Cum sa fii singura … dar fericita!

Cum e mai bine oare? Singura, combi­nata sau intre? ELLE studiaza problema iubirii din toate unghiu­rile si des­co­pera ca fericirea poate fi traita si la singular.

 

Cum sa fii singura … dar fericita!

Nu ma mai atragi”, spuse el. Stateam intr-un bar intunecos, aproape de apartamentul meu. Mi-a stat inima, s-a cutremurat, a pornit din nou, parca aveam cioburi in piept. „Mor, mor, viata mea s-a terminat.” Am scuipat vinul inapoi in pahar. Mi se mai dadusera papucii si pina atunci, dar acum era de-a dreptul dureros – nu din cauza apatiei lui sexuale, ci a ceea ce a spus dupa aceea: „Cred ca trebuie sa inveti sa fii singura”.

De la pubertate si pina la acel moment din bar, cind aveam 28 de ani, nu fusesem niciodata o monogama in serie, ci mai degraba trecusem brusc de la o relatie la alta. Legaturile mele se inlantuiau una dupa cealalta, precum casele. Asta se datora mai ales impulsului darwinist de a te imperechea si a te reproduce. Dar la un moment dat goana mea dupa baieti s-a transformat intr-un adevarat sindrom A-fost-odata-o-batrina-care-a-inghitit-o-musca: ba­trina a inghitit un paianjen pentru a prinde musca, apoi o pasare care sa manince paianjenul, si a tinut-o tot asa pina a ajuns la un cal (moment in care bineinteles ca a murit).

Eu facusem acelasi lucru cu barbatii: incepeam de fiecare data o noua relatie doar ca s-o uit pe cea dinainte. Trebuie sa recunosc ca, pe masura ce ma apropiam de 30 de ani si viata mea amoroasa devenea tot mai complexa, acest jiu-jitsu amoros nu mai mergea atit de bine ca inainte. Cu trei luni in urma il rugasem pe iubitul meu de a­tunci sa se mute de la mine – operatiune pe care o aminasem si asa prea mult, dar care se impunea. Conform obisnuintei pe care mi-o creasem, am trecut mai departe, la Robert, un vechi iubit din facultate care a reaparut in viata mea exact cind fostul iubit o parasea. In ciuda insistentei cu care incercam sa-l conving pe Robert ca ma vindecasem de fostul meu iubit, noi doi nu faceam altceva decit sa retraim relatia mea anterioara, in loc sa incercam sa cladim alta. Stiam ca avea dreptate cind spunea ca lucrurile nu merg bine intre noi. Eram prieteni, si nimic mai mult.

Cu toate astea, am plins, m-am agitat, l-am implorat sa-mi mai dea o sansa. El m-a refuzat, cu blindete, si imi tot spunea cite am de invatat si cit de mult o sa-mi placa sa fiu singura. Am comandat sampanie ca sa sarbatorim nou-gasita mea independenta. Am baut-o, chiar prea mult, m-am dus acasa singura, am adormit de una singura, m-am trezit mahmura si singura. Singura!!! Si uite asa a inceput martiriul meu in calitatea oficiala de Cea Mai Patetica Femeie Singura din Lume.

Patetica nu neaparat pentru ca a fi singura la treizeci si ceva de ani e ceva trist prin natura sa. Sper ca in epoca post-Tyler Moore, post-Carrie Bradshaw, post-Bridget Jones putem lasa la o parte asemenea stereotipuri. Eram pate­tica pentru ca eram jalnica atunci cind venea vorba sa fiu singura, mai jalnica decit fusesem vreodata in materie de orice altceva (inclusiv la volei si la fizica, domenii in care, trebuie sa marturisesc, eram de-a dreptul neajutorata). Din moment ce nu fusesem mult timp „pe piata”, habar n-aveam ca majoritatea barbatilor nu ma placeau si mi-ar fi dat papucii cu prima ocazie.

Citeva dintre esecurile mele: am mers la intilniri pe nevazute si nu am mai reusit sa obtin o a doua intilnire de la doi indivizi care clar aveau cocaina in jurul narilor; m-am intilnit cu un tip care mi-a povestit cu lux de amanunte despre eja­cularea feminina; cu unul care mi-a marturisit ca a facut-o pe fosta lui prietena sa devina dependenta de pastile de slabit si apoi m-a intrebat: „Cum te-ai simti daca te-ai intilni cu un tip care are un corp mult mai misto decit al tau?”. In cele din urma mi s-a pus pata pe un tip mai in virsta, care mi-a dat papucii nu o data, nu de doua ori, ci de cinci ori intr-un an jumate (si stiti cum se zice: daca imi dai papucii o data, sa-ti fie rusine; daca mi-i dai de cinci ori, incerci oare sa-mi spui ceva?!).

Mergem repede intr-un alt bar intunecos, in plina baie de singe amoroasa: beam ceva cu una dintre prietenele mele cele mai bune. In ultimii ani ne aflasem cam in aceeasi situatie, de a avea intilniri zadarnice. Totusi, cu o luna-doua in urma, ea cunos­cuse pe cineva. La un pahar, imi povestise emotionata ca el este Alesul. „Mi-as dori sa gasesti si tu pe cineva”, mi-a spus, uitindu-se la mine cu o mila nedisimulata. „Ma simt aiurea ca vorbesc despre asta cind tu esti singura.” Tirindu-ma acasa in seara aia, ma intrebam daca nu cumva oamenii isi fac griji pentru mine, daca nu clatina din cap pe la spatele meu. Stau intr-un apartament la etajul cinci, si imi amintesc ca niciodata pina atunci scarile nu mi se parusera atit de nesfirsite si de abrupte. Caram cu mine chestiile de serviciu si cumpa­raturile tipice de fata singura: o cina congelata, lapte degresat si suc dietetic. Stateam in cladirea asta din facultate. Pe masura ce treceau anii, vecinii mei se casatorisera, iesisera la pensie, divortasera, venisera si plecasera. La etajul de sub mine locuiau doi studenti cam de virsta mea pe care eu ii poreclisem „Stereo Boys”, pentru ca le placea sa vina acasa la trei dimineata beti turta si sa asculte AC/DC la maximum. Totusi, de curind observasem ca amindoi aveau prietene. O intilnisem pe una dintre ele in spalatorie, impaturind boxerii lui si lenjeria ei in ace­lasi cos.

Sint singura din cladire care n-a mers mai departe, m-am gindit eu. Oare asa incepe drumul spre singuratate? Incepi prin a te considera o tipa mortala si ajungi sa fii Miss Ha­visham? Oare urma sa sfirsesc singura in apartamentul asta? Ma si vedeam intinsa pe podeaua bucatariei, cu capotul ridicat, dezvaluindu-mi picioarele umflate si pline de varice, cu pisicile misunind in jurul meu. M-am gindit cum mi-ar fi stat intinsa pe marmura rece, invinsa de soarta. Si atunci o voce subtire mi-a soptit: „OK, si daca ai sti ca n-o sa te mariti niciodata, si ca n-o sa ai copii, ca o sa mori singura la etajul cinci, te-ai si­nucide in mo­mentul asta?”. M-am gindit mult la intrebarea pusa de vocea din capul meu. Chiar si episoadele reluate din Lege si ordine erau mai bune decit sa nu mai existi, nu? Si, stai asa, daca e sa mor singura, asta nu inseamna ca viata mea n-o sa fie interesant de trait. A trebuit sa raspund nu. „Atunci”, spuse vocea, „daca n-ai de gind sa te omori, macar nu te mai smiorcai.” Vocea avea dreptate.

Asa ca nu m-am mai plins prietenelor mele, nu mi-am mai plins de mila, n-am mai avut atacuri de panica, am renuntat sa mai incerc sa pastrez relatii (si barbati) care nu sint bune pentru mine. Si astfel a inceput una dintre cele mai linistite, implinite si fericite perioade din viata mea de adult. Dupa ce petrecusem aproape 20 de ani in cautarea unui par­tener, in sfirsit ma prinsesem cum sa fiu singura:

1. Zi mersi ca esti singura! O prietena de-a mea s-a logodit cu un barbat care nu era potrivit pentru ea. Am scos-o la o sampanie, i-am admirat frumosul inel si am intrebat-o cum se simte. A dat din umeri. „Azi eram la sala si ma uitam la toate femeile acelea care nu purtau inel de logodna sau veri­gheta”, a spus ea. „Primul meu gind a fost: «Cit sint de norocoase! Inca exista atitea lucruri care le asteapta!».” Oare e o surpriza ca nunta n-a mai avut loc?! Sa te indragostesti e ceva sublim, si luarea unui angajament fata de cineva iti poate oferi satisfactii profunde. Dar pina si cea mai reusita relatie cere sacrificii, iar o relatie proasta poate sa-ti distruga complet viata. E adevarat ca, daca esti singura, nu te bucuri de drogul iubirii, dar nici nu suferi chinurile unei adevarate obturatii de canal care vin odata cu o casnicie nereusita. Asa ca nu le asculta pe toate mi­ronositele casatorite din lume, gen Gwyneth Paltrow, care iti spun ca tu ai nevoie de ceea ce au ele. In timp ce ii invidiezi pe prie­tenii tai care sint cuplati si fericiti, te poti gindi ca poate tot atitia au relatii mediocre sau de-a dreptul jalnice. Tu, pe de alta parte, inca mai poti sa-ti gasesti perechea perfecta. De fapt, ai sanse foarte bune in directia asta. Statistic vorbind, cuplurile care se casatoresc la virste mai inaintate au mai putine sanse sa divorteze. Din momentul in care am incetat sa ma mai pling pentru ce-mi lipsea, am descoperit ca aveam destule lucruri in viata pentru care sa fiu recunoscatoare. Dupa cum spunea marea filozoafa Sheryl Crow: „Important nu e sa ai ceea ce-ti doresti, ci sa iti doresti ceea ce ai”.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle