Cum ne crestem copiii azi

Parintii nostri, coplesiti de probleme mai presante si mai importante, nu au stat prea mult sa se gandeasca daca ne cresc bine sau nu. Asta inseamna ca noi, cu optiunile nesfarsite intre care avem de ales, o sa ne descurcam mai bine?

Cum ne crestem copiii azi

Cand parintii nostri au decis ca a venit vremea sa aiba copii, nu aveau prea multe optiuni. Orice femeie care nastea in anii 80 avea un loc de munca, 112 zile de concediu (pre- si post-natal) in care sa decida parcursul urmatorilor ani ai copilului ei, iar in afara de Mama si copilul, lecturile ei despre parenting (un concept necunoscut la vremea aceea) erau limitate. Asa ca incerca, instinctiv, sa faca ce credea de cuviinta, de la a-si naste natural copilul (mai cu seama ca in acea vreme frica de orice operatie era mare) la a-l alapta, fie si numai pentru a scapa de spalatul biberoanelor, si la a-l duce la cresa sau camin dimineata, la doar cateva luni, cand era vremea sa se intoarca la munca. O bunica pensionara sau o bona erau un adevarat noroc in acele vremuri.

Asa ca asta a facut mama mea, dar si mai toate colegele ei care au incercat, cand au devenit mame, sa aiba totul: sa aiba grija de o familie si sa o mentina fericita, sa munceasca si sa isi educe copiii. Fie ca ne lasau sa plangem sau ne mai dadeau o palma mustratoare din cand in cand, fie ca ne faceau orice vaccin fara sa isi puna intrebari sau ne dadeau lapte praf fara sa resimta frustrari pentru ca nu au reusit sa isi hraneasca cum se cuvine copiii, ele nu isi puneau problemele pe care mamele de astazi si le pun atunci cand vine vorba despre ce fel de parinti au de gand sa fie.

Daca ne gandim la cum ne crestem astazi copiii, problemele sunt mult mai complicate. Noi, fostii copii cu cheia de gat, ca sa folosesc un cliseu atat de relevant atunci cand vine vorba de cresterea si educarea copiilor, avem atatea alegeri de facut! Putem fi niste mame iubitoare, tolerante si atasate, practicand cu sfintenie metodele doctorului William Sears (cel care a fost primul sustinator al metodei cunoscute acum drept attachment parenting, care presupune alaptarea exclusiva atata timp cat este posibil, somnul in acelasi pat cu parintii si purtarea in brate, intr-un fel de esarfe cunoscute sub numele de sling), care promit o dezvoltare emotionala uimitoare a copiilor. Asta chiar daca mai multe studii recente au aratat ca mamele care incearca sa fie atat de apropiate de copiii lor devin cu timpul extrem de frustrate atunci cand nu sunt capabile sa isi duca la indeplinire datoriile pe care ele insele si le-au impus si desi bunul-simt ne spune ca decizia de a fi un parinte care practica aceasta metoda de crestere a copiilor vine odata cu excluderea oricaror alte activitati care ar putea fi numite timp liber.

Sau, la extrema cealalta, putem alege sa fim niste mame dure si stricte, asa cum propovaduieste cartea Battle Hymn of the Tiger Mother, lansata in 2011 si care a avut un mare succes, dar care a provocat si o uriasa controversa legata de strictetea cu care mamele chineze aleg sa isi creasca, cu rezultate bune, de altfel, copiii. Sau putem, inca mai bine, sa le ascultam pe mamele din jurul nostru, cele care au avut recent copii si care si-au pus aceste probleme, si sa vedem ce solutii au gasit ele cand au fost nevoite sa ia acele decizii despre care credem ca influenteaza atat de mult vietile copiilor.

Nastere naturala vs. Cezariana

Cu ceva timp in urma, intr-o excursie de presa in Spania alaturi de un grup de jurnaliste trecute prin experienta maternitatii, am fost socata sa aflu ca fiecare dintre ele nascuse prin cezariana. Iar inca mai socata decat mine era gazda noastra, care avea doar 29 de ani, trecuse prin trei nasteri naturale si parea mai sanatoasa si mai odihnita decat fiecare dintre noi, si care nu concepea ideea de a naste altfel decat natural atunci cand acest lucru este posibil. Intamplarea mi-a deschis ochii atunci si am fost ceva mai atenta cand, in grupurile pe care le frecventam, se vorbea despre nasteri.

Si asa am aflat ca in Romania cezariana este la fel de practicata –si de acceptata – ca nasterea normala. Sunt, fireste, mame care isi propun sa nasca natural, la fel cum sunt mame care decid sa faca asta si nu pot sa duca lucrurile pana la capat, fortate de factori medicali. Dar mai sunt si alte lucruri, iar sfatul medicului de a naste printr-o operatie cantareste mult in ochii viitoarelor mame.

Cand le-am intrebat pe colegele mele (aproape toate fetele ELLE sunt mamici de curand) despre asta, mi-au povestit cum fie intentionau sa nasca natural dar medicul le-a spus ca este complicat si au fost nevoite sa il asculte, fie cum varsta a fost un criteriu pentru care le-a fost recomandata cezariana, iar ele au decis ca este o varianta mai comoda.

Si mai este, desigur, presa: „Imi aduc aminte ca acum, eram insarcinata de o luna si a fost cazul micutului Sebastian, ai carui parinti erau din Piatra Neamt. El fusese normal in timpul sarcinii, dar pentru ca medicii au lasat-o pe mama in travaliu prea mult timp, a ajuns o leguma. Mi-a ramas in minte chestia asta si am spus ca eu vreau sa nasc prin cezariana', mi-a spus o colega.

Plansul si somnul

Sunt cateva lucruri in legatura cu care aproape toti parintii sunt de acord la inceput – ca nu vor dormi impreuna cu copiii lor si ca ii vor lasa sa planga – controversata metoda Cry it out. Si, daca pentru unii, cum este Mihaela, „nu a fost absolut nici o provocare' sa isi lase fiul sa doarma in patutul lui, pentru Domnica totul a fost mai complicat. „Eu mi-am facut niste planuri in care aveam copilul perfect si eram mama perfecta, copilul statea in camera lui si eu la mine in camera, el nu plangea. Dar in primul an m-am chinuit ingrozitor sa il las sa doarma singur. In plus, nu il lasam niciodata sa planga pentru ca, atunci cand sunt mici, nu stii de ce o fac si simti nevoia sa faci ceva. Faceam tot ce puteam ca sa nu planga.'

Iar Crina a fost atentionata de un psiholog care i-a observat fetita ca plansul este o forma de comunicare, „si cam asa era. Intotdeauna voia ceva si eu incercam sa ii dau, sa gasesc ce voia'. Somnul, in schimb, a fost o alta problema, caci daca ea nu a avut probleme initial, mutarea intr-o casa noua i-a adus nesigurante fetitei. „Asa am inceput dormitul impreuna, care continua si in prezent. Chiar daca, dupa ce o adorm, ma mut, Ana se trezeste pe parcursul noptii, isi ia papusica, isi pune papucii si vine calma, fara sa planga, la mine in camera.' Si pentru prietena mea Ioana ideile din timpul sarcinii legate de astfel de chestiuni s-au schimbat radical.

„La inceput, imi spuneam ca noi nu o sa dormim cu copilul in aceeasi camera, iar acum suntem o familie fericita de co-sleepers. Inainte sa o am pe Zoe, eram tributara mitului cum ca plansul bebelusului, atata vreme cat acesta e hranit si schimbat, trebuie ignorat, iar el va renunta in cateva zile sa planga. Credeam asta pentru ca aveam foarte multe persoane in jurul meu care aplicasera aceasta metoda sau carora le fusese aplicata si toti spuneau ca functioneaza de minune. Eu nu am aplicat asta niciodata pentru ca mi s-a parut contra-instinctiv si o metoda sigura de a o face sa-si piarda increderea in mine, in noi, parintii ei.'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din lifestyle