Fenomenul selfie

Timida si punandu-se mereu in ipostaza de fotograf al grupului de prieteni, Ioana Ulmeanu decide sa isi infrunte temerile si sa faca un pas mare (pentru ea) spre viitor – sa posteze online primul ei selfie.

Fenomenul selfie

Feriti-va, pregatiti-va, alertati-va! Chiar in momentul in care scriu aceste randuri sunt gata sa fac un nou pas in viata mea atat de impresionanta si de fabuloasa de pe Internet. Daca as fi intr-un film, probabil ca acesta ar fi momentul in care i-as trasa instructiuni lui Angelo Badalamenti (da, el ar semna coloana sonora) sa imagineze cateva note inalte, care sa asigure suspansul pentru urmatoarele cateva secunde.

Ma pregatesc de primul meu selfie! Sunt gata sa devin mai faimoasa decat Kim Kardashian si Kate Middleton la un loc, totul doar apasand pe un buton care imi va imortaliza mimica pe jumatate uimita si pe jumatate zambitoare, asa cum am vazut ca se face. Voi avea si eu o fotografie cu mine, facuta de mine si cum imi place mie, asa cum nu am avut niciodata. Cum adica ce e acela un selfie? Nu aveti nici o scuza sa nu stiti asta, mai ales ca sunt sigura ca va traiti, ca si mine, cel putin jumatate din viata pe net.

Ca sa ne fie clar, selfie-ul nu este o inventie noua. El s-a nascut pe MySpace, la inceputul anilor 2000, cand cei care frecventau mediul virtual postau pe conturile proaspat deschise autoportrete foto nu tocmai inspirate. De cele mai multe ori era vorba de cate un autoportret trist, o poza prost luminata si facuta in oglinda de la baie cu un aparat foto compact sau cu camera telefonului. Numai ca lumea s-a schimbat, acum avem telefoane performante si am uitat cum era sa tinem o camera in mana deasupra capului pana ne amorteau muschii gatului. Popularitatea Flickr si mai tarziu a Facebook-ului au dus selfie-ul pe culmi noi, iar aparitia camerei frontale la modelul iPhone 4 ne-a adus cu un pas mai aproape de autoportretul perfect. Si asta fara efortul pe care trebuie ca l-a depus Vincent van Gogh pictandu-se de zeci de ori reflectat in oglinda. Asa ca nu e de mirare ca anul trecut cuvantul premiat si introdus in Oxford English Dictionary a fost chiar selfie.

Pregatindu-ma de primul meu experiment de acest fel, iau la puricat viguros spatiul online in cautarea trucurilor care ma vor ajuta sa obtin autoportretul cel mai avantajos, si ce sa vedeti? Milioane de imagini ale unor oameni nici prea urati, nici prea frumosi ma asalteaza cu zambete, buze tuguiate sau sprancene ridicate intrebator. Pe Instagram, reteaua mea preferata (pentru ca nu a fost inca invadata de citate inspirationale, desi simt ca se apropie si vremea aceea), tag-urile #me si #selfie genereaza alte cateva milioane de rezultate. Imi fac un clasament al favoritelor in functie de cateva criterii foarte personale, iar pe locul fruntas se afla fotografia pe care si-au facut-o impreuna Meryl Streep si Hillary Clinton. Decid sa o iau drept o gluma buna si inca ii chestionez statutul de selfie (se mai cheama asa daca sunt doua persoane in fotografie?). Apoi incerc, impreuna cu intreg Internetul, se pare, sa-mi dau seama daca e OK sa faci un asa-zis group selfie la un serviciu memorial (asa cum au facut Barack Obama, David Cameron si Helle Thorning Schmidt).

Doar ca fotografiile despre care vorbesc sunt exceptii – cele mai multe dintre selfies sunt, de fapt, portrete ale unor persoane mai tinere si pe care nu le stie nimeni. De fapt, un studiu comandat de Samsung a aratat ca o treime dintre fotografiile facute in ziua de azi de tinerii cu varste intre 18 si 24 de ani sunt selfie-uri. Si, fara sa fie neaparat nevoie de vreun studiu facut ca la carte, ci doar observand o prima cautare online, vad ca cele mai multe fotografii de tip selfie sunt postate de femei.

Cand incerc sa aprofundez problema, imi dau seama ca postarea unor autoportrete e un trend incurajat in majoritate de populatia feminina si mai apoi aflu ca specialistii sunt de parere ca selfie-ul e privit drept o practica tipic feminina prin care protagonistele incearca sa-si controleze imaginea. OK, are sens, ma gandesc, dar daca tot vrem sa ne luam imaginea in propriile maini, cum se face ca cele mai multe dintre selfie-uri ne infatiseaza in ipostaze senzuale, cu ochii mijiti si cu buzele aduse provocator inainte, in ceea ce Internetul a botezat duckface, toate incununate de un decolteu mai degraba dezgolit?

Asta este ceea ce vrem sa controlam pana la urma, nu? Nu tocmai, zice Gail Dines, autoarea cartii Pornland: How Porn Has Hijacked Our Sexuality. Dupa parerea ei, „datorita culturii pornografiei, femeile au internalizat astfel de imagini de sine. Ele se auto-obiectifica, ceea ce inseamna ca se privesc ele insele asa cum le privesc barbatii. Asta ar explica, atunci, fotografiile postate de Rihanna sau Miley Cyrus, ma gandesc.

Numai ca pe mine ma descurajeaza aceasta explicatie si, drept sa va spun, elanul cu care am plecat la realizarea mareata a primului meu selfie s-a injumatatit. Asa ca incerc sa caut alte motive pentru care ar merita sa postez o fotografie cu mine. Si ma gandesc cum, in fiecare zi, feed-urile pe care le urmaresc imi arata urmatoarele lucruri: mancare (toti vor ca restul lumii sa stie ce pranz minunat au servit), haine (inca nu ma lamuresc daca fotografierea tinutelor intra in categoria despre care vorbesc aici) si animale (care obtin, invariabil, cel mai mare numar de like-uri). Poate ca urmaresc eu pe cine nu trebuie, imi zic, dandu-mi seama ca majoritatea persoanelor din feed posteaza necontenit detalii ale unor vieti minunate, in care parca nimeni nu face altceva decat sa bea cafele, sa probeze haine si sa mangaie pisici toata ziua. Dar la o cercetare mai atenta imi dau seama ca asta facem cu totii pe Internet, pana la urma. Ne construim realitati paralele in care vietile noastre par mai bune decat sunt de fapt si in care ne simtim mult mai bine. Ajung imediat la concluzia (atat de evidenta, stiu) ca ceea ce e valabil in mare se poate aplica lejer si temei mele de gandire.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle