Facebookizarea lumii, de Alex. Leo Serban

Una dintre intrebarile cele mai frecvente cu care m-am confruntat si la Buenos Aires, si acum, revenind la Bucuresti pentru o luna, a fost aceasta: „Esti pe Facebook?” De fapt, ar fi mai aproape de adevar sa spun ca nu era vorba nici ma­car despre o intrebare: interlocutorii subintelegeau, din ca­pul locului, ca sint (= nu am cum sa nu fiu) pe Facebook, asa ca-mi solicitau confirmarea. (Se subintelegea totodata – conform unui „de-la-sine-inteles” cu valoare de regula – ca, daca nu esti pe Facebook, nu existi.) Or, eu nu sint „pe Facebook”! Rezulta, asadar, ca nu exist.

Facebookizarea lumii, de Alex. Leo Serban

Asa o fi… Daca Facebook-ul a devenit un fel de nou CNP, CNP-ul „for the IT generation”, laolalta cu materia­lizarea profetiei lui Andy (Warhol, who else?) cu „toata lumea va fi celebra timp de 15 minute”, a te abstrage – voit – dintr-o „retea” atit de raspindita (dar ce spun? pla-ne-ta-ra!) echivaleaza cu a-ti taia singur craca de sub fund. A refuza reteaua. „Numai cine nu vrea nu e pe Facebook!” si cine nu vrea sa „socializeze”, sa „comunice cu prietenii” (cu cit mai multi, cu atit mai bine), sa-si comunice existenta si importanta (oricit de parohiala), pe scurt: sa se vinda?

Pai, se pare ca mai sintem citiva – nu va speriati, nu multi! Nu pot sa vorbesc in numele tuturor, dar, in ce ma priveste, asta cu „Numai cine nu vrea nu e pe Facebook” functioneaza, scuzati, ca o anti-reclama: cine vrea sa intre in ceva atit de accesibil, de comun si de la-ndemina?! E ca si cum ti s-ar propune sa intri intr-un club care sta, nonstop, cu usile larg deschise.

OK, sa zicem ca forma e carenta; dar continutul? „Socializarea”, „reteaua”, „prietenia”, alea-alea? Socializarea e buna, dar nu in exces: daca se substituie prieteniei (aia reala, nu glume de genul: „Am 458 de prieteni pe Facebook!”), atunci e un semn de superficialitate. Cit despre retele – e clar ca ele au existat dintotdeauna; doar ca internetul le-a facut sa prolifereze cancerigen.

Reteaua este un alibi confortabil pentru ceea ce se numeste, in limbaj popular, „interesul poarta fesul”. Iti construiesti o retea cit mai larga pentru ca, nu-i asa, nu se stie niciodata cind ai nevoie de X sau de Y aflat la „2 or 3 degrees of separation”…

In optica mea (cu citeva dioptrii, recunosc), exista un singur lucru bun pe care l-a facut Facebook-ul de cind exista el pe lume: al doilea remake al clasicului „We Are the World” – piesa din 1985 scrisa de Michael Jackson & Lionel Richie – cintat de un grup de „YouTube Users”. Primul remake (cintat de voci grele precum Barbra Streisand, Celine Dion, Usher etc.) e o catastrofa: o insulta la adresa originalului, un rateu sonor, o gluma proasta… Dar versiunea cintata de niste necunoscuti este infinit superioara: oamenii cinta bine, pun pasiune in ceea ce fac si le fac de rusine pe celebritatile care s-au strins „pentru Haiti” ca si cum s-ar fi pus pe Facebook.

Poate ca este – de fapt – primul semn din zona entertainmentului cum ca asistam la Facebookizarea lumii: clipul video se incheie pe imaginea fotografiilor tuturor acestor anonimi care-au participat la remake – fix ca-ntr-o retea Facebook… O mai spun o data: nu-mi place Facebook-ul. Dar „muzica Facebook” nu suna rau!

Articol publicat in ELLE Mai 2010

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle