De ce gelozia nu ar trebui să existe în relația ta

Oricum, de parcă ar conta care dintre cei doi parteneri este gelos. Nu asta e important! Tot un lucru rău va fi pentru relație, care cel mai adesea duce la despărțire. Sau la cazurile extreme de violență, dar am încercat să privesc partea mai bună care și așa nu e prea roz.

Gelozia este dovada clară că nu avem încredere în noi

Cert este că gelozia ne face să părem foarte nesigure pe noi, în primul rând. De fapt, nu doar că ne face să părem așa. Mai bine zis, e dovada clară că suferim de lipsă de încredere.

Dacă cineva vrea să facă ceva, o va face oricum

Și apoi, trebuie să fim sigure că, dacă el- iubitul/logodnicul/soțul- vrea să ne însele, o va face oricum. Fie că ne stresăm, fie că suntem super relaxate și suntem iubitele alea cool.

Șansele că el să facă ceva interzis' sunt mai mari atunci când îi reamintești constant că NU ar trebui să facă asta

Ah, ba nu. Nu e tot aia. Căci avem șanse mai mari să sfârșim prin a fi înșelate dacă ne gândim non-stop că ni s-ar putea întâmpla asta. Relațiile, în general, sunt mult mai simple decât par, în condițiile în care reușești să îți depășești temerile și să fii tu însăți, să fii relaxată și să faci lucrurile din inimă.

De ce ți-e frică, nu scapi

Dacă încă nu te-am convins, află că de ce te temi, nu scapi. Și repet, oricum teama de a nu fi înșelată (gelozia) nu are niște baze prea solide. Nu cred că în fiecare zi când ieși din casă ți-e frică să nu cumva să fii lovită de un asteroid. Bine, hai să găsim un exemplu cu șanse mai mari de a deveni realitate. Reiau: nu cred că zi de zi trăiești cu teama că, la un moment dat în viața ta, te va înțepa o albină. Doar trăiești pur și simplu, fără să te gândești la lucrurile de genul. Iar dacă se întâmplă, se întâmplă. Treci peste.

Nu te poți bucura de iubire atunci când te temi de ea

Nici măcar nu ar fi corect să îți creezi un zid' în jurul tău, pentru a te proteja. Căci așa nu te vei bucura niciodată de relația ta frumoasă, așa cum ar trebui. E ca atunci când te dai într-un carusel, toată lumea râde în jurul tău, dar tu stai crispată la locul tău, pentru că ai sute de scenarii în cap care nu îți dau pace.

Eh, concluzia e una simplă! Long story short, cu cât noi vom interzice mai multe lucruri, cu atât există șanse ca el să facă opusul. Cu cât noi vom arăta mai puțină înțelegere, cu atât el ne va minți mai mult. Și, in final, cu cât noi vom fi mai panicate de gândul că ne-ar putea înșela, cu atât vom avea mai multe șanse să trăim asta pe pielea noastră. Libertatea de a alege ne permite să facem alegeri din inimă, nu din ambiție. Și da, „regulile” se aplică și invers.

Citește și:
7 semne că ești jumătatea imatură din relația ta

Text: Amy Abaluta
Foto: Imaxtree

Mai multe articole