Cum se fac hainele pe care le purtam?

Ca fashioniste veritabile ce suntem, avem toate dulapurile pline de achizitii spectaculoase la care nu am renunta pentru nimic in lume... pana la schimbarea sezonului si a tendintelor. Iata in ce se traduc, de fapt, hainele din dulapul fiecareia dintre noi, si la ce ar trebui sa ne gandim de doua ori atunci cand cumparam haine.

Cum se fac hainele pe care le purtam?

In redactia ELLE, unul dintre termenii cei mai chestionati in ultima vreme a devenit cel de must-have. Cand chiar noi suntem cei care va recomandam mereu sa cumparati, am simtit ca a venit vremea sa va aratam intr-o alta lumina ce va spunem de fapt, de obicei, sa consumati. De aceea am inaugurat o noua rubrica, Less is more, care va va incuraja de acum inainte sa va ganditi un pic mai in profunzime la fiecare decizie vestimentara pe care o luati, in cunostinta de cauza.

Veti afla din ce sunt facute hainele pe care le purtam, cum ar putea fi facute mai bine, cum sa reciclati hainele pe care le aveti deja, unde sa le schimbati cu altele atunci cand nu mai aveti nevoie de ele, cum sa consumati cat mai putina energie intretinandu-le sau care sunt designerii si retailer-ii care s-au angajat sa produca sustenabil si cu respect fata de lucratorii din industrie – adica acei oameni care muncesc in fabrici si pe care nu ii vedem niciodata la prezentarile de moda.

Era o dimineata ploioasa, ca multe altele din primavara care a trecut, cand m-am trezit inca o data in fata dulapului in care imi depozitez comorile vestimentare, intrebandu-ma – pentru a cata oara? – ce am sa port in ziua aceea. Stiu ca ma intelegeti – este intrebarea pe care ne-o punem toate din cand in cand, mai degraba mai des decat mai rar, fara sa ii gasim un raspuns satisfacator. Este, de asemenea, interogatia care ne indeamna (impreuna cu revista pe care o tineti in mana) sa cumparam, mereu, cele mai noi piese hot, cele mai cool trend-uri, piesele must-have fara de care stilurile noastre personale nu s-ar putea desfasura la adevarata lor valoare in fata tuturor celor care ne admira.

Ei, si tocmai in acea dimineata, pe cand imi inventariam fara speranta hainele pe care le-as fi putut purta, am ajuns la o concluzie. S-a intamplat pe cand imi numaram tricourile, gandind ca o combinatie atat de banala precum o pereche de jeans si un tricou m-ar putea scoate din impas. Si, pe cand ajungeam la impresionantul numar 48 – caci atatea tricouri din bumbac alb, gri, bleumarin sau negru am in dulap –, am realizat ca nu mai pot cumpara la nesfarsit piese aproape identice, ca un T-shirt in plus sau minus nu ar mai face nici o diferenta pentru stilul meu sau pentru diminetile ca aceea, in care ma gaseam indecisa si nemultumita de orice mi-ar fi cazut in mana. In schimb, am inceput sa ma gandesc la ce inseamna, de fapt, toate acele haine pe care le adun cu furie in dulap. Si mi-am dat seama ca, desi nu ma ajuta sa imi dezvolt in vreun fel stilul, toate acele piese inseamna ceva. Un fapt mult mai ingrijorator decat acela ca nu aveam – iar! – cu ce sa ma imbrac. In dispozitia aceasta mahnita, intarziind la sedinta saptamanala de redactie, m-am gandit pentru prima data serios la hainele mele – adica la cine le face, din ce sunt facute, ce amprenta de carbon au si cum, desi ma straduiesc sa fiu un cetatean model, care voteaza, recicleaza si uneori ii ajuta pe ceilalti, nu ma preocupa prea tare faptul ca energia investita in confectionarea multelor mele piese minimaliste ar putea lumina un sat intreg, probabil.

Asa ca m-am apucat sa cercetez cu atentie etichetele. Si, desi pe aproape toate scria ca tricourile sunt realizate 100% din bumbac, nici una dintre ele nu imi spunea unde a fost cultivat bumbacul acela, cine l-a cules si l-a transformat in firele din care a rezultat tricoul meu. Am aflat totusi, la o sumara cercetare pe Google, ca Statele Unite, China, India, Pakistan, Uzbekistan si Brazilia domina productia mondiala de bumbac. Iar de acolo au inceput sa curga alte intrebari. Nu imi pusesem, pana atunci, problema ca bumbacul din cele mai multe tari este cules de copii si ca, in cele mai multe dintre locurile producatoare, acestia sunt fortati sa munceasca pe sume insignifiante si in conditii ingrozitoare. In plus, am aflat ca numai etichetele care contin specificatia Fair Trade garanteaza (impreuna cu International Labor Organization) ca recoltarea nu a fost facuta de copii. Numai ca nici unul dintre tricourile mele nu purta acest insemn. Dar chiar daca materialul din tricoul pe care il port a fost recoltat corespunzator, nici asta nu inseamna mare lucru. Pentru ca, se stie deja, bumbacul, cultivarea si recoltarea lui, sunt foarte neprietenoase cu mediul. Bumbacul are nevoie de foarte multa apa ca sa creasca (20 de mii de litri se folosesc pentru un tricou si o pereche de jeansi), iar doar cateva deversari de la fermele de bumbac au dus la catastrofe ecologice cauzate de apa contaminata cu pesticide si erbicide.

Dar, trecand peste materialul din care sunt realizate pana si cele mai banale dintre piesele pe care le purtam zi de zi si le cumparam fara masura, am ajuns si la procesul prin care se produc aceste piese. Sunt cativa pasi importanti care se petrec cu materialul brut pana ce el ia forma unui tricou, culoarea sezonului si, eventual, imprimeul cel mai trendy care se poarta in vara aceasta. Daca materialul este recoltat in tara in care se fabrica tricoul, lucrul acesta scuteste mile bune de transport suplimentar si va insemna, deci, un pret mai mic al hainei pe care o vom purta. Dar, in general, pasii sunt acestia: bumbacul este recoltat, prelucrat prin scarmanare si toarcere, este impletit si apoi finisat, dupa care este croit, cusut, imprimat si in cele din urma vopsit. Dupa care, fireste, este transportat catre piata de desfacere.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle