Dreamers cu protectie, de Alex. Leo Serban

Acum ceva timp am cunoscut si stat la masa cu un tinar scriitor „anarhist”. Fiind 100% impotriva „establishment-ului” (ca orice anarhist care se respecta!), discursul lui era plin de acele induiosatoare clisee ale luptei de clasa cultu­rale...

Dreamers cu protectie, de Alex. Leo Serban

Omul avea o problema cu „elitismul” culturii romane, i se parea ca, daca exista un rau imediat identificabil in aceasta cultura, acesta este: elitismul! In cursul discutiei – pe care am incercat s-o mentin in limite rezonabile –, scriitorul anti-elitist s-a lansat intr-o apologie idealizata a Manelei, pe care o considera, de buna seama, „antidotul” miraculos al bolii culturii romane.

Infuriat pe tinerii fitzosi care-i discrimineaza pe cocalari in cluburi si care nu iubesc maneaua asa cum ar merita, omul nostru propunea, de fapt, o societate in care Maneaua si Gigi Becali ocupa avanscena, iar figurile emblematice ale Culturii (un Plesu, un Cartarescu, un Patapievici…) se uita din afara inauntru, ca fetita cu chibrituri.

Mi-am adus aminte de aceasta discutie cind am citit un foarte salutar articol al Cristinei Mo­dreanu despre Legaturi bolnavicioase – filmul lui Tudor Giurgiu. Articolul se chema „Homofobie” si vorbea despre neputinta unui spectator educat de a vedea in bune conditii un astfel de film, care zdruncina anumite prejudecati, intr-un mo­vieplex „de fitze”…

Pina la urma, intre ascultatorii de manele (multi dintre ei, oameni cu bani) si cei care se duc sa vada un astfel de film pentru a face caterinca nu exista decit un semn de ega­litate. E vorba de oameni cu o educatie precara, care se hahaie pentru ca nu inteleg si care, pentru ca au cumparat un bilet, isi inchipuie ca pot face orice vrea muschii lor. Modelul lor de societate e unul in care femeia merge cu un pas in urma barba­tului, nu sufla in fata lui si-i creste copiii in acelasi „spirit”.

Ah, ca poarta – mai nou – inel in buric si-si plimba buricul la aer, ca pe-o centura de piele sub topul mini, nu schimba cu nimic datele pro­blemei: „boss-ul” ramine Barbatul (sot sau patron), societatea ramine patriarhala, iar Ma­neaua si Gigi Becali, purtatorii de cuvint supermediatizati ai acestei lumi… Intrebarea e: cum sa-i alungam, din avanscena, inapoi in culise?

Cred ca primul pas ar fi, concret, semnalind comportamentul lor – aratind clar si raspicat ca n-au ce cauta in anumite locuri publice! In locul Cristinei Modreanu si al prietenilor ei, as fi mers la patronul movieplexului, i-as fi explicat situatia si i-as fi cerut sa opreasca proiectia. „Becalii” din sala ar fi protestat vehement, ar fi cerut banii inapoi (evident), iar patronul le-ar fi zis (in mod decent) ca problema e la ei.

Unii ar fi amenintat cu darea in judecata, ceilalti – cu „Asociatia pentru Protectia Consumatorului”… si uite-asa, cu putina bunavointa, s-ar face un prim pas spre salubrizarea spa­tiului public. Si nu-mi spuneti ca „I’m a dreamer”, fiindca stiu ca „I’m not the only one”…

Articol publicat in ELLE Iunie 2006

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Mai multe din lifestyle