Dream on! Un tur virtual prin destinațiile preferate de vacanță ale Domnicăi Mărgescu

Se anunță o vară în care nu îți poți face planuri clare pentru vacanța mare, dar cine spune că nu poți visa? Inspiră-te de la Domnica Mărgescu și află care sunt locurile ei preferate.

În ultimii ani călătoritul a fost la îndemână pentru noi toți, din simplul motiv că existau „n” variante de zboruri. Astfel, ne plănuiam cu un an întreg în avans unde ne petrecem marile vacanțe de vară. Și opțiunile erau infinite…

Ei bine, acum suntem în situația în care se schimbă zilnic datele problemei și nimeni nu își mai poate face planuri de vacanță pentru vara lui 2020. Dar, asta nu înseamnă că nu putem visa. Eu, una, mi-am făcut un album cu fotografiile și locurile unde aș vrea să mă reîntorc atunci când va trece pandemia și când (sper) va reveni totul la normal sau cel puțin la un „nou normal”.

Saint – Tropez, Franța

Este una dintre cele mai șic localități din sudul Franței și îți recomand să o vizitezi în luna septembrie când nu mai este plină de turiști care caută „senzaționalul”. Te poți bucura cu adevărat de acest oraș super stylish, dar și de plajele imense din împrejurimile acestuia fără să trebuiască să „faci slalom” printre turiști.

Gordes, Franța

Se află lângă Avingnon, în Provence, și este considerat unul dintre cele mai frumoase orașe din Franța. Și recunosc că așa și este! Și nu este vorba doar de priveliștea pe care acesta ți-o oferă, dar și de atmosfera, caldă și calmă, pe care o emană orășelul numit Gordes.

Bonifacio, Corsica

Sfatul meu este ca, atunci când te hotărăști să vizitezi Corsica, să o faci de pe mare. Pe scurt, ar trebui să închiriezi un velier sau un catamaran pentru o săptămână, doar așa vei putea ajunge la celebrele plaje pustii ce îți amintesc de insulele Caraibe.

Capraia, Italia

Este o insulă cu doar 400 de locuitori, care face parte din arhipelagul Toscanei. Dacă îți plac locurile fără turiști și dacă îți place să descoperi ruine ascunse într-o natură luxuriantă, Capraia este insula perfectă. În plus, poți ajunge foarte ușor și pe insula Elba, unde poți vizita casa în care a fost exilat Napoleon.

Grace, Franța

Câmpurile de trandafiri din sudul Franței, flori din care se fac celebrele parfumuri marca Chanel, sunt minunate și ai senzația că timpul a stat pe loc. Aici te poți relaxa și reseta!

Capri, Italia

Probabil că insula Capri nu mai are nevoie de niciun fel de introducere așa că o să îți indic doar locul meu preferat. Ei bine, Villa Lysis, la care poți ajunge doar pe jos (20 minute din centru), are o arhitectură spectaculoasă, dar și o poveste care merită citită. În plus, poți scăpa de turiștii care aleargă bezmetici, indiferent de anotimp.

Il Borro, Italia

Este un oraș mic, medieval, restructurat de designerul Salvatore Ferragamo. Merită să stai două zile doar acolo și să (re)trăiești viața liniștită de odinioară.

Nazare, Portugalia

Dacă vrei să faci surf, Portugalia este țara potrivită pentru acest sport. Plajele interminabile, instructorii de surf experimentați (și simpatici) și resort-urile unde totul este natural & bio m-au cucerit definitiv, așa că probabil voi reveni în fiecare an în această țară minunată.

Formentera, Spania

Insula „soră” a Ibizei, Formentera, mi-a plăcut enorm pentru plajele sale perfecte și pentru atmosfera relaxată, dar stylish din micul orășel spaniol.

Munții Bucegi, România

După ce am vorbit despre atâtea locuri din lumea largă, care mi-au rămas în minte, aș vrea să îți spun să nu excluzi niciodată România atunci când vine vorba despre vacanțele tale. Mai ales acum, cred că cel mai înțelept este să ne susținem propria economie și să ne planificăm o vacanță oriunde în superba noastră țară!

Citește și:
Cele mai frumoase 10 atracții din lume aflate în Patrimoniul UNESCO, pe care trebuie să le vezi măcar o dată în viață

Foto: Arhiva personală

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din turism