A fi iubita mai tânără a unui lider politic nu înseamnă că ești curvă!

Să ne înțelegem de la bun început: nu sunt fan Dragnea, nici simpatizant PSD și am mers și la proteste. Nu scriu pe teme politice și urmăresc cu un relativ interes ce se întâmplă în lumea politică – pentru că asta ar trebui să facă, cred eu, orice român.

A fi iubita mai tânără a unui lider politic nu înseamnă că ești curvă!

Atât de mediatizatul congres PSD din weekend-ul trecut a fost analizat pe toate părțile de presa de specialitate și nu numai. Dar nu despre ce au discutat Dragnea, Dăncilă & Firea este vorba aici.

Cu siguranță ai citit câteva articole, poate ai văzut și imagini la TV, toate având un singur focus: tânăra iubită a lui Liviu Dragnea. S-a vorbit despre câți ani are, ce activitate are în cadrul PSD, ținuta pe care a purtat-o la congres, modul în care se uita la Dragnea, ce mașină conduce, ce spun alți lideri PSD despre ea, că este „isteață și descurcăreață', că „are stofă de Primă Doamnă', că are operații estetice și lista ar putea continua pe câteva rânduri bune.

Personal, nu mă interesează nici cum l-a cunoscut pe Dragnea, nici ce parcurs politic a avut, nici dacă urmează să asistăm la o nuntă. Ce mi se pare grosolan este cum de la statutul de iubită se ajunge imediat la calificativul de curvă.

Apreciez, probabil ca și voi, un articol pamflet, satiric, scris cu umor, cu istețime, cu bun simț. Însă un articol ce se vrea a fi pamflet în care o femeie – repet, nu contează cine este ea și cu cine se iubește – este numită curvă doar de dragul de a face trafic sau dintr-un simț ridicol al umorului, este pur și simplu revoltător.

Liviu Dragnea a fost detronat la capitolul atenție primită de curva pe care și-a așezat-o în primul rând al Sălii Palatului, chiar lângă hoarda de tâmpite'. Este un citat din acest articol. Deci iubita lui Dragnea este curvă și restul femeilor – căci de bărbați nu se amintește deloc – sunt tâmpite, doar pentru că stau în primul rând. Cool, nu?

Însă acesta este doar începutul articolului. 'Toți membrii prezenți la congres au venit să mă felicite și să-mi dea un sfat legat de cum să i-o sug mai bine lui Liviu', a povestit curva lui Dragnea. 'I-am ascultat, bineînțeles, că unii dintre ei i-o sugeau lui Liviu pe vremea când eu nici măcar nu știam că el există. Dar, fără falsă modestie, n-am aflat mare lucru, pentru că nu întâmplător am ajuns femeia care i-o suge lui Liviu, deci mă pricep și eu destul de bine la meseria asta. Chiar foarte bine!'

Vedeți ceva amuzant în acest text? Eu, nu. Eu văd doar o denigrare în numele unui umor de prost gust. A vorbi despre sex oral nu este nimic ieșit din comun, cu siguranță găsești și pe site-ul nostru articole care fac referire la acest subiect. Însă, a reduce o persoană la statutul de „curva lui Dragnea' nu este nici amuzant, nici pamflet. Vorbim despre o femeie care are o relație. Punct. A fi iubita cuiva nu te transformă într-o curvă. Nici dacă ești cu 20 de ani mai tânără decât el. Nici dacă ai operații estetice. Nici dacă face parte dintr-un partid politic. Nici dacă este cel mai detestat om din lume.

A avea simțul umorului este un semn de inteligență, avem nevoie de ironie, de pamflet, dar și de bun simț. Și a face o persoană curvă nu este nici amuzant, nici ironic, nici inteligent.

Citește și:
Vasilica Viorica Dăncilă, dincolo de coafură, ie și Teleorman

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle