De ce trebuie să vezi acest film despre Nina Cassian, fascinanta poetă pe care nu o găsești în manuale

Portret plin de tandrețe al poetei Nina Cassian, documentarul Distanța dintre mine și mine este o declarație de dragoste necondiționată pentru una dintre cele mai interesante scriitoare românce, dar și o discuție despre felul în care viața personală se îmbină cu istoria oficială. Din 8 martie în cinematografe.

De ce trebuie să vezi acest film despre Nina Cassian, fascinanta poetă pe care nu o găsești în manuale

Când producătoarea Ada Solomon i-a propus să regizeze un film despre Nina Cassian, poetă avangardistă, compozitoare și graficiană, Mona Nicoară a spus da fără să stea foarte mult pe gânduri. Deși proiectele sale de până atunci erau mai degrabă dintr-o zonă socială (filmul ei de debut, Școala Noastră, vorbea despre discriminare etnică), atât subiectul, cât și pasiunea ei pentru literatură au făcut-o să se implice din prima. Pentru Ada, proiectul avea și o implicație emoțională. Pe mama soțului ei, regizorul de documentare Alexandru Solomon, o lega de Nina Cassian o prietenie de peste 70 de ani, iar acesta copilărise practic cu ea. Interviurile au avut loc în 2013, la New York. Din păcate, acesta a fost și ultimul an de viață al poetei.

Pe canapeaua apartamentului său, cu un pahar de whisky în față și trăgând cu poftă dintr-o țigară, Nina Cassian este, la 86 de ani, fermecătoare. La fel, cu o privire jucăușă, o onestitate dezarmantă și un zâmbet seducător, este și în imaginile de arhivă pe care le privește împreună cu echipa de filmare și le comentează din când în când. S-a spus despre ea că era „cea mai atrăgătoare femeie urâtă din câte s-au afirmat în literatura română”, ceea ce ne reamintește cum standardele de frumusețe nu au nici o legătură cu the real beauty.

Speriată de ascensiunea fascismului în România anilor ‘40, Nina Cassian a îmbrățișat comunismul, pe care îl vedea ca „un basm în care binele învinge răul”. Pe măsură ce totalitarismul devenea din ce în ce mai evident, iar utopia unei lumi în care toți oamenii sunt egali mai îndepărtată, basmul s-a spulberat, dar idealismul i-a rămas. O vedem în înregistrările unor emisiuni televizate sau seri de poezie, argumentându-și credințele riguros și vehement. Într-o discuție despre poezie, povestește că de multe ori i se reproșează că scriitoarele nu pot, orice ar face, să scape de o anume sensibilitate feminină, care nu are ce căuta în literatura adevărată, care este implicit scrisă de bărbați. Parcă sună cunoscut și astăzi, nu?

Nina Cassian în exil

Felul ei de a trăi și metaforele scriiturii sale i-au atras rapid un statut de persona non grata din partea Partidului Comunist și supravegherea Securității, dar ei nici că putea să îi pese mai puțin. Când echipa filmului a reușit să facă rost de dosarul ei de la CNSAS (Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii), acesta însuma nu mai puțin de 11 volume. Acolo era tot: cu cine vorbea la telefon, cine o vizita, ce discuții aveau loc în casa ei din 2 Mai. În 1985, Nina Cassian se afla la New York cu o bursă când a aflat că un prieten dizident, Gheorghe Ursu, a fost încarcerat și a murit la puțină vreme după. I s-a spus că ar fi bine ar rămâne acolo. Ceea ce a și făcut.

„Am avut două mari iubiri, Ioji și Ali. Am avut două iubiri importante, Marin (n.r.: Marin Preda) și Slavomir, am avut și două mici iubiri, Ad si Bruno. N-ajunge pentru o viață? Ce mai pot aștepta acum, bătrână, urâtă, singură, săracă, dezrădăcinată? Nimic. Un mare nimic”, scrie Nina Cassian în jurnalul ei, Memoria ca o zestre. În New York, însă, l-a cunoscut pe Maurice Edwards, fost director al Filarmonicii din Brooklyn, care a devenit al treilea ei soț și i-a fost alături până la sfârșit. Îl vedem și în documentar, în câteva momente emoționante care surprind relația celor doi.

Privind Distanța dintre mine și mine, mi-aș fi dorit, poate, mai multe secvențe de interviu cu Nina Cassian, dar din păcate, sănătatea ei fragilă din ultima perioadă a vieții nu a permis mai multe întâlniri. Compensează, însă, modul foarte inteligent de a pune aceste secvențe în dialog cu materiale de arhivă. De asta (și nu numai) este responsabilă Dana Bunescu, monteur și sound designer care a lucrat cam la toate filmele românești recente care contează și care este trecută pe afiș drept co-autor al filmului, așa cum i se cuvine. Dincolo de privilegiul de a întâlni o scriitoare unică, despre care merită să aflăm mai multe, Distanța dintre mine și mine este exercițiul de admirație a trei femei extraordinare către o a patra.

Citește și:
Touch me not: un film despre granițele din mințile noastre

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din lifestyle