sa nu aiba legatura cu ceea ce urmeaza sa se intimple (exemplu: „Ma duc sa-mi iau fetita de la gradinita”), sa nu vii cu aparate foto sau video si, bineinteles, sa nu dai nici un fel de informatii presei. Dar, de fapt, despre ce fel de actiuni vorbim, daca secretul lor trebuie pastrat cu asemenea sfintenie? Sa ne intoarcem in acea duminica de ianuarie, la ora 16, in parcarea unui mall. Ne strinseseram cam treizeci de oameni, majoritatea in ultimii ani de liceu sau studenti, unii fumau cite o tigara, altii rideau, strinsi in „bisericute”, altii se jucau cu telefoanele, pina cind o fata tunsa scurt, care parea a fi „organizatoarea”, a scos din buzunar o foaie de hirtie si a inceput sa explice ce urmeaza sa facem: sa ne tinem cu totii de miini pe scarile rulante dintre etajul 1 si 2, formind un fel de lant uman, timp de citeva minute, iar la sfirsit sa batem palmele unii cu altii. Apoi sa ne despartim (in limbajul flashmobber-ilor, „sa ne dispersam”), ca si cind niciodata nu ne-am fi intilnit si sa ne vedem fiecare de treburile noastre. Ceea ce am si facut: ne-am tinut de miini pe scarile rulante, am batut palmele, am stirnit priviri curioase, amuzate sau chiar indignate, ne-a pufnit risul, ne-am simtit citeva minute veseli ca niste copii tembeli, apoi ne-am vazut fiecare de treaba lui. Totul a durat nu mai mult de doua minute. Intrebarea este: de ce ar face cineva asa ceva?

Istoria recenta a aglomerarilor urbane

Primul flashmob (care s-ar traduce in romaneste prin „aglomerare spontana”) a fost organizat in iunie 2003, in Manhattan, la initiativa lui Bill Wasik (fost editor la Harper’s Magazine). Aproape 150 de oameni s-au adunat atunci la etajul 9 al unui centru comercial, la raionul de covoare, si au cerut „un covor pentru dragoste”, spre nedumerirea vinzatorilor. Ideea a ajuns o luna mai tirziu si peste Ocean, la Roma, cind 300 de persoane au intrat intr-o librarie cerind vinzatorilor carti inexistente. Nu a trecut mult timp si flashmob-urile au devenit un adevarat fenomen social. Un soi de lupta pasnica (si, cumva, suprarealista) impotriva restrictiilor sociale, o iesire din cotidian prin acte aparent absurde, noul mod de distractie al tinerilor occidentali plictisiti de formele de distractie standardizate, o forma inconstienta si colectiva de arta urbana continind o doza de anarhie? Flashmob-urile sint cite putin din toate acestea. Iar unele dintre ele au ajuns, in doar citiva ani, la o adevarata traditie. Worldwide Pillow Fight Day se intimpla pe 22 martie in orase de pretutindeni din lume (doar in New York s-au strins in acest scop, in 2008, peste 5.000 de participanti!). Freeze Mob este un „model” extrem de popular de aglomerare spontana: imaginati-va ca, intr-un loc public, zeci si chiar sute de oameni se opresc deodata si ramin nemiscati, de parca ar fi niste statui, timp de citeva minute. In 2008, in Place Trocadéro din Paris a avut loc cel mai mare freeze mob, la care au participat peste 3.000 de oameni, iar efectul a fost absolut spectaculos. La Berlin, in Alexanderplatz, tinerii se joaca de-a flashmob-ul cu baloane si umbrele colorate, iar in metroul newyorkez nu mai putin de 1.000 de persoane si-au scos… pantalonii in timpul calatoriei sub pamint, pentru a celebra No Pants Day. ImprovEverywhere este un soi de asociatie informala din New York care se ocupa cu „organized fun”, dupa cum singuri declara pe site-ul lor. Desi nu vor sa fie asociati miscarii flashmob, ei organizeaza periodic astfel de actiuni, cu singurul scop de a crea o diversiune simpatica in spatiul urban, de a provoca zimbetele trecatorilor care asista la „scene de haos si bucurie”. Creata in august 2001 (deci inainte de inceputul „oficial” al flashmob-urilor…) de catre un anume Charlie Todd, ImprovEverywhere se lauda pina acum cu peste 100 de actiuni la care au luat parte, in total, aproximativ 10.000 de „agenti undercover” si au ajuns atit de populari, incit au inceput sa fie chemati la festivaluri si happening-uri artistice. In mod paradoxal, desi se vrea a fi un soi de manifest al libertatii, cu un usor substrat subversiv, uriasul potential comercial al acestui fenomen a fost intuit de catre industria publicitatii: T-Mobile si Coca-Cola au realizat doua spoturi pornind de la conceptul de flashmob. Asa incit, asa cum se intimpla inevitabil in cazul manifestarilor underground, dupa o vreme, sint absorbite in marea matca a mainstream-ului…

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din lifestyle