Cine sunt cele două femei care fac istorie la Campionatul Mondial de Fotbal

Campionatul Mondial de Fotbal se apropie de final(ă) și tot ce am auzit în ultima lună au fost laude sau critici la adresa bărbaților de pe sau de lângă teren. Dar ce se întâmplă cu femeile? Sunt câteva acolo, și îți spunem poveștile lor.

Cine sunt cele două femei care fac istorie la Campionatul Mondial de Fotbal

Campionatul Mondial de Fotbal este în mod tradițional o competiție a bărbaților. Firește, există și un campionat feminin (care are loc în 2019, stai cu ochii pe noi, pentru că intenționăm să te ținem la curent cu tot ce se petrece acolo), dar în general fotbalul este perceput ca o ocupație masculină, ca o pasiune masculină, iar femeile au fost atât de mult timp excluse din acest domeniu încât acum nici măcar nu își mai dau osteneala să se uite la un meci și să vadă dacă le place.

Sunt multe motive pentru care asta se întâmplă și nu am de gând să le expun aici, dar vreau, în schimb, să vă povestesc despre cele două femei care au legătură cu una dintre echipele din finală – firește, echipa Croației, cu care fiecare dintre noi a dezvoltat în ultimele zile afinități deosebite (care pot să se bazeze pe sorgintea noastră balcanică sau, poate, pe dorința umană ca cei mai slabi să își găsească, în cele din urmă, sfârșitul de poveste).

Ei, și pentru că vorbim despre Campionatul Mondial de Fotbal de anul acesta, cu toate dramele și cu toate surprizele lui, trebuie să o menționez în primul rând pe fana numărul 1 a echipei Croației – și anume, președinta republicii, Kolinda Grabar-Kitarovic. Kolinda are 50 de ani și și-a început mandatul la 46 de ani – este prima femeie președintă acolo și, totodată, cea mai tânără persoană care a obținut funcția, iar înainte deținuse mai multe funcții guvernamentale sau în diplomație. Kolinda a fost aleasă cu un număr neașteptat de voturi și l-a depășit pe contra-candidatul ei cu doar 1,48%.

Iar acum a devenit o legendă pe social media pentru reacțiile ei din timpul meciurilor echipei naționale a Croației de la Campionatul Mondial de Fotbal, unde a trăit zgomotos fiecare gol și a râs în fața liderilor celorlalte țări participante. Președinta a zburat la clasa economy ca să fie alături de echipa țării sale, iar după ce a avut câteva apariții, inclusiv în vestiarul echipei, îmbrățișându-i pe jucători, chiar a fost confundată cu un star porno celebru. Pentru că asta își imaginează lumea când vede o femeie într-un vestiar. E mult mai greu să creadă că e președinta statului, care își felicită jucătorii.

https://www.instagram.com/p/BlI5bOIh65F/?taken-by=jovempannewsoficial

Însă ce e de știut despre Kolinda este că președinta e căsătorită de ceva timp și că fiica ei este campioană de juniori la patinaj artistic. Mai e interesant și că unele dintre măsurile sale au fost controversate în țară. Deși conservatoare și catolică, aceasta a acordat cuplurilor de același sex din țară drepturi egale cu cele oferite cuplurilor heterosexuale, și a fost vocală și a susținut avorturile legale și sigure.

https://www.instagram.com/p/BlH-kzBg9gT/?taken-by=revistabzzz

Dar acum toată lumea o cunoaște drept acea președintă care a purtat, chiar și la summit-ul NATO care a avut loc în aceste zile, steagul Croației în jurul gâtului, în semn de susținere pentru echipa de fotbal.

Cealaltă femeie care, de data aceasta, joacă un rol activ în echipa Croației, este Iva Olivari, prima femeie care manageriază echipa națională de fotbal și una dintre puținele care au legătură cu sportul (Spania se mai află într-o situație similară). Olivari a fost jucătoare de tenis și a lucrat cu federația din țară din 1992. În 2012 a ajuns managerul echipei naționale, o poziție din care cere o reprezentare mai bună a femeilor în acest sport (mai exact, în competițiile masculine).

Nu am fost discriminată, dar am auzit povești de tipul ‘nu ar trebui să fie aici, ar fi mai bine dacă ar fi fost un bărbat în locul ei sau ‘ea nu știe prea multe despre fotbal, un bărbat ar face lucrurile mai bine. Dar nu îmi pasă.', a declarat Olivari pentru AFP.

https://www.instagram.com/p/BlG6YY2lu2K/?taken-by=iva_oli

În schimb, are o relație foarte bună cu echipa, despre care a povestit în mai multe rânduri. Ceea ce își dorește, însă, este ca mai multe femei să îi calce pe urme: Nu trebuie să jucăm neapărat ca să fim reprezentate. Putem face o mulțime de lucruri cu legătură cu fotbalul, care au legătură cu administrarea, cu managementul jucătorilor, cu transferurile lor. Sunt o mulțime de lucruri pe care femeile le pot face foarte bine.' Și e clar că e așa – cel puțin, iată cât de departe a ajuns Croația la Campionatul Mondial de anul acesta.

Citește și:
Tenisul mare te pedepsește dacă faci copii: cazul Serena Williams

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle