Cum să te desprinzi de o relație toxică

Cred că nu există trăire mai plăcută decât aceea când te îndrăgostești și vezi totul prin filtrul optimist al iubirii. Însă momentul în care te decizi să pui capăt unei relații, chiar dacă știi că e una nesănătoasă pentru tine, este copleșitor (chiar dacă în sine este o eliberare).

Cum să te desprinzi de o relație toxică

Nu e ușor să renunți la o relație, fie ea chiar și una toxică, pentru că întotdeauna există dependența emoțională de (fostul) partener, micile obiceiuri care constituie rutina cuplului și toate acele amintiri dragi.

Așadar, dacă te hotarăști să pui capăt unei relații toxice, trebuie să iei în considerare aceste lucruri:

1. Întreabă-te dacă ești cu adevărat pregătită să faci asta

Înainte de a demara orice proces care îți va schimba viața într-un mod radical, întreabă-te cât de decisă ești să faci asta. Pe o scală de la unu la zece, cât de aproape ești de zece? Fără o hotărâre de neclintit, nu vei putea duce la îndeplinire ceva atât de covârșitor cum este o despărțire de o persoană pe care ai iubit-o și pe care (e posibil) încă să o mai iubești. Așadar, ești cu adevărat hotărâtă să faci asta? Există vreo parte din tine care-ți spune că ai vrea să mai încerci și să-i mai acorzi o șansă? Simți că nu ești încă pregătită pentru a te desprinde de această poveste? Dacă ai răspuns afirmativ la vreuna din aceste întrebări, atunci poate ar fi mai bine să mai aștepți un pic (fără însă a renunța la planul tău). Se spune că timpul le vindecă pe toate, prin urmare timpul te va ajuta să fii mai puternică și să-ți asumi această decizie până la capăt. Însă nu folosi acest timp pentru „a băga sub preș' problemele reale ale relației, ci analizează situația și ia o decizie pe cât posibil rațională, oricare ar fi ea. Astfel, vei putea să te iubești din nou, ceea ce reprezintă o parte esențială din procesul de eliberare dintr-o relație toxică.

2. Blochează-l pe toate canalele!

Cu toții ne gândim că avem nevoie de „încheierea' unei relații, acea conversație finală unde cei doi parteneri au ocazia să-și spună ce au pe suflet și de unde pleacă rămânând amici. Dar o astfel de „încheiere' este mai mult un mit. Această discuție finală reprezintă, de fapt, o ultimă ocazie de a petrece timp și de a discuta cu persoana pe care o iubești. Pentru că, dacă sunteți capabili să aveți o conversație și, în sfârșit, să vă înțelegeți unul pe celălalt, atunci de ce nu ați funcționat până acum ca un cuplu? Așa că, atunci când te-ai hotărât că ești gata să renunți la relație, taie orice legături. Blochează-i numărul de telefon, nu-l mai urmări pe social media și stai departe de locurile pe care știi că le frecventează. De ce? Pentru că, în primul rând, trebuie să te eliberezi de dependența față de această persoană. Știi cât de greu e atunci când desfaci o cutie de chips-uri și îți spui că vei mânca doar unul, însă apoi nu te mai poți opri? La fel este și cu un fost partener. Chiar și un singur contact te poate readuce în cercul toxic al relației și al dependenței emoționale, adică acel cerc pe care te-ai decis să-l părăsești. Așa că regula de aur este: zero contacte! Întregul proces va fi astfel mult mai ușor și mai puțin dureros. Iar principalul efect secundar (pozitiv, bineînțeles!) este că nu-l vei mai spiona pe Facebook, ci vei face lucruri mult mai utile pentru tine cu acel timp.

3. Definește ce este acel ceva de care vrei să te desprinzi

Acest proces este foarte important. De ce anume ai nevoie ca să te desprinzi și să mergi mai departe? Poate că ești gata să părăsești un bărbat despre care știi sigur că nu este potrivit pentru tine pe termen lung, dar te lupți cu această decizie pentru că încă îl mai iubești. Imaginează-ți întregul proces ca pe o ceapă, iar sentimentele ca pe niște straturi care trebuie înlăturate unul câte unul pentru a ajunge la miez. Care este stratul din exterior? Poate că stratul din exterior este furia: ești furioasă pentru că partenerul tău te-a tratat rău sau pentru că ți-ai irosit ani buni din viață alături de el. Ideal ar fi să poți discerne între trăiri, și să le diseci una câte una, până când ajungi la cea care te ține încă acolo, captivă în relație. Abia când vei identifica sentimentul cel mai puternic și te vei confrunta direct cu el, vei putea să și lupți cu el.

4. Analizează ce este adevărat și ce nu

Cu toții avem în cap idei despre cum ar trebui să fie o relație, dar aceste idei nu reflectă neapărat și realitatea relației noastre prezente, sunt pur și simplu vise și speranțe, pe care ni le-am făcut de-a lungul timpului. E bine, așadar, să analizezi cu detașare (pe cât posibil) câtă acoperire au în realitate aceste idei. De exemplu, speri că și partenerul tău își va dori să se mute la țară, să vă creșteți copiii în aer liber și să îmbătrâniți împreună. Poate că ai această idee înșurubată în minte și crezi că, dacă partenerul tău te iubește suficient, o va îmbrățișa și el. Ceea ce nu-ți dai seama este că, deși visul tău este unul idilic, e foarte posibil ca partnerul tău să nu-l împărtășească. Poate că este o persoană citadină, urăște viața la țară și nu-și dorește copii (cel puțin nu în următorii zece ani). Așa că gândește-te exact ce-și dorește (și) el și compară cu ce-ți dorești tu, cu visele și speranțele tale. Astfel vei putea analiza versiunea fiecăruia legată de viitor și vei fi cu un pas mai aproape de decizia despărțirii.

5. Fă o listă cu ce aștepți cu adevărat de la o relație

Alcătuiește o listă (mentală sau chiar în scris) cu ce aștepți de la un partener și de la o relație. Nu trebuie să fie neapărat o listă lungă, ci una completă. Poate că lista ta sună ceva de genul „cineva care să mă facă să râd, cineva care să știe cine este și ce-ți dorește de la viață, cineva pentru care să fiu o prioritate'. După ce ai alcătuit această listă, parcurge-o avându-l pe partenerul tău în minte. Dacă citești acest articol, sunt șanse destul de mari ca el să nu fie tocmai ce-ți dorești și vei înțelege asta cu claritate. Apoi imaginează-ți bărbatul care are toate aceste calități stând chiar lângă tine. Cum te-ai simți să fii iubită de el? Oare nu cumva te-ai iubi și tu mai mult?

Să reușești să te desprinzi de ceea ce cândva părea atât de promițător este foarte dificil și implică multă hotărâre din partea ta. Însă pot să-ți spun că ești capabilă să o faci! Și cel mai important: nu te gândi niciodată că nu vei putea să mai iubești pe cineva din nou! Sfatul meu este ca, după o despărțire, să te bucuri un pic de viață: să ieși la întâlniri, să te distrezi, să flirtezi. Poate, cândva, vei întâlni o altă mare iubire. Dar între timp bucură-te de ceea ce ai, adică libertate totală!

Citește și:
5 semne fizice care îți arată că te afli într-o relație toxică

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle