Fidelitatea in cuplu

Ce mai inseamna astazi fidelitatea intr-un cuplu? Ce anume cere fiecare de la partenerul sau, la acest capitol? Si ce primeste? Raspunsurile la aceste intrebari pot fi extrem de variate.

Fidelitatea in cuplu

Semper Fidelis. Aceste doua cuvinte din titlu au aparut, de-a lungul vremurilor, in cele mai diverse locuri: pe scuturile soldatilor sau ale cavalerilor, pe steagurile de lupta ale unor unitati de armata sau pe blazoanele unor familii nobile. In toate aceste cazuri „Semper Fidelis echivala cu un legamint de credinta nestramutata fata de o autoritate superioara, mergind de la comandantul direct si, uneori, chiar pina la Dumnezeu. Asta pentru ca vorbim despre timpuri in care fidelitatea era considerata o indatorire divina, iar nerespectarea ei, un pacat capital.

In vremuri mai apropiate noua, pe la inceputul secolului XX, sensul lor a inceput sa se modifice usor, iar cele doua cuvinte au inceput sa fie gravate pe inelele de logodna oferite de gentlemani spilcuiti unor persoane care, evident, erau „doamnele sufletului lor. Atita doar ca si greutatea cuvintelor s-a schimbat direct proportional cu cea a suportului pe care erau inscrise, odata cu trecerea de la kilogramele de fier ale scuturilor la gramele de metal pretios din inele. Drept care gentlemanii cu pricina nu aveau prea multe re­tineri in momentul in care cereau aceeasi inscriptie si pentru al doilea, al treilea sau al „n-lea inel oferit celei de a „n-a doamna a sufletului.

Astazi, nu mai pacalesti pe nimeni cu asa ceva. Astazi, „Semper Fidelis mai scrie doar pe cite o zgarda de catel. Traim in perioada in care totul e negociabil, in care fidelitatea fata de cineva sau ceva se pretuieste si se rasplateste prin contul personal din banca, iar daca rasplata nu e multumitoare, esti liber sa cauti un aranjament mai profitabil, in care sa fii fidel unui om mai darnic. Si nu e nimic imoral in asta. Drept care acest fel de a judeca lucrurile se transfera si asupra fidelitatii in cuplu.

La inceput de secol XXI gelozia face mai multe victime decit oricind si este unul dintre principalele motive de divort, dar, paradoxal, in acelasi timp, o stire despre o femeie obligata sa se prostitueze de catre propriul sot nu mai produce aproape nici o emotie si devine un banal fapt divers. Cuvintul fidelitate exista inca in dictionare, dar si in practica. Oamenii pretind fidelitate, se lauda cu ea, dar ce intelege fiecare cind spune aceasta vorba, asta e deja o alta discutie, extrem de complicata. Pe marginea subiectului se poate glosa la nesfirsit, dar consideratiile personale sint prea putin importante intr-o discutie in care nu are rost sa pronunti cuvintul obiectivitate.

Drept urmare, e mult mai bine sa ne aple­cam asupra unui exemplu concret, dar mai pu­tin obisnuit si… sa inteleaga fiecare ce-o vrea. Orice poveste care se respecta incepe cu „a fost odata… , asa ca sa respectam ti­parul: au fost odata doi elevi la un mare li­ceu bucurestean. Era suficient de mare acel liceu pentru ca, in cei patru ani cit au inva­tat acolo, desi erau in clase paralele, cei doi sa nu se intilneasca practic nicioda­ta. Sau poate ca de intilnit s-or fi intilnit ei, dar niciodata nu s-au bagat de seama reciproc. Cert este ca tocmai terminau liceul si nu se cunosteau. S-a intimplat insa ceva. Grupurile din care faceau parte s-au hota­rit, fiecare separat, ca merita sa sarbato­reasca incheierea vietii de licean intr-un fel mai special: sa uite de examenul de admi­tere la facultate si de toate belelele ce ame­nin­tau viitorul apropiat, sa plece trei zile din Bucuresti si sa se relaxeze. Era in plin sezon estival, n-au mai gasit locuri sigure nici la mare, nici pe Valea Prahovei, n-au vrut sa riste sa-si strice mini-vacanta umblind din hotel in hotel si au hotarit sa inchirieze ce se mai gasea: camere la „Muntele Rosu.

Si uite-asa, doi oameni „prea ocupati ca sa se cunoasca in patru ani in care au facut acelasi liceu s-au intilnit pentru prima oara la munte, cind cele doua grupuri s-au reunit intimplator intr-o petrecere comuna, care a-nceput vineri seara la cabana si s-a incheiat doar duminica seara, pe peronul Garii de Nord. A fost senzational, „cea mai tare petrecere de liceu pe care ti-o poti imagina, unul dintre acele momente la finalul carora toata lumea se pupa cu toata lumea, se schimba numere de telefon si adrese si se fac promisiuni ferme de reve­dere care nu se respecta niciodata. A urmat apoi examenul de admitere, Eugen a plecat in aramata – noua luni, asa cum era pe-atunci „obiceiul – si nu s-au mai vazut. Eugen avea insa alte planuri. S-a gindit el ce s-a gindit, vreo doua luni, apoi si-a facut curaj si i-a dat telefon.

Adriana spune ca n-o s-a uite niciodata convorbirea aceea: „Fii atent, sa-ti po­vestesc! Era o perioada cam albastra pentru mine, tocmai ii dadusem papucii unui badaran si traversam unul dintre acele momente in care uram tot ce era masculin in intregimea si totalitatea lui. Era de rau! Nici Piti, motanul meu, nu avea atunci voie sa stea prea aproape de subsemnata. Si ala era un mirlan si stiam eu cam ce le face pisicutelor cu inima sensibila… Ce mai, era rau de tot. Si-atunci apare dumnealui cu faze de genul «nu stiu de ma mai stii, dar eu de cind te-am vazut numai la tine ma gindesc etc.». Ce sa zic, era altceva, m-a induiosat. Am acceptat sa iesim la o pizza si-atit ne-a fost. In ceea ce a urmat imediat dupa aceea n-a mai fost nimic spectaculos. Asta daca nu tinem cont de viteza cu care s-au desfasurat evenimentele: dupa vreo doua luni erau casatoriti.

Si-au mai trecut doi ani si totul mergea de minune, isi vedeau de scoala – ea la cibernetica, el la chimie industriala – se vedeau mai mult seara si la sfirsit de saptamina si n-aveau nici o grija. Adriana povesteste: „Stateam intr-o garsoniera inchiriata, iar mamele noastre erau intr-o permanenta competitie – care sa ne gateasca, sa ne faca curat, sa ne ingrijeasca mai bine… Tatii, de comun acord, ne stabilisera un fel de renta viagera… nu ne durea capul. Dar «domnul» a inceput sa simta nevoia sa se afirme drept cap de familie. Eugen intra si el in vorba, pentru prima oara, ca sa explice: „Mai ales ma enerva o chestie: nu aveam banii nostri. De cite ori ne planuiam altceva decit haine si mincare, trebuia sa intrunim consiliu de fa­milie, sa prezentam ideea, sa o justificam… Asta era valabil chiar si pentru vacante, ca sa nu mai vorbesc de o nebunie cum ar fi fost o combina audio sau altceva de genul asta. Adriana se amuza: „Era haios, intr-un fel. Ai nostri incercau sa ne «responsabilizeze». Si asta se concretiza intr-un fel de prezentare de plan de afaceri, cu rentabilizare de investitii, cu optimizare… Eugen nu e deloc de acord: „Pentru mine nu era nimic amuzant! Teribil, ce ma calcau pe bataturi chestiile astea. Asa ca am incercat sa fac ceva pe cont propriu. Adriana nu m-a sustinut deloc. „Nu aveam nimic cu ideea in sine, dar nu-l puteam suporta pe partenerul lui: era o hahalera. „Ei, era un pic mai libertin. „Si-un pic cretin, ca rimeaza…

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle