Egalitate cu dragoste

Romania e in Uniunea Europeana... cel putin din punct de vedere politic. Dar, cind vine vorba de dragoste, se pare ca uneori e greu de trecut peste prejudecati si clisee

Egalitate cu dragoste

Exista o expresie romaneasca, de argou copilaresc, care suna asa: „a avea ciunga in par”. Desigur, a­ceasta expresie nu este extrem de veche. In copilaria mea, ciunga in par se punea copiilor mai slabuti, care nu se puteau apara de baietii mai mari si rai. Intrucit guma de mestecat nu mai poate fi scoasa decit cu par cu tot, cei care beneficiasera de aceasta gluma cruda veneau a doua zi tunsi. Cind cineva intreaba „Dar eu de ce nu primesc ce au si ceilalti? Ce, am ciunga in par?”, inseamna ca se simte discriminat. De baietii mai mari, de fetele din Vest pentru care provenienta din Est constituie un handicap, de natiunile occidentale care nu stiu prea multe despre ceilalti. Festivalul Sziget este ca o lunga sedinta a Parlamentului European in care, in loc sa se discute si sa se voteze legi, se asculta muzica. Toate tarile Europei isi trimit reprezentantii pe insula din mijlocul Budapestei.

Cea mai frecventa remarca a occidentalilor legata de Romania este „Yeah, I know, the capital is Budapest”. Desigur, se refera la Bucuresti. In citeva ore petrecute la festival poti transforma harta Europei in persoane vii, cu care poti lega prietenii de-o seara sau relatii durabile. Pe Irene am cunoscut-o in ultima noapte pe care o petrecea in Budapesta. Am petrecut citeva ore impreuna, ne-am plimbat de la o scena la alta, ne-am sarutat, iar dimineata am condus-o la tren. Ne-am scris mail-uri si am hotarit ca ne placusem suficient de mult ca sa ne revedem. Cel mai mult o atrasese la mine faptul ca citisem o carte de Thomas Mann.

„N-am mai intilnit pe nimeni care sa fi citit Casa Buddenbrock, mi-a scris. „Trebuie sa-ti marturisesc ceva: cred ca m-am indragostit de tine! E serios. Insa nu pot veni in Romania. Vino tu in Elvetia. Nu trebuie sa-ti platesti decit drumul. Abia apoi voi veni si eu in Romania. Nu putem ignora faptul ca eu sint o fata care locuieste intr-una dintre cele mai prospere tari din Europa, iar tu provii dintr-o tara saraca. Banii nu conteaza pentru mine, deoarece am avut dintotdeauna suficienti…” Scrisoarea Irenei a fost echivalentul unui pumn in stomac. Eu eram un baiat de 25 de ani, ea – o fata de 20 de ani. Era tot ce aveam nevoie sa stiu ca sa ma gindesc la noi ca fiind un posibil cuplu.

Desi Irene se indragostise de mine, faptul ca proveneam dintr-o tara saraca, de la periferia Europei, era mai pu­ternic decit sentimentele ei. Se spune ca mintea decide in primele cinci­sprezece secunde dupa ce ai cunoscut pe cineva daca te vei indragosti sau nu de persoana respectiva. Desi dragostea este un sentiment primar si ar fi trebuit sa fie mai puternic decit orice edu­ca­tie, Irene nu putea trece usor peste mentalitatea ei hranita cu clisee de perceptie. Pentru ca egalitatea este un concept al lumii moderne, inexistent in trecut. In antichitatea greco-romana, filosofii scriau despre egalitate si libertate dictindu-le sclavilor. Iar in timpurile mai apropiate, in anii ’50, la intilnirile partidului comunist francez, in fata se­diului erau parcate o gramada de masini luxoase apartinind tinerilor boga­tasi care cochetau cu ideea de stinga doar pentru ca era o ideologie trendy.

I-am scris Irenei un e-mail caustic, in care i-am descris Bucurestiul ca fiind un fel de Bedrock. Liane in loc de lifturi, populatie alcatuita in intregime din copii orfani, masini care functioneaza cu lemne in loc de benzina etc. Am fictionat cu frustrare, nerealizind inca, in acea vreme, ce motor bun pentru scris este frustrarea. Si-a cerut scuze si, dupa alte citeva mesaje, am convenit sa ne revedem in locul unde ne intilnisem. Budapesta. Nu Bucuresti. Apoi, cita vreme a durat, relatia a fost frumoasa.

Citiva ani mai tirziu, fiind cu un prieten in Praga, o tara estica, dar aflata deja in Europa, am cunoscut doua fete intr-un club. Cind le-am spus ca sintem romani, s-au uitat una la cealalta, au spus ceva in limba lor si au plecat fara sa salute. Pina in acel moment, Praga mi se paruse un oras frumos, care avusese sansa sa nu fie mutilat arhitectonic de comunism, asa cum se intimplase in Bucurestiul meu. Dupa ce fetele au rostit pe limba lor „ai grija, astia sint romani” si ne-au intors spatele, simpatia mea pentru popoarele aflate cindva de aceeasi parte a Cortinei de Fier s-a dus pe apa Vltavei.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle