Cum este inrudita Casa Regala Romaneasca cu Casa Regala a Marii Britanii

Te-ai intrebat vreodata daca exista sau care sunt legaturile de rudenie intre aceste doua faimoase Case Regale?

Cum este inrudita Casa Regala Romaneasca cu Casa Regala a Marii Britanii

Ei bine, asa cum banuiai, da, Casa Regala Romaneasca si Casa Regala a Marii Britanii sunt inrudite. Aceasta legatura dateaza de peste 100 de ani, inca din 1914. De altfel, mai toate casele regale din Europa au legaturi mai apropiate sau mai indepartate unele cu altele, dat fiind faptul ca inca din Evul Mediu, „sangele albastru' trebuia neaparat „pastrat in familie'.

Asa cum spuneam, legaturile dintre Casa Regala Romaneasca si Casa Regala Britanica au luat nastere in 1914, atunci cand a inceput domnia Regelui Ferdinand, cel de-al doilea dintre regii Romaniei. Regele Ferdinand era casatorit cu Regina Maria, care detinea titlul de Principesa de Edinburgh, inainte de casatorie.

Tatal Reginei Maria a Romaniei, Alfred de Saxa Coburg si Gotha, era fiul Reginei Victoria a Angliei. Fratele sau, Edward al VII-lea, a ajuns pe tronul Angliei, dupa ce Regina Victoria a murit. Mai departe, Edward al VII-lea (unchiul, deci, Reginei Maria a Romaniei) a fost bunicul actualei Regine a Angliei, Elisabeta a II-a!
Asadar, Regina Angliei este stranepoata Reginei Maria a Romaniei. Legaturile sunt continuate de al treilea Rege al Romaniei, Carol al II-lea, dar si de Regele Mihai, ale carui fiice, in copilarie, au fost prezente chiar langa Printul Charles de Wales si langa sora sa, Printesa Anne.

Printul Charles are o legatura speciala cu Romania, el detinand in tara noastra o serie de proprietati in Transilvania, dintre care, cu siguranta, cea mai cunoscuta este cea de la Viscri, din judetul Brasov.

Citeste si:
Printul Charles al Marii Britanii isi incepe astazi vizita oficiala in Romania

De-a lungul anilor, aceste doua Case Regale au mentinut legaturile de comunicare; Printul Charles a vizitat Romania cel putin odata pe an din 1998 (vizite private), iar membrii Casei Regale din Romania au fost mereu invitati la ocaziile speciale celebrate de familia regala britanica.

Cateva dintre cele mai importante ocazii cu care familiile regale s-au reunit au fost: in 2001, cand Regele Mihai si-a sarbatorit cea de-a 80-a aniversare la proprietatea privata a Printului Charles de la Highgrove, in 2007, cand Principesa Margareta si Principele Radu au participat la nunta de diamant a Reginei Elisabeta a II-a cu Principele Filip, dar si in 2011, cand cei doi au fost invitati si la nunta Printului William cu Kate Middleton.

Foto: familiaregala.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle