Corespondenta ELLE de la Festivalul de Film de la Cannes: Oameni si Caini

"Caini", filmul regizorului roman Bogdan Mirica a avut premiera ieri la Cannes, in cadrul competitiei "Un certain regard".

Corespondenta ELLE de la Festivalul de Film de la Cannes: Oameni si Caini

O introducere asa seaca pentru un film asa de personal? Mi se pare complicat sa scriu obiectiv despre un autor pe care am senzatia ca il cunosc. Si nu pentru ca am mai facut un interviu cu el. „Caini” o sa iasa in sali in septembrie. La premiera de la Cannes, Thierry Frémaux, directorul festivalului, l-a invitat pe Mirica sa-si prezinte filmul. Nu stiu de ce, dar cred ca lui Mirica nu-i place sa vorbeasca mult. A multumit rapid pentru alegerea primului sau film in competitia de la Cannes si a tacut. Frémaux i-a facut un semn indiscret cu mana. Atat? Hai, mai spune ceva. Nu stiu daca lui Bogdan Mirica ii e mai usor cand e singur cu scenariile lui, decat in sali cu ecrane mari si multa lume, dar a avut un moment vid. „E greu”, a spus el. Din pudoare, din stangacie? Putin conteaza. Ce conteaza e filmul. „Acum catava vreme am vorbit cu cineva despre „Caini” vreo 20 de minute. La sfarsitul conversatiei, persoana respectiva mi-a spus, hai ca nu pari asa nebun. Sper ca nu sunt in sala femei gravide si persoane cu probleme cardiace”. Asta a fost introducerea de la Cannes a lui Bogdan Mirica. Pe urma, luminile s-au stins.

Nu-mi place sa scriu sinopsisuri. Si daca Mirica nu e in elementul lui pe scena, nici eu nu sunt in largul meu sa scriu despre un film la numai doua ore dupa vizionare. Dar daca stau stramb, cum stau acum pe scaunul din la sala de presa de la Cannes si judec drept, cred ca cea mai importanta intrebare la care ar trebui sa raspunda o critica, dincolo de figuri de stil si turnuri de fraza cochete este: ai recomanda cuiva sa vada filmul asta? Le-ai spune tu ca jurnalist si cinefil oamenilor: „Mergeti sa vedeti „Caini” cand o sa iasa in sala?”

Naratiuni

S-o luam pe rand. Unu la mana. Va poate interesa povestea? Daca va plac thriller-ulile si suspansul, da. E un motiv suficient. Cineva care a vazut filmul inainte de Cannes mi-a spus ca trebuie sa il vad pentru ca e ceva ce n-a mai fost facut pana acum in cinema-ul romanesc si ca are foarte mult suspans. „Caini” e despre Roman (Dragos Bucur), un tanar de la oras, care se duce sa vanda terenul bunicului, despre care intelegem, fara un toptan de detalii, ca e un soi de mafiot rural. Iar un film cu gangsteri? Mirica a scris „Umbre”, serialul care a fost difuzat pe HBO la inceputul lui 2015. Da, un film cu mafioti, cu politisti ofticosi sau cancerosi care nu sunt nici albi, nici negri la suflet. Gheorghe Visu il interpreteaza, just, pe Hogas, politistul dintr-un sat de pe langa Tulcea, unde pamanturile, cat vezi cu ochii, sunt complice silentioase ale crimelor. Nu stim exact ce nelegiuri, de ce si unde se intampla, si asta e o delicatete pentru care ii multumesc lui Bogdan Mirica. Mi se pare ca un regizor care simte nevoia sa arunce cu detalii in spectatori e nepoliticos.

Provocari

Este gasit un bocanc intr-un helesteu. Cu un picior in el. Pe care Visu il descalta de ciorap cu o furculita, tacticos si calculat, ca un om caruia nu ii este foame si care se intreaba cum sa decupeze mai judicios un pui intreg, abia iesit de la rotisor. Probabil ca asta e una dintre scenele despre care Mirica s-a simtit obligat sa ne avertizeze ca o sa ne socheze. Nu sunt gravida si nu am probleme cu inima. Nu m-a deranjat. Pentru ca e o fictiune si daca oamenii sar in scaun si se declara lezati, ar trebui sa se intrebe ce asteapta de la un film inainte sa plateasca biletul. Intr-adevar, scena e ireala. Si e ok ca e asa. Chiar daca e un pic lunga si impinge filmul intr-o zona manierista. Imaginea, semnata de Andrei Butica, e foarte buna. Toate imaginile din film sunt bine compuse. Visu, analizand un picior taiat, cu niste manusi galbene din cauciuc si o bere pe masa. Visu cu un tatuaj 1978 pe piept. Fiecare regizor are capriciile lui. Al lui Mirica este anul nasterii lui. Un pic autoreflexiv? Sa spunem ca asta i s-ar putea reprosa lui Mirica intr-un viitor potential. Grija pentru detaliile rasfatate ar putea sa prezica o tendinta spre ceea ce criticii mai simandicosi numesc „mise en abime”, o reflectie a propriei reflectii. In arta, tipul asta de atitudine poate sa duca la opere geniale, sau la opere care sfarsesc prin a se sufoca, pentru ca devin redundante.

Viscere

Scenariul, cu foarte putine exceptii, e fluid. Imi amintesc de ultima discutie pe care am avut-o cu Mirica, in care imi spunea ca incearca sa faca lucrurile sa para cat mai verosimile cu putina. Nu stiu daca asta am avut nevoie sa gasesc la „Caini”. A spus el in diverse interviuri ca a recreat un univers pe care il vedea verile la tara la bunica. Tot ce se poate, desi nu sunt sigura ca asta cauta un spectator cand se uita la un film. Eu nu stiu daca baietii astia rai care taie picioare si capete, dar se plang pentru ca le-a dat un tovaras peste ceafa si le-a rupt lanticul de aur cu trifoi cu patru foi de la mama, chiar exista. Dar asta nu e important. Cum spunea Sidney Lumet, regizorul care a facut „Serpico”, „Dog Day Afternoon” si „12 Angry Men”, un film e bun daca e „adevarat”. Adevarat in sensul unui de sacrificiu de sine, pentru ca premisele unui film bun se rezuma la o singura intrebare: „cat din sufletul meu sa torn intr-un film?” In sensul asta si in ciuda unor pasaje mai lente „Caini” e un film bun. Nu numai ca e suficient, dar asta e ratiunea pentru care aleg sa ma duc la un film, ca sa vad un punct de vedere original.

Alfa

Universul lui Mirica e masculin, violent, schizofren. Viril, intr-un sens absolut si exclusiv. O lume in care nu e loc pentru femei. Sunt doar doua personaje feminine in film, foarte sterse. Nu e grav si nu e o critica. Se poate si fara femei in cinema si asta imi aminteste de Melville, regizorul francez care a facut multe filme cu Alain Delon si care spunea intr-un interviu „Am vrut sa bag si un personaj feminin, dar pur si simplu nu mai era loc”. Nu asta il intereseaza pe Mirica. Omiterea personajelor feminine e un parti-pris. Dialogul dintre Roman si logodnica lui (Raluca Aprodu) rezuma transant relatia cu personajele feminine : „Ce faci? Iar te porti asa?”, il intreaba Ilinca pe Roman. „Cum ma port?” „Ca si cum esti singur”. Toate personajele din „Caini” sunt singure. Relatiile care se creeaza intre ele sunt bolnave, infestate de pulsiunea masculului de a domina, de a fi alfa. Acum, spre sfarsit, imi dau seama ca nu am spus nimic despre Vlad Ivanov, care il joaca pe Samir, mafiotul care se introneaza boss, in locul bunicului lui Roman. Fie numai si pentru jocul lui Ivanov merita sa vedeti „Caini”. Ivanov si Visu poarta toata naratiunea. Sunt coerenti, generosi si naturali, atata cat permite scenariul. Ivanov e atat de bun incat reuseste sa anuleze jocul lui Bucur, putin artificial si disproportionat.

Da, as spune cuiva „du-te sa vezi Caini cand o sa iasa!”. Am fost la cateva scaune de Mirica, ieri cand s-a proiectat „Caini” la Cannes. Am asteptat politicoasa sa il felicit la sfarsit, desi nu-mi place sa stau la cozi si Cannes, in afara momentelor in care stam pe intuneric si vedem filme, la asta se rezuma. La cozi. Cozi la filme, la cafea, la apa, la computere, la conferinte de presa, la mers pe strada. Dar pentru ca am eu impresia bizara ca il cunosc de undeva, am asteptat sa il felicit. M-a intrebat daca mi-a placut filmul. Ca si cum ar avea vreo importanta. Serios, cati regizori isi vad primul film acceptat in competitie la Cannes? Nu l-am mintit. I-am spus ca da si am plecat sa stau la alta coada, intrebandu-ma de ce am eu senzatia asta bizara ca il cunosc pe Bogdan Mirica.

de Ileana F. Buzea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din lifestyle