Despre relații și nevoia de validare

Ce reprezintă validarea în cuplu? De ce este atât de importantă într-o relație? Care este opinia psihologului despre asta? Află răspunsul la aceste întrebări în rândurile care urmează.

Despre relații și nevoia de validare

Te-ai gândit vreodată pe ce se bazează relațiile, cel puțin în faza lor inițială, până începe cea a „traiului bun' sau a plictiselii și diluării (în cazurile mai puțin fericite)? Evident că se bazează pe atracție. Și pe înca ceva: pe nevoia de validare și acceptare. Pentru că avem nevoie să fim validați într-un anume fel, acela nișat, unde noi ne simțim mai singuri, dar în același timp (mai) speciali. De aceea ne bucurăm sau ne simțim ușurați când vedem că și celălalt are aceleași preferințe ca și noi, că apreciază aceleași lucruri, că avem valori comune, că nu se uită chiar ca mâța-n calandar când vorbim despre niște chestii, că folosește același gel de duș ca și noi (și descoperim asta atunci când intrăm prima oară în baia lui). Pentru că înseamnă că am găsit pe cineva pe nișa noastră. Și cum suprapunerea nu poate să fie perfectă (și până la urmă nici nu e de dorit!), ne uităm apoi la diferențe (uneori fără să ne dăm seama).

Cred că în asta constă tatonarea în faza inițială a relațiilor: un fel de „OK, mă placi, dar oare îți plac și (îmi) accepți și ciudățeniile mele, și glumele mele răutăcioase, și rutina mea matinală, și momentele când am nevoie de singurătate, cât ești dispus(ă) să lași dacă ciudățeniile nu ni se armonizează în totalitate, cum o să poți jongla cu toate măștile și personajele mele, când nici eu poate nu mi le cunosc / gestionez în totalitate?' Îmi aduc aminte că am citit cândva un eseu de Alain de Botton care spune că, de fapt cam asta e și cu sărutul de la prima întâlnire. O combinație între atracție, verificare a compatibilității și nevoia de testare a gradului în care te acceptă celălalt, dincolo de atracție și de compatibilitate. Un mod de a încerca așa, la nivel primar, dacă celalalt te acceptă cu tot ceea ce ești tu: cu mirosurile, cu saliva, cu gustul tău.

Validarea este, până la urmă, un mod prin care comunicăm celuilalt acceptarea. Iar asta nu înseamnă neapărat că ești de acord cu el sau că îl aprobi, chiar dacă (sau, mai ales, atunci când) deciziile lui nu ți se par înțelepte. Practic, validarea este un mod de a-ți susține partenerul și de a întări relația voastră, chiar dacă opiniile voastre nu coincid. Validarea este modul de a comunica partenerului tău că relația voastră este importantă și solidă, chiar dacă sunteți în dezacord în privința unor aspecte.

Validarea înseamnă recunoașterea și acceptarea gândurilor, sentimentelor, senzațiilor și comportamentul celuilalt ca fiind acceptabile. Și de multe ori ea vine la pachet cu validarea sinelui, adică acceptarea gândurilor, sentimentelor și senzațiilor tale ca fiind acceptabile.

Ce spune psihologul despre asta? Și care sunt consecințele lipsei de validare în cuplu? Ca să aflăm răspunsul la aceste întrebări, am stat de vorbă cu Cătălina Cristescu, psihoterapeut cognitiv-comportamental:

„Să ne imaginăm că partenerul sau partenera este o superbă plantă în ghiveci. Ne-o dorim enorm, suntem extrem de bucuroși că o avem. Însă cum poate ea să se mențină cel puțin la fel de frumoasă, de verde, să înflorească, să crească, dacă o uităm într-un colț al casei, eventual la întuneric? Așa cum o plantă are nevoie de soare, de apă, așa are nevoie și celălalt să fie hrănit, iar validarea este unul dintre multiplele «alimente emoționale». Cum ar fi să obții o promovare la job sau să ai orice fel de realizare indiferent de domeniu, mică sau mare, iar partenerul să nu se bucure împreună cu tine? Să nu-ți recunoască meritele? Ce poți simți? Poate furie, tristețe, dezamăgire, frustrare, teamă că nu ești suficient de bun pentru el sau ea? Ajungi să te îndoiești de tine, de relație, poate chiar să te distanțezi. Elimini furia în situații aparent banale, ca o supapă, apar conflicte, atitudini pasiv-agresive, poate intri într-o buclă a presiunii în care vrei să-i sau să-ți dovedești că poți, că ești bun/ă. La polul opus apare renunțarea: „de ce să mai fac ceva, dacă oricum nu apreciază. Așadar validarea nu alimentează numai partenerul de cuplu, ci relația în sine, pentru că în poveste suntem de fapt trei: fiecare partener și relația. Aprecierea, validarea, complimentează și latura feminină a femeii sau masculină a bărbatului, iar mai ales în cazul domnilor previne acea «castrare psihologică» pe care unele femei o fac involuntar.

Fiecare individ are nevoie să fie văzut, să simtă că e important, că-i sunt recunoscute capacitățile și eforturile. Mai ales când vrei o schimbare, cum o poți obține fără validarea pașilor făcuți în sensul schimbării? Un exemplu banal: până acum nu făcea nimic în casă, iar de curând ați agreat să împărțiți responsabilitățile. Repară ceva, duce gunoiul, dă cu aspiratorul? Demonstrează-i că vezi implicarea: «mulțumesc că ai făcut x lucru, apreciez că mă ajuți pe mine, că ne ajuți pe noi».

În încheiere vă propun un exercițiu. Acordați-vă reciproc 20-30 de minute pentru a sta de vorbă. Pe rând, numiți cinci lucruri care vă plac, pe care le apreciați fiecare la celălalt, și de ce. Puteți fi surprinși!'.

Cătălina Cristescu, psihoterapeut cognitiv-comportamental, competențe în terapie de cuplu și familie, tel: 0721648348

Citește și:
Ce inseamna iubirea neconditionata si cum sa ai o relatie perfecta

Foto: Instagram (@itsashbrooke)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din lifestyle