„Du-ma acasa, mai O-Zone“… (de Alex. Leo Serban)

Acum ceva timp, Radio Delta-RFI m-a contactat pentru a produce – de azi pe miine – un Top 5 al celor mai bune piese de muzica usoara romaneasca. Initial, mi s-a parut floare la ureche. Ati incercat? Va asigur ca nu e!

„Du-ma acasa, mai O-Zone“… (de Alex. Leo Serban)

Paradoxal, dificultatea – s-a dovedit – nu venea din faptul ca ar exista prea putine piese demne sa intre in top, ci PREA MULTE! Cine ar fi crezut? (Eu unul, recunosc, nu.)

Obisnuit cu realitatea unui produs care mi (ni) se pare atit de perisabil si de care cam facem misto, m-am trezit fata in fata cu un munte de piese din toate epocile, care se napusteau spre mine ca o avalansa, venind dinspre piscul unei memorii, iata, mult mai putin saraca decit… imi aduceam aminte. Cred ca am mai spus-o pe undeva: singura memorie autentica, vie, este aceea muzicala!

Lucrul mi s-a verificat recent, la Paris: invitat de Nae Caranfil, cu o secretomanie strasnic pazita pentru a nu strica surpriza, in casa unei colege de facultate despre care nu mai stiam nimic, ne-am trezit – ex-colega, sotul ei, Nae si cu mine – fredonind, dar ce zic: cintind in gura mare un „florilegiu“ de slagare italienesti (anii ‘60) pe care credeam ca le-am uitat definitiv si irevocabil. Nu doar ca nu le uitasem: ascultarea lor imi (ne) aducea, din adincurile amintirii, o-ntreaga epoca – epoca Ritei Pavone si-a lui Modugno, a Nadei si-a lui Sergio Endrigo, a lui Patti Pravo si-a lui Gianni Morandi…

Minunata Doina, colega de facultate, avea o colectie incredibila de CD-uri cu muzica din acei veseli ani; mindra de comoara ei, se agita ca o albina in jurul stupului cu hituri, mai oprea unul, mai punea altul, astepta efectul (la „Una lacrima sul viso“ al lui Bobby Solo, mai ca nu plingeam cintind!) si-apoi zicea, ca o concluzie irefutabila: si ce daca erau ridicoli? Si ce daca sintem ridicoli?…

Ei bine, s-avem curajul sa fim ridicoli: muzica usoara romaneasca este „cool“, daca stii s-o asculti fara sa dai pe-afara de fite! In topul meu, „Du-ma acasa, mai tramvai“ al nemuritorului Gica Petrescu se-nve­cineaza cu cele doua slagare mondiale O-Zone („Despre tine“ si „Dragostea din tei“), dupa cum un hit aproape uitat al Holografului („Vino“, din „epoca“ Nutu Olteanu) sta linga 3rei Sud-Est („Clipe“), iar imposibil-de-uitatul „Ani de liceu“ al Stelei Enache se tine bine alaturi de newcomer-i ca Vank („Prajitura cu jeleu“), Voltaj („20“) sau Impact („Babe“).

Si cite n-am lasat pe dinafara! Dar voi – aveti piese preferate, un top, ceva? Fiti ridicoli: marturi­siti-le!

Articol publicat in ELLE Iunie 2005
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle