Check in (de Mihaela Radulescu)

Cum trebuie sa ne comportam in avion? Pare o intrebare simpla, cu un raspuns la fel de simplu. Dar gindeste-te la cite scene penibile si situatii stinjenitoare ai asistat in aeroporturi si cite personaje insistente te-au asaltat cu indiscretia lor. Un demers pe deplin justificat, initiat de Mihaela Radulescu.

Check in (de Mihaela Radulescu)

Daca tot am adunat atitea drumuri cu avionul in ultimii ani, m-am gindit ca as putea continua munca inceputa de George Clooney in filmul Up in the air si v-as putea impartasi din experienta si impresiile acumulate. Nu de alta, dar retina mea a fost cel mai adesea zdruncinata tot pe cursele romanesti. As lua-o cu ince­pu­tul, sarind peste elaborata alcatuire a bagajului ideal si indesarea lui in recipientul destinat. Inceputul ar fi… la check-in, acolo unde, nu de putine ori, pe curse interne sau externe (deci numai in România!), am fost apo­strofata sau doar comentata cu voce tare (stridenta, de femeie, cel mai adesea), cum ca sint servita preferential, adica ma asez la coada scurta, in loc sa intaresc rindul masiv de cetateni disciplinati.

„Pai, sigur, daca e de la televizor, uite-o cum se baga in fata. Si credeam ca e o fata de treaba!”, am auzit ultima data, pe aeroportul din Sibiu. Am ramas o fata de treaba si nu m-am intors sa-i explic „doamnei” ca ma asezasem la ghiseul de business, unde, ce-i drept, nu mai era nimeni, dar biletul pe care-l aveam imi dadea acest privilegiu. Numai ca domnisoara de la ghiseu (fana energica) s-a ridicat de pe scaun si i-a explicat, cu tonul cel mai cuviincios si mai profesional cu putinta, care-i trea­ba cu ghiseul de business si cel de economic. M-am simtit minunat vreo treizeci de secunde, pina cind aceeasi „doamna” a trecut la nivelul urmator, cel despre „nedreptate si lipsa de respect fata de bietii cetateni, bla-bla-bla”. Mi-am zis ca nu-i cazul sa-i maresc tensiunea „doamnei” cu argumente logice si am derutat-o zimbindu-i si urindu-i „calatorie pla­cu­ta”. Ceea ce mi-am dorit si mie, in gind.

M-am uitat mereu cu mila la doamna frumoasa si cu nervi de otel (reprezentanta Blue Air), care le explica minutios romanilor de ce trebuie sa plateasca pentru kilogramele in plus la bagaje si de ce nu pot lua in avion niste pachete surprinzatoare, voluminoase si socant ambalate, care depasesc nu numai imaginatia, ci si toate baremurile de dimen­siuni si kilograme admise. Unii pling, altii se tavalesc (la propriu!), jurind ca-si dau foc daca nu sint lasati sa plece, altii nu inteleg de ce bietele femei de la ghiseu „nu sint de treaba” si n-au mila de ei, altii incep sa injure sistemul romanesc, pe cel francez, se cearta intre ei, desfac bagaje, redistribuie continutul in ochii tuturor, baga in pungi, scot din plase, indeasa in posete, se imbraca cu hainele din valiza ca sa iasa mai putin la cintar, sotii isi balacaresc nevestele, copiii pling, ciinii latra. Si eu plec mai departe, la security check.

Am invatat sa fiu foarte pregatita pentru control si studiez mai intii co­zi­le, ca George Clooney, pe de o parte, si ca o persoana cunoscuta in Ro­mania, pe de alta parte (asta numai cind iau curse spre Romania, de­sigur!). Ma asigur ca stau la coada cu romani prietenosi si mai tineri, ca­re stiu exact ce au de facut si care nu tin in loc tot rindul doar pentru ca nu inteleg o iota din limba controlorului. Incerc sa nu stau nici la coada unde sint prea multi copii in carucioare sau cetateni ultrareligiosi (din aceia care poarta diverse vesminte si accesorii pe care nu vor sa le dea jos decit cind sint somati). Nu port ceas, n-am curea, cercei sau haine complicate. Am mereu incaltari usor de scos si de pus la loc, sosete curate, n-am parfumuri, sticle cu apa, obiecte ascutite si chef de pierdut timpul. Se mai gaseste cite unul care-mi cere sa-mi scot bratarile, dar ii explic ca nu suna si, culmea, asa e!

Nu pot sa ma abtin sa remarc, daca stau indelungat la coada, cite faux-pas-uri pot alcatui meniul unei zile de aeroport: femei cu tocuri tulburatoare (in avion! de ce?!), femei cochete, care pleaca la aeroport ca spre nunta, cu cercei imensi, curele cu capse, coliere, pantaloni cu tinte, cristale, brose, clame de par metalice, adica tot ceea ce isterizeaza alarma de securitate (si pe noi, cei ce stam la coada in urma lor, caci trebuie sa asteptam rabdatori atit scoaterea fiecarui accesoriu in parte, cit si punerea lui la loc). Dupa o plimbare scurta prin aeroport, cit sa-mi fac un plin de reviste pe care doar aici le cumpar, ajung in avion (sar peste episodul „autobuzul”, caci il stiti cu totii…) si incerc sa ma bucur de cele citeva ore de solitudine.

Citeodata reusesc pe deplin, imi rasfoiesc revistele, imi citesc cartea, imi notez ideile care-mi vin, incerc sa nu maninc prostii si sa beau doar multa apa (pe care mi-o cumpar din aeroport, dupa ce trec de control, ca sa nu deranjez stewardesa aiurea). Alteori, totul e impotriva mea. Cind sa-mi deschid revista, pasagerul de linga mine doreste sa facem conver­satie, iar eu am alergie la conversatia conjuncturala. Daca nu sta nimeni linga mine, ma trezesc ba cu o fana care vrea sa-i spun totul despre mine sau care vrea sa-mi povesteasca toate cartile mele (hello!!!, eu le-am scris, le stiu pe de rost!) sau care vrea sfaturi in dragoste sau in cariera, ori are o poveste trista si lunga, pe care simte ca numai eu pot s-o inteleg.

Ajung la destinatie si trebuie sa-mi iau valiza. Marturisesc ca, de fiecare data, am emotii, caci mi s-a intimplat, de prea multe ori, sa am legaturi prea scurte si valiza sa-mi ramina in urma. Mi-a venit, ce-i drept, dupa citeva zile, mereu, dar intre timp a trebuit sa inlocuiesc tot continutul necesar cu… ce-am gasit de cumparat, la urgenta. E o situatie enervanta, din care am invatat ceva: am, in bagajul de mina, cam tot ce-mi trebuie macar pentru o zi sau pentru situatia anume pentru care am luat avionul (emisiune, filmare, eveniment, sedinta foto, intilnire de business etc.).

Calatoria cu avionul are un set de reguli si niste principii pe care tare as vrea sa le scrie cineva si sa le gasesti ori in cutia postala, inainte sa pleci, ori… macar in buzunarul scaunului din fata, linga instructiunile de salvare. Ar trebui sa stie toate mamele cum sa-si linisteasca copiii mici, la aterizare si decolare, cind ii dor urechile si pling de ti se rupe sufletul, ar trebui sa existe un cod vestimentar din care sa fie excluse macar tocurile cui, ar fi induiosator sa vedem mai des barbati care ajuta femeile sa ridice va­lizele deasupra capului, ar fi fascinant sa nu se mai imbete nici un cetatean in avion si sa nu mai injure de sa-ti tii miinile pe urechile copilului tot drumul, ar fi frumos din partea ta sa nu te asezi linga o persoana pe care o stii doar din filme sau de la TV si sa-i invadezi creierul, spatiul si linistea fara sa-i ceri macar permisiunea, ar fi elegant sa nu-ti dai iPod-ul la maximum, de parca n-ai sti ca muzica aia de-ti place numai tie se aude pe o raza de patru scaune si ar fi surprinzator sa descoperi ce placuta poate fi calatoria cu avionul, daca nu sint nici turbulente pe cer si nici in comunitatea din care faci parte, pret de citeva ore.

In avion, daca se intimpla sa calatoresti singur, esti intre cele doua lumi: cea din care pleci si cea in care vei ajunge. Sigur ai ginduri de risipit, de pus in ordine, amintiri care te fac sa zimbesti si sa inchizi ochii, planuri pentru lumea in care ajungi, fie ca-i acasa sau… aiurea. E un moment de gratie si e relativ simplu sa scoti din el tot profitul de care mintea si sufletul tau au nevoie. Check out.

Mihaela Radulescu Schwartzenberg – facebook
Onorariul pentru acest articol este donat pentru ingrijirea copiilor de la Hospice – Casa Sperantei din Brasov.

Foto: Shutterstock
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle