Fashion, drugs & rock’n’roll

Conexiunea dintre muzica si moda este deja acceptata, iar cea dintre muzica si droguri nu poate fi pusa sub semnul indoielii. Ioana Ulmeanu se intreaba daca tranzitivitatea functioneaza si daca muzica este veriga lipsa dintre droguri si moda.

Un slogan precum „Sex, drugs & rock’n’roll” a devenit popular si rele­vant pentru cea de-a doua ju­ma­tate a secolului XX pentru ca infatisa trei dintre cele mai importante aspecte si preocupari ale populatiei. Insa sloganul se poate transforma, fara urma de indoiala, intr-un altul la fel de relevant: „Fashion, drugs & rock’n’roll”. Asta pentru ca, de la o vreme, moda a devenit o insotitoare fi­reasca a muzicii si a consumului de droguri si a ajuns sa defineasca la fel de bine mersul societatii ca si ele. Mai mult, cele trei au devenit atit de strins legate incit ne este greu sa ne imaginam astazi ca au fost vremuri in care se putea si alfel.

Sfirsitul Belle Epoque

Oamenii poarta haine dintotdeauna, nu e nimic nou in asta, si o vor face intotdeauna. Numai ca, de la un moment in istorie, haine­le au capatat ceva mai mult decit functiile lor obisnuite, de protectie si de aco­perire a corpului. Ele au ajuns sa defineas­ca un statut social. Galerii intregi pline de portrete din alte vremuri ii infatiseaza pe membrii nobi­limii purtind haine-statement, care sa le arate inca de la prima vedere pozitia sociala remarcabila. Inceputul secolului XX s-a aflat, din punct de ve­dere vestimentar, sub influenta directa a lui Charles Frederick Worth, primul designer vestimentar adeva­rat, daca luam in consi­derare reputatia lui de a le dicta clientelor ce anume trebuie sa poar­te si nu de a executa pur si simplu modelele pe care le doreau acestea. Worth a fost cel care a dat tonul pentru o multime de alte case care aveau sa se nasca si sa dicteze pe parcursul unui secol ce anume avea sa se poarte in sezoanele viitoare.

Influenta designerilor in epoca era cu atit mai mare cu cit revistele de moda se aflau abia la inceputuri, dar isi tri­miteau editorii la prezentari, iar modelele erau copiate urgent. Numai ca, in curind, femeile aveau sa se gindeasca la ceva mai mult decit haine. Era sfirsitul unei epoci de aur si inceputul alteia, mult mai tumultuoasa. Nu stim inca ce lega­tura exista intre moda orientala care a invadat garderobele du­pa 1910 si consumul masiv de opium, pus, cel putin la vremea aceea, pe seama comunitatilor de chinezi din Statele Unite. Cert este faptul ca, atunci cind Poiret propunea pantalonii harem, kimono-urile si turbanele care aveau sa le elibereze pe femei de presiunile corsetelor, multe dintre aceste femei erau mari consumatoare de opium. Prima lege care inter­zicea consumul vreunui drog pe teritoriul SUA era una referitoare la opium, iar motivul pentru care reglementarea a fost facuta a fost acela ca multe femei si tinere fete vizitau casele chinezesti unde se fuma opium si unde erau compromise din punct de vedere moral. Atit moda, cit si consumul de droguri aveau sa isi urmeze caile, mai cu seama ca, dupa razboiul care a dictat pentru o vreme o moda monotona si monocro­ma, avea sa urmeze epoca jazz-ului, o era legendara, inca regretata de multi. Prohibi­tia si jazz-ul aveau sa schimbe lumea.

Jazz si o mare criza

Anii ‘20 au venit cu multe schimbari, dupa ce primul razboi mondial se sfirsise deja, femeile incepusera sa munceasca si sa isi ceara drepturile, iar prohibitia se instala confortabil. Era vremea in care radiourile au in­ceput sa transmita in cele mai multe dintre case, facind astfel posibila ascul­tarea muzicii si in afara unor cluburi. In acelasi timp, era vremea in care, pe terito­riul Statelor Unite, consumul de bauturi al­coolice a fost interzis, desi nu a incetat niciodata, facind astfel loc consumului unor substante mai interesante. Doam­nele, pur­tind acum haine inspirate de moda masculina sau imprumutind direct din gar­derobele barbatilor hainele acestora, purtau parul scurt, conduceau masini si ie­seau sa danseze. Si, desigur, consumau droguri.

In perioada prohibitiei au devenit po­pu­lare amfetaminele, sintetizate pentru prima data la finele secolului al XIX-lea si apreciate pentru faptul ca cresteau presiunea singelui si stimulau sistemul nervos central. In anii ‘30, amfetamina, vinduta sub numele de ben­ze­drina, se gasea in farmacii si era consumata la scara larga. Si cocaina si-a trait prima epoca de po­pularitate tot atunci. Dupa ce substanta extrasa din frunzele de coca a fost slavita de Sigmund Freud, la finele secolului al XIX-lea, multe din primele filme facute la Hollywood ajunsesera sa prezinte scene de trafic sau consum de droguri.

Heroina era, si ea, populara in epoca, si mereu asociata cu scena de jazz din Harlem. In mijlocul acestor intimplari stateau femeile arborind un look garçonne, popularizat de Coco Chanel, a carei biografie recent publicata (Coco Chanel: An Intimate Life, de Lisa Chaney) o dezvaluie drept consumatoare de droguri. Louise Brooks si Gloria Swanson erau fa­shion icon-urile vremii, dar era lor nu avea sa dureze, caci, dupa efervescenta anilor ‘20, avea sa urmeze cea mai neagra dintre crizele pe care le vazuse pina atunci lumea.

Odata cu ea, avea sa infloreasca si consumul de marijuana. Cultivata in Statele Unite inca de la 1600, marijuana era folosita pentru proprietatile ei medicinale si putea fi cum­parata din magazine sau farmacii. Dupa The Volstead Act din 1920, cind preturile bauturilor alcoolice au crescut amenintator, marijuana a de­venit o varianta ieftina si la in­demina pentru cei care isi doreau putina relaxare. Cultura jazz i-a facilitat cu bucurie raspindirea, iar in timpul crizei, pe masura ce somajul crestea, acelasi lucru se intimpla si cu consumul de marijuana. Marijuana Tax Act din 1937 avea sa incrimineze consumul, insa drogul avea sa ramina popular, atit fumat in forma clasica, in Statele Unite, cit si ca hasis, mai cu seama in Franta. Fran­ta este si tara care avea sa dicteze in continuare moda, cu Elsa Schiaparelli facind furori cu hainele ei inovatoare. Cele mai experimentale dintre modelele lui Schia­parelli, totusi, erau cele create in colaborare cu celebrii ei prieteni, artisti ca Jean Cocteau sau Salvador Dalí – consumatori avizi de droguri.

Razboiul si viata de dupa

Cel de-al doilea razboi mondial a zdruncinat temeinic felul in care oamenii gin­­deau, vorbeau, se comportau si, desigur, in care se im­bracau. Efectele di­rec­te ale razboiului s-au vazut chiar asupra marilor case: parte dintre acestea au fost inchise, Maison Vionnet si Cha­nel printre ele, cu Germania preluind o par­te din productia altor tari. Acelasi razboi a condus si la o serie de reguli im­puse pentru imbracaminte – nu era permis sa se folo­seas­ca mai mult de 4 me­tri de material pentru o haina. Ca urmare, femeile au fost nevoite sa gaseas­ca alte modalitati de a se exprima prin imbracaminte, si au facut-o prin tinutele sport, foarte purtabile si mult mai potrivite noului lor statut.

Masculinizarea tinutelor era evidenta si din alegerile pe care le faceau actritele: Katharine Hepburn sau Marlene Dietrich erau pionierele costumului masculin. Aceasta a fost si perioada in care actritele au capatat statutul de style icon-uri, iar mos­tenitoarele ame­ricane ale unor averi impresionante, pina atunci ostraciza­te de inalta societate, au de­venit ac­ceptate si mai tirziu aclamate de lumea bu­na. Daca in timpul razboiului consumul de droguri era incurajat pentru soldati, ca sa-i ajute sa reziste oboselii si sa isi pastreze convingerile ferme, dupa raz­boi amfetaminele au de­venit me­dicamente eliberate pe reteta pentru amelio­rarea depresiilor, intr-o perioada in care intreaga lume avea motive de deprimare.

Pe fundalul acesta, dupa terminarea ostilitatilor, in 1947, Christian Dior avea sa prezinte o colectie care a ramas in istorie sub numele de New Look si care simbolizeaza reintoar­cerea la o eleganta si o feminitate deja pierdute. Anii ‘50 aveau sa urmeze, din punct de vedere vestimentar, aceeasi linie, fara inovatii majore in afara de introducerea materialelor sintetice, mai ieftine, mai usor de prelucrat si de intretinut. Starurile de la Hollywood pareau sa promoveze, si ele, intoarcerea la o feminitate de mult pierduta – rochiile lor aminteau pu­ternic de for­mele clasice ale anilor ‘30. Insa vremurile se schimbasera si, dincolo de revenirea nostalgica pe care oamenii au dorit-o si care s-a dovedit imposibila, nimic nu avea sa se intoarca inapoi.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle