Cum iti dai seama ca iubesti cu adevarat

De multe ori, dupa o perioada mai lunga de timp petrecuta alaturi de cineva, avem impresia ca-l iubim, insa uneori confundam sentimentul de dragoste, cu cel de atasament sau obisnuinta.

Cum iti dai seama ca iubesti cu adevarat

Cu siguranta, daca iti iubesti cu adevarat partenerul, te vei regasi in lucrurile de mai jos:

1. Exista respect reciproc

Cuvintele urate sau descurajatoare adresate partenerului pot sa doara uneori mai mult decat ne imaginam. Cu totii avem momente de nervozitate, o zi proasta la munca sau o dispozitie negativa, insa o intalnire cu partenerul nu este un prilej bun sa ne razbunam. Daca pastrezi o atitudine relaxata si un echilibru in relatia ta, atunci inseamna ca la mijloc sunt sentimente reale.

2. Nu eviti discutiile importante

De multe ori preferam sa evitam anumite discutii, de teama ca ele ar putea genera certuri sau chiar despartirea. Discutiile serioase insa, sunt foarte importante intr-un cuplu, deoarece ele ne ajuta sa intelegem mai bine dorintele si asteptarile iubitului. Comunicarea este elementara intr-o relatie, iar daca si tu esti de acord, probabil relatia ta este una sanatoasa.

3. Impartasesti totul cu el

Sinceritatea este o calitate extrem de importanta in viata de cuplu. Intr-o relatie fericita, partenerul este si cel mai bun prieten si trebuie sa ai curajul sa impartasesti cu el fiecare bucurie, dar si fiecare moment mai nefericit. Daca faci asta deja, esti o norocoasa si ai langa tine un partener de nadejde.

4. Te intelegi bine cu familia lui

Relatia cu socrii poate fi de multe ori dificila, insa depinde doar de tine sa aplanezi conflictele si sa ii tratezi in permanenta cu respect. Familia este extrem de importanta pentru partenerul tau si daca sentimentele tale sunt reale, vei face tot posibilul sa mentii o relatie cat mai buna cu ei. Chiar daca uneori e dificil sa te atasezi de familia iubitului, sa o respecti ar trebui sa fie o prioritate.

5. Nu faci din relatia voastra o competitie

De multe ori, din cauza situatiei profesionale competitive din zilele noastre, uitam ca trebuie sa formam o echipa cu iubitul nostru si intram in competitie cu el. Invata sa-ti sustii partenerul in toate alegerile lui, sa va bucurati impreuna pentru reusite, dar si sa-i fii alaturi la greu.

6. Nu iti ignori partenerul

Daca nu ii acorzi partenerului suficienta atentie in momentele in care are nevoie, este un semn clar ca sentimentele tale nu sunt reale. Cu totii stim ca opusul iubirii nu este ura, ci indiferenta, asadar daca nu iti mai pasa de ce simte sau ce se intampla cu partenerul, este un semn clar ca relatia voastra nu mai functioneaza.

Text: Andrada Dolofan

Recomandari
Mai multe din lifestyle