Duceti copiii la The Wall! (de Marius Chivu)

De la benzile de casetofon derulate cu creionul la tonele de informatii muzicale stocate pe Internet calea a fost scurta, iar cei care au parcurs-o in doar cativa ani sunt niste privilegiati. Marius Chivu ne invita la o plimbare printre nostalgiile lui muzicale si la un concert de zile mari.

Duceti copiii la The Wall! (de Marius Chivu)

Au fost vremuri, nici macar foarte indepartate, cand, pentru a asculta muzica, trebuia sa mergi cu o caseta audio sau cu o banda de magnetofon la un studio de inregistrari. In comert rareori se gaseau si alte discuri de vinil (in special rusesti) decat cele de la Electrecord cu „muzica usoara' sau populara autohtona. Casetele aveau o ora, dar existau si unele a caror durata ajungea la 90 de minute. Se intampla insa ca pentru unele casetofoane astfel de casete sa fie prea grele si atunci, din cauza ritmului mai lent de redare, muzica se auzea distorsionat.

Caseta putea fi ascultata pe ambele parti si trebuia sa derulezi secunde bune daca voiai sa asculti un anumit cantec. O puteai derula si folosind un creion varat intr-una din rotite. Banda magnetica era fragila, deseori se prindea si se rupea in mecanismul casetofonului; o puteai lipi cu scotch (in cazul in care aveai asa ceva), insa mergea si cu oja sau cu lac de unghii. Dupa un timp, casetele se demagnetizau, iar sunetul se pierdea. Pe o caseta audio standard incapea un singur album sau, aproximativ, 15 cantece. La radio se difuza muzica noua, muzica momentului, doar in cadrul anumitor emisiuni, cateva ore pe saptamana, iar programul la televizor dura doar doua ore pe zi, ceva mai mult duminica…

Toate aceste lucruri, pentru care noi simtim nostalgie, par pentru tinerii de acum niste ciudatenii, poate chiar aberatii. Desi n-au trecut decat 25 de ani, pana si noua, celor care am prins si ne mai amintim acele vremuri, ni se pare ca a fost intr-o alta viata. Astazi, cu o banala conexiune de Internet poti avea acces instantaneu la toata muzica lumii, poti s-o cumperi sau s-o piratezi, o poti asculta la telefon, la iPod, cu un mp3 player, pe tableta, pe laptop etc., iar pe un simplu stick poti stoca discografiile complete ale celor mai prolifice trupe. In cateva secunde poti asculta oricand, oriunde, orice cantec ai avea pofta, exista zeci de posturi de radio online pe care le poti customiza dupa propriul gust, iar daca auzi un cantec undeva si vrei sa afli cum se cheama, un soft pentru telefonul mobil, precum Shazam, il identifica in cateva secunde.

In 25 de ani s-a trecut de la mai nimic la aproape totul. Suntem incredibil de norocosi ca am prins asemenea vremuri si ca toate acestea s-au intamplat in timpul vietii noastre.

Dupa Revolutie, tata a tras cablu de la un vecin care primise din Germania o antena parabolica si dintr-o data prindeam zeci de canale: RTL, Pro7, SAT1, RAI Uno… Partea proasta era ca urmaream ce urmarea vecinul, cand el schimba canalele, se schimbau si la noi, si la toti cei din bloc care trasesera cablu de la el. Dimineata insa lasa pe MTV, astfel ca, in fiecare zi, pana sa plec la scoala, prindeam cateva ore bune de videoclipuri: Dire Straits, Jimi Hendrix, The Clash, Queen, Police, Rolling Stones, David Bowie, Brian Ferry, Bob Marley, Genesis, Madonna, Prince, A-ha, Depeche Mode, INXS… Incredibil ce muzica se difuza pe MTV la inceputul anilor ‘90!

Ce vreau sa spun e ca momentul in care un copil descopera muzica este unul dintre cele mai frumoase ale copilariei. Aveam in jur de sapte ani cand am ascultat la unchiul meu o caseta audio despre care pot spune ca sta la baza formarii mele muzicale (caseta pe care sunt fericit sa o am si astazi si sa o mai ascult, fasaind, din cand in cand). Imi amintesc foarte bine acel moment cand, dupa o prima parte cu cantece din ABBA, Boney M, Village People, Genghis Khan si alte trupe disco, partea B a casetei incepea cu un cantec care mi s-a parut dintr-o data altceva, nu-mi dadeam seama daca-mi place sau nu, dar m-a facut sa ciulesc urechile si sa-l intreb pe unchiul meu: „Ce e asta?'. Unchiul meu a zis atat: „Asta e rock!', iar acela e momentul in care muzica a devenit pentru mine altceva. (Daca va intrebati ce cantec era acela, va si spun: „Dragon Attack' de la Queen, cu o partitura de bas – ironie! – imprumutata de la un cantec al unei trupe disco, Lipps Inc.)

Initial am vrut sa scriu acest text numai despre Pink Floyd, trupa mea favorita din toate timpurile, dat fiind ca pe 28 august, in Piata Constitutiei, Roger Waters va pune in scena si la noi concertul-concept The Wall. Voiam sa povestesc cum am descoperit eu, tot de copil, muzica celor de la Pink Floyd; voiam sa scriu cate ceva despre aceasta fabuloasa trupa doar pentru a va convinge, in cazul in care nu v-ati luat deja bilet, sa mergeti neaparat la concert. Numai ca n-am stiut de unde si cu ce sa incep si am sfirsit prin a incerca sa sugerez importanta de a descoperi muzica de mic, de a creste si de a trai cu muzica.

Credinta mea – a celui care am crescut si m-am format cu muzica Pink Floyd; a celui care a vazut deja, acum cativa ani, concertul The Wall – este ca orice pustan ar trebui dus sa vada un asemenea spectacol. Pentru ca The Wall este genul de concert-concept pe care nu ai ocazia sa-l vezi decat o data in viata. Roger Waters a compus acest album si a imaginat acest concert la un nivel la care nu doar ca nimeni n-a mai indraznit pana acum, dar la care nimeni nu va mai aspira niciodata.

Duceti copiii la The Wall! Le va schimba viata in sensul ca le va da perspectiva asupra muzicii; vor descoperi ca muzica poate contine si idei, si viziuni, nu doar emotii; le va arata, pentru prima data, ce inseamna cu adevarat, ce poate face si cat de departe te poate duce muzica (arta). Iar asta, va asigur, le va fi de folos toata viata.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle