Daniela Groza despre coronavirus, panică și speranță la New York

Fotografa Daniela Groza a condus un Uber până la sfârșitul lui martie la New York și povestește acum cum a resimțit instalarea epidemiei de coronavirus în oraș.

Daniela Groza se află acum la New York și în general face fotografie documentară – asta este ceea ce îi place și ceea ce știe să facă, deși timpul ei se împarte în mod normal între mai multe proiecte. Unul dintre ele, Be Kind For Real, sau, în română, Fii bun pe bune, este un crez personal devenit și inițiativă artistică și umanitară, pentru că Daniela și-a asumat un stil de viață care înseamnă să trăiască împărțind bunătate în jur, fără pretenții, fără target-uri și deadline-uri, așa cum ar face-o o organizație. E un demers care înseamnă că, de câteva ori pe an, imprimă pe tricouri și hanorace logo-ul Be Kind For Real, ba chiar a colaborat și cu designerul de bijuterii Mona Vulpoiu pentru realizarea unei ediții limitate de piese purtând același mesaj. Toate obiectele astea sunt vândute în beneficiul unor persoane vulnerabile pe care Daniela le găsește și le ajută. Iar timpul ei se împarte între București și New York, unde a trăit mai mulți ani, conducând periodic o mașină, în sistem Uber sau Lyft, când avea nevoie de bani.

Am regăsit-o la New York zilele acestea, unde trăiește alături de partenera ei și unde a condus în continuare, până la sfârșitul lui martie, o mașină, transportând oameni – de multe ori personal medical – în orașul aproape paralizat de epidemia de coronavirus. Orașul avea, la ora la care scriu aceste rânduri, 49.707 cazuri, dintre care 10.590 de persoane erau spitalizate și peste 1.500 muriseră, iar statul cu totul devenise un imens focar, cu peste 93 de mii de cazuri.  

Daniela Groza revenise în România între septembrie și octombrie anul trecut, unde a lucrat la proiectul documentar al unei amice. Acum, plănuia să revină în țară pe 1 aprilie, dar data întoarcerii s-a amânat, din motive evidente. Am rugat-o să împărtășească, pentru ELLE, imaginea pe care și-a făcut-o despre marele oraș, pe care îl știe pe de rost și care îi e drag, într-unul dintre cele mai negre momente ale lui – și a avut multe, chiar și recent. 'Pe 4 martie ieșeam la cină cu amica despre care ți-am spus, împreună cu producătoarea și consilierul proiectului.', mi-a spus. 'Am discutat planul de atac, ne-am sfătuit, am reușit clădirea unei viziuni mai concrete, ne-am dat noroc și am ajuns acasă entuziasmate despre ceea ce urma să facem în România. Pe 13 martie, partenera mea își pierde oficial locul de muncă. Lucra într-un bar în Manhattan. Pe 16 martie guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, închide activitatea barurilor și restaurantelor din orașul New York. Sunt permise numai take-out și delivery. Lucrurile au evoluat atât de rapid, suntem șocați în masă și uluiți de evenimentele legate de COVID. Ultimele două săptămâni au fost un rollercoaster, au intervenit schimbări fundamentale greu de digerat pentru cei care urmăresc știrile. Situația a devenit amenințătoare în ziua în care mi s-a oferit o mască N95, pentru a o purta la muncă. O amică, fostă pasageră, m-a rugat în dimineața de 21 să trec pe la ea să iau masca. După prima cursă pe ziua respectivă, m-am dus direct la ea – mi-a înmânat două măști, una N95 (FFP2 / FFP3) și una chirurgicală. Țin minte că în seara de 21 am ajuns acasă și i-am spus lui Lily (partenerei mele) că mi-e rușine să port masca pe față. A doua zi m-am trezit citind știrile și nu am mai ieșit din casa fără mască, mănuși, și spray antibacterian. Conduc pentru UBER și LYFT aici, dacă acum o săptămână încă nu înțelegeam importanța mănușilor și măștilor, acum nici nu îndrăznesc să părăsesc casa fără ele. Ieri am demisionat și eu oficial, voi petrece următoarele 14 zile acasă, în carantină.'

Citește în continuare gândurile și observațiile Danielei Groza ca să înțelegi cum se simte criza cauzată de coronavirus la New York, și nu uita să privești fotografiile pe care le-a făcut orașului pustiit în ziua în care a intrat în carantină.

ELLE: Cu perspectiva asta dublă a ta, presupun că urmărești ce se întâmplă și în New York, și în România. Cum ai perceput tu abordările din cele două situații? Ale oamenilor obișnuiți, ale autorităților…
Daniela Groza: Nu m-au interesat niciodată știrile senzaționale. Nici politica. Înțeleg că este un subiect controversat, cel al implicării politice, dar lăsăm această dezbatere pentru altă dată. Cred că nu sunt singura care citește știrile zilnic și simte că a intrat în lumea senzaționalului fără să vrea. De data aceasta, însă, este un senzațional necesar. Ceea ce se întâmplă în România și în New York și peste tot în lume, aceasta tragedie totală, este fără precedent. Aș vrea să vorbesc despre similitudini – am observat că multă lume nu este informată, nu înțelege acest moment istoric. Nu ar trebui sa ne mirăm. Există o diferență între informare necesară și un vid total de informație, sau opusul vidului, un plin colosal, strivitor, paranoia și angoasă pură. Oscilăm între aceste tipuri de informare. Nici nu mai vorbesc de teoriile conspirației. Politicile naționale stabilesc felul și nivelul de informare. Politicile personale informează, mai departe, felul în care ne mobilizăm ca indivizi împotriva acestui virus. Toți suntem înarmați cu păreri, o mica parte din noi se mobilizează rațional – în majoritatea cazurilor, masa de oameni care nu se poate mobiliza de la sine nu este de învinuit. Când preotul te cheamă la slujbă, te duci. Vorbim de datorie aici. În lipsa unei conduceri dedicată binelui cetățeanului, datoriile personale sunt împrăștiate, sunt orientate spre cel care crezi că te protejează cel mai bine. În acest caz, anumite datorii vor fi letale. Fiecare țară gestionează cum poate situația, dar (îmi) este clar că situația ne depășește pe toți. În New York ritmul răspândirii este inimaginabil, mai rapid decât în orice altă țară sau oraș din lume. Am glumit zilele trecute – ca de obicei, New York trebuie să fie primul în lume. Fiind șofer pe UBER și LYFT, am avut acces la informații directe de la cadrele medicale pe care le-am condus la muncă în ultimele două săptămâni – a contat mai puțin subiectul ‘cum se descurcă alte țări și mai mult ‘cum facem rost de materialele necesare supraviețuirii. Este o criză globală, nimeni nu a fost pregătit pentru așa ceva, materiale lipsesc peste tot. Și până nu înțelegem că trebuie găsită o soluție (știu, utopie!) la nivel global, fiecare țară va continua să funcționeze în țarcul personal așa cum își imaginează mai bine.

Trump și a sa America puternică, fără bube, a mobilizat târziu, sub semnul negarii acestei bube. În fiecare seara la ora 19:00 în Manhattan, unul dintre cele mai bogate orașe din lume, se iese la fereastră și se aplaudă cadrele medicale. Prietena mea cea mai bună lucrează la unul din primele spitale care a organizat o morgă temporară într-un cort în curtea spitalului. Citez: ‘Mă doare-n cot de aplauze. Am nevoie de protectie. Bogătașii care ne aplaudă în Manhattan sunt aceiași oameni care ne sapă groapa. Mentalitatea capitalistă ne va îngropa aici.
Cinismul balcanic a creat un ping-pong de polemici care a dezamorsat considerabil gravitatea situației. Poliția a fost instruită să lanseze imnuri stradale la București.
Aceștia suntem.
Aici se iese la jogging pe malul apei zilnic. În România aplaudăm la aterizare.

ELLE: Cum arată New York-ul în aceste zile față de cel cu care ești obișnuită?
D.G.: Cozile de la magazinele de mâncare par ireale, rupte din realitate comunistă din care am gustat în primii ani de viață. Trenurile încă pline m-au îngrijorat. Vitrinele magazinelor de lux sunt de câteva zile lipsite de conținut, și la propriu și la figurat.
Și totuși. Primăvara este cel mai frumos anotimp, magnoliile, nevăzute de mulți, îmbobocesc nestingherite. Privim din spatele ecranelor telefoanelor și computerelor cum ne înflorește și înverzește orașul. Am avut privilegiul, cât am mai condus prin New York, să văd fâșii de viață, de speranță.

Am admirat și fotografiat împrejurimile cu o anumită atenție, știind că în curând nu voi mai avea acces la ceea ce m-a atras cel mai mult la acest oraș – vitalitatea, diversitatea și boemia vizibilă numai afară, pe stradă. Pe timpuri grele, solidarizăm ușor aici – orașul este o persoană, și toți iubim această persoană, suntem îndrăgostiți iremediabil. Ne gândim la New York ca la iubita noastră, ca la mama noastră, ca la prietena noastră cea mai bună. Colectiv vom învăța să iubim acest oraș în afara peisajelor, exclusiv prin intermediul relațiilor de prietenie, amintirilor, artei. Pentru noi, cei adoptați, cred că va fi mai ușor decât celor cu rădăcini adânci aici. Undeva în trecut ne-am imaginat aici, acum suntem aici; supraviețuirea, pentru noi, va însemna, printre multe altele, reîntoarcerea la acel imaginar, și intuiesc că nu va fi o reîntoarcere dificila.

ELLE: Ești artistă, ai la activ campanii umanitare, iar acum (și nu doar acum) transporți oamenii prin oraș – cine sunt acești oameni? Care este starea lor? Care este starea ta știind că nu poți sta în casă în zilele acestea?
D.G.: Revin la ceea ce am afirmat mai devreme – pe 30 martie am decis să intru în șomaj. De pe 13 martie până pe 30 am condus cu inima cât un purice. Panica s-a instaurat treptat, la început mai lent, în ultimele zile devenind insuportabilă. Dacă imediat după 13 martie eram determinată să lucrez știind că sunt considerată ‘muncă esențială în New York, în zilele care au urmat, neavând nici un echipament de protecție (mască, mănuși, spray sanitar), și vorbind cu cadrele medicale pe care le transportam de la și spre spitale, am devenit mult mai conștientă de pericolul în care mă aflam. Acum nu vorbesc strict despre pericolul de a mă infecta personal, vorbesc de pericolul în care îmi puneam și pasagerii care nu aveau echipament de protecție. Ideal aș fi avut spray îndeajuns să țin mașina curată după fiecare pasager. Între timp, am primit de la varii persoane echipament de protecție și sprayuri dezinfectante. Însă cu fiecare caz adăugat la totalul orașului, cu atât s-a adâncit și panica.

Timp de câteva zile după ce s-au închis toate restaurantele, am avut curse puține, am câștigat îndeajuns să acopăr costul mașinii, benzinei, și mâncării. Nu mă mai interesa profitul, ca șoferi fusesem avertizați că numărul curselor va scădea, însă cadrele medicale vor avea nevoie de noi, am fost rugați sa ne continuăm munca. Vineri, pe 27 martie, ultima zi petrecută conducând, a fost o zi plină. Am avut peste 20 de curse, era ca și cum Corona nu a existat niciodată. Toți pasagerii erau persoane de zi cu zi – niciun cadru medical nu mi-a trecut pragul. Asta m-a supărat enorm. Lipsa de informare a maselor se revărsa, în sfârșit, asupra mea. Pe la mijlocul zilei, o pasageră infectată cu COVID-19 a urcat în mașină, transporta mâncare de la o rudă la alta. Purta mască și, printre lacrimi, la telefon, îi spunea unei rude că Dumnezeu o să o ajute, o să îi ajute toată familia. Am dat cu spray în mașină după ce a coborât, am terminat spray-ul, inhalând și eu o porție. După ea au mai urmat cel puțin 6 pasageri. Când am ajuns acasă, i-am povestit lui Lily ce s-a întâmplat. Am rămas acasă doua zile după, a treia zi am renunțat la mașină, a patra zi am intrat în șomaj. Gândul că am infectat câteva persoane mă bântuie.

ELLE: Știu că multe dintre persoanele pe care le transporți sunt cadre medicale și că ai început să culegi povești și sfaturi de la ele, pe care le împărtășești oamenilor care te urmăresc pe Instagram și pe Facebook. Sunt niște experiențe pe care le-ai avut alături de aceste persoane care te-au impresionat mai mult decât altele?
D.G.: Cadrele medicale sunt în prima linie, așa că mi s-a părut corect să întreb direct despre starea în care se află ei personal, și ce sfaturi au pentru noi, oamenii de rând, cei care trăim citind despre criza din urma pandemiei. O doctoriță, Mo, mi-a spus așa: este momentul să încetăm să ne gândim la COVID-19 ca la o gripă. Este o boală care răpune mai lent (decât gripa) și mai eficient. Desigur că se moare din infarct, cancer și gripă, în numere mult mai mari, însă problema cu care ne confruntăm acum este volumul pacienților într-un timp scurt. Atât. Nici un spital din lume nu a fost echipat pentru acest gen de pandemie. Știind asta, pentru cei care simt că au COVID-19, Mo sfătuiește să stăm liniștiți acasă, să ne hidratăm și să mâncăm cât se poate de sănătos. Dacă avem acces la Telemedicine (noi avem aici), recomandă să luam legătura cu un doctor pe Skype. În momentul când febra nu mai scade, când nu mai putem mânca sau bea și senzația că ne înecăm din lipsă de aer nu ne mai lasă, de abia atunci putem chema o ambulanță care ne va duce la un spital cu paturi disponibile. Carantina ne ajuta sa minimizăm riscul de infectare pentru cei din jur.

ELLE: Ca și în România, înțeleg că, dincolo de criza de sănătate, și New York-ul se confruntă cu multe alte probleme care decurg din ea – cum stă treaba cu plata chiriilor, cu cei care sunt freelancers sau au mici afaceri? Cât de pregătit e orașul să facă față acestei crize?
D.G.: Se estimează că în jur de 40% din populația New York-ului nu-și va permite să plătească chiria. Guvernatorul nostru a dat lege să se suspende creditele ipotecare și evacuările pe următoarele trei luni. Sunt legi importante și ajută, însă acestea nu ne protejează direct pe noi, chiriașii. Până vinerea trecută, eram convinsă că nici noi nu ne vom putea plăti chiria – eram hotărâte să ne agățăm de faptul că proprietarul nu va avea voie legal să ne dea afară din casă în următoarele trei luni. Din fericire, vineri pe 27 martie, noua legislație cu privire la șomaj ne include și pe noi, șoferii de taxi. Aproximez o sumă lunară care va acoperi chiria și cele necesare supraviețuirii. Dar ce se întâmplă cu lucrătorii din domeniul ospitalier, de exemplu, care nu figurează ca și cetățeni din cauza sistemului care nu-i recunoaște ca atare? Aici ne împotmolim ca stat, ca nație. Chiriile în New York sunt printre cele mai ridicate din lume. Ne era greu înainte, nu-mi imaginez ce se va întâmpla cu noi dacă carantina va dura 6 luni, 12 luni etc.
Am observat eforturile celor din comunitatea artistică de a organiza strângerea de fonduri pentru freelancers – asta mă bucură enorm și sper să-i ajute cât de cât pe cei care și-au pierdut contractele de muncă, însă guvernul ar trebui să fie responsabil pentru susținerea cetățenilor care nu mai au venit.

ELLE: Cum te raportezi la implicarea politicienilor în treaba asta – spun asta în contextul în care, de aici, pare că președintele SUA are un tip de discurs, în vreme ce guvernatorul îl contrazice la fiecare conferință de presă.

D.G.: Andrew Cuomo a devenit iubitul tuturor – ascultă, îi pasă pe bune, se pliază cererilor noastre, pe cât posibil. Andrew Cuomo iubește New York-ul așa cum îl iubim și noi, este newyorkez get-beget. S-a dovedit că Trump, am citit chiar ieri, a avut interese economice în amânarea ajutorului pe care l-ar fi putut da cadrelor medicale de aici. Ne miră? Nu, deloc. Trump a mai afirmat că statele care au votat împotriva lui ar trebui să-i fie recunoscătoare, altfel nu va trimite ajutoare cu rapiditatea cu care le va trimite statelor republicane. New York a votat in 2016 59% Hillary Clinton, 36.5% Donald Trump.

ELLE: Cum te protejezi de tot ce se întâmplă? Atât fizic, când muncești, dar mai ales psihic, pentru că îmi imaginez că e și pentru tine la fel de complicat ca pentru fiecare dintre noi? Mai poți să faci fotografii, ai timp și dispoziție să fii creativă?

D.G.: Mulțumesc tare mult celor care au trimis materiale de protecție în ultimele două săptămâni – am primit mănuși, măști, spray-uri de la prieteni, foști pasageri, de la amicii de pe rețelele sociale și de la familie. Din acest punct de vedere m-am simțit protejată. Pe partea psihică nu m-am descurcat atât de bine. Adrenalina de a ieși pe străzi, de a vedea un oraș transformat peste noapte, de a ajuta cadrele medicale, m-a ținut în formă aproape două săptămâni. Cu câteva zile înainte de a intra în șomaj izbucneam în plâns din senin, la volan, de câteva ori pe zi. Acasă ajungeam obosită, deși nu lucram mai mult de 5-6 ore din cauza stresului acumulat. Înainte de pandemie dedicam între 8-10 ore condusului aproape zilnic. Dintr-odată nu mai eram în stare nici de glumele care mă caracterizează. Umorul părăsise incinta. Cum am afirmat și pe rețelele sociale, am impresia ca adevăratul dezastru se petrece când dispare umorul.

La capitolul fotografie am excelat timp de cateva zile, pe când pandemia nu căpătase proporțiile de astăzi – postam cu hashtag-ul #DaniDrivingDuringQuarantineNY. Am documentat câteva zile de șofat care ilustrează perfect căderea liberă în care ne aflăm. Cei care mă urmăresc au aplaudat curajul, de cateva ori am întâmpinat remarca ‘ești un erou, continuă ! etc. etc. Am clacat sub asemenea complimente, pentru că nu sunt și nu eram un erou. Genul acesta de apreciere nu-și are locul, acești termeni de ‘eroi și ‘oameni curajoși mai mult încurcă, ne îngroapă cu zile. Un monument nu va alina suferința nimănui, nu va readuce pe nimeni la viață. Asta nu transformă pe nimeni în laș. Martirizarea și sacrificiul nu mi-au făcut niciodată cu ochiul, nu văd de ce m-ar atrage tocmai acum. Prin fotografiile postate, ofeream un gen de ‘action porn care ținea privitorii în suspans – devenisem un film, audiența era cu ochii lipiți de ecran, aplauda. Eu, Daniela, nu mai existam ca om, ci ca un simbol atotputernic și invincibil, un personaj dintr-un sci-fi apocaliptic. A fost o experiență bizară; am înțeles și mai bine de ce anumite persoane care și-au clădit o anumită imagine pe rețelele sociale simt nevoia să mențină aceasta imagine, de multe ori neglijându-și sănătatea mentală, siguranța personală, și așa mai departe.
Instinctul meu a fost să mă retrag în gătit, este o pasiune care îmi menține gândurile departe de ceea ce se întâmplă în jurul meu. Găteam și înainte, acum însă am accelerat vizibil, cu 4 borcane de murături și 2 aluaturi de pizza în frigider, câteva de gem în cămară, trei pâini cu maia la congelator, toate făcute aici, în casă. Pentru cei interesați, puteți urmări un alt gen de porn, ‘food porn (cu care mă simt mult mai confortabilă) aici #SilkyMilkyCooks.

ELLE: În cele din urmă, ai un mesaj pentru noi, cei de aici?
D.G.: Stați acasă!!!

Citește și:
Ce a învățat un tânăr medic după ce a triat oamenii care se întorc în țară prin vama din Cenad

Foto: Daniela Groza

Dacă ai o poveste de împărtășit, scrie-ne pe elle@ringier.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din lifestyle