Experientele turistice pe care trebuie sa le ai la fiecare varsta

Calatoriile iti pot produce impresii cu totul diferite, pot avea un alt fel de „gust‟, in functie de varsta pe care o ai atunci cand le faci. Gusturile in materie de destinatii, dar nu numai, se maturizeaza odata cu noi. Iata cateva experiente turistice potrivite pentru fiecare etapa a vietii.

Experientele turistice pe care trebuie sa le ai la fiecare varsta

Am selectat pentru tine cele mai interesante experiente turistice si pe cele care au cea mai mare putere sa iti schimbe viziunea si viata, potrivite pentru fiecare etapa a vietii in care te afli.

La 20 de ani…

…calatoreste singura!

Este ceva foarte eliberator in a-ti face bagajele, a lua primul avion si a te trezi singura intr-o tara necunoscuta. Ti-ai petrecut adolescenta urmand regulile stricte ale sistemului scolar, asa ca acum este timpul sa te simti independenta. Ai emotii? Este perfect normal. Calatorind singura, vei fi obligata sa cunosti oameni noi, sa rezolvi probleme care apar din senin si sa descoperi cum te comporti atunci cand esti cu adevarat sub presiune. Iar cand te vei intoarce acasa avand aceasta experienta, te vei simti si mult mai increzatoare in tine.

…rataceste-te intr-un oras strain!

Sa inveti sa te orientezi intr-un oras nou inseamna o provocare, si este inevitabil sa te ratacesti la un moment dat. Nu te stresa – este o experienta pe care orice turist ar trebui sa o aiba. Fie ca te pierzi intr-o piata aglomerata din Maroc sau pe strazile intortocheate din Santorini, aceasta este o experienta care te va face sa realizezi cat de vasta este lumea si cat de multe lucruri mai ai de vazut si de explorat. Este si o cale foarte foarte buna de a da peste o atractie mai putin turistica a orasului, care nu se afla in planul tau initial.

…impinge-ti limitele fizice!

Cand ai 20 de ani, nu iti este greu sa iti impingi si chiar sa iti depasesti limitele. O experienta care sa te provoace din punct de vedere fizic ar trebui sa fie printre primele de pe lista ta. Profita la maximum de tonusul tau si alege o activitate care necesita energie si rezistenta. Te simti pregatita? Ai putea sa alegi trasee montane, pe care sa mergi pe jos sau cu bicicleta, sau diverse activitati unice, dar solicitante.

La 30 de ani…

…bucura-ti papilele gustative!

Calatoriile prin toata lumea ne fac sa apreciem mult mai mult diversele culturi, dar si bucatariile lor unice. Incearca sa iti indeplinesti dorintele culinare si aranjeaza-ti urmatoarea calatorie bazandu-te pe acestea. Nu stii sigur de unde sa incepi? Poti trece prin Italia, bineinteles, pentru paste si gelato, si poti ajunge pana in Extremul Orient, in Thailanda, spre exemplu, pentru a gusta din cele mai renumite preparate asiatice.

…decoreaza-ti casa calatorind!

La 30 de ani locuiesti deja in primul sau al doilea apartament de cand te-ai mutat din casa parintilor. Asa ca acum este timpul sa iti reamenajezi casa. Daca la 20 de ani cumparai piese de mobilier mai ieftine, pentru ca trebuia sa economisesti, acum poti investi in piese statement. Lasa-ti simtul stilistic sa iti ghideze urmatoarea vacanta, si asa poti ajunge sa cutreieri pietele marocane in cautarea unui covor autentic, sau sa explorezi strazile Lisabonei pentru a gasi placute decorative din ceramica pictata de mana.

…cheltuieste un salariu intreg pe o vacanta!

Ti-ai petrecut perioada in care aveai 20 de ani muncind din greu ca sa iti construiesti o cariera. Daca esti norocoasa, ti-ai asigurat pana acum o baza destul de solida. Sigur, trebuie sa fii responsabila din punct de vedere financiar, dar acum, cat inca esti tanara si fara griji, este timpul sa iti aranjezi vacanta visurilor tale. Du-te pe o insula pustie sau rasfata-te intr-un resort din Mexic.

La 40 de ani…

…pleaca intr-o aventura!

Calatoriile ne incuranjeaza sa continuam sa invatam si sa acceptam schimbarile, iar decada 40 este vremea perfecta pentru a explora o cultura diferita. Spre exemplu, ai putea sa pleci in Africa. Vei avea experiente foarte diferite de cele cu care ai fost obisnuita, asta mai ales daca alegi ca, pe perioada sederii tale acolo, sa locuiesti impreuna cu localnicii, in aceleasi conditii ca acestia.

…refugiaza-te la un spa!

Pana la aceasta varsta, ai invatat ca exista doua tipuri de calatorii: aventuri captivante, dar obositoare, care te fac sa iti doresti o alta vacanta imediat ce ajungi inapoi acasa, si calatorii care sunt dedicate in totalitate relaxarii. Studiile arata ca turismul cu scopul relaxarii a inceput sa fie din ce in ce mai intalnit, pentru ca toata lumea cauta modalitati unice de a-si petrece bine meritatele zile libere. Asadar, aceasta este o experienta care te va face sa te simti complet relaxata si intinerita atunci cand ajungi inapoi la birou.

…ia-ti o vacanta timp de un an!

Vacantele extinse nu sunt doar pentru absolventii de facultate – in ultimul timp s-a observat o crestere a numarului adultilor care isi iau un an liber. Desigur, are foarte mult sens: ti-ai petrecut ultimele doua decade construindu-ti o cariera de succes, iar acum te afli intr-o pozitie in care sa poti delega din sarcinile pe care le ai de indeplinit. Iar intr-un an de vacanta poti avea atat de multe experiente! O sugestie ar fi sa faci intregul tur al Europei si sa vezi toate locurile pe care nu ai apucat sa le vizitezi pana acum.

La 50 de ani (si mai mult)…

…mergi intr-o vacanta all-inclusive!

Cateodata, pur si simplu vrei sa pleci in vacanta si sa stii ca nu trebuie sa te ingrijesti de nimic. Pana la urma, ai petrecut zeci de ani muncind din greu – meriti! Poti admira capitalele europene prin care trece Dunarea de la bordul unui iaht, intr-o croaziera confortabila, sau sa petreci cateva zile intr-un resort luxos de pe malul marii.

…incearca sa ai o calatorie lenta!

Calatoria lenta inseamna explorarea unei singure tari sau a unui singur loc in profunzime. Inseamna sa ai timp sa vizitezi orase mici si localitati rurale, nu numai obiectivele mari si importante. Aceasta modalitate de a calatori incepe sa fie din ce in ce mai populara in randul turistilor cu experienta. Dupa ce iesi la pensie, aceasta varianta de a calatori reprezinta vacanta perfecta. Calatoria lenta este modalitatea de a explora o destinatie in detaliu. Inchiriaza o masina si condu pe coasta italiana sau viziteaza oraselele linistite ale Sloveniei.

…taie de pe lista ta lucrul pe care ti-ai dorit intotdeauna sa il faci!

Daca exista ceva pe lista cu lucruri pe care-ti doresti neaparat sa le faci in viata, acum este sansa ta sa il tai de acolo. Nu mai are rost sa astepti: ai timpul si resursele necesare pentru a-ti indeplini cel mai mare vis. Daca totusi nu ai o asemenea dorinta, avem noi o sugestie pentru tine: fiecare om ar trebui sa vada, cel putin o data in viata, spectacolul minunat de lumini numit aurora boreala.

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din turism