Cele mai frumoase rochii de pe covorul roșu de la Oscar, pe care încă ni le amintim cu admirație

Aruncă o privire către cele mai frumoase rochii de pe covorul roșu al premiilor Oscar, de la ținuta lui Grace Kelly din 1955 și până la cea purtată de Lady Gaga în 2019, care reflectă istoria celei mai anticipate ceremonii de la Hollywood.

Probabil nu a fost nicicând un moment mai bun să-ți clătești privirea cu cele mai frumoase rochii de pe covorul roșu al premiilor Oscar, dat fiind că cea de-a 93-a ediție va avea loc în circumstanțe istorice nemaivăzute, și că toți avem nevoie de stimulare vizuală acum. Într-o lume în care fiecare dintre noi poartă mai degrabă pijamale și pantaloni de trening, numai ideea de a purta o rochie spectaculoasă pare foarte îndepărtată.

Tocmai de aceea am ales pentru tine cele mai frumoase rochii de pe covorul roșu al atât de anticipatei ceremonii, de-a lungul istoriei, de la vremurile când departamentele de costume ale studiourilor încă realizau ținutele actorilor și până în ziua de azi, când lumea modei se raportează cu totul altfel la oportunitatea ca o vedetă uriașă să genereze publicitate așa cum nu o poate face nimeni, participând la decernarea premiilor Academiei Americane de Film.

Căci este, ce e drept, o mare distanță de la rochia verde purtată de Grace Kelly în 1955 (și realizată de Edith Head, la rândul ei de 8 ori câștigătoare a trofeului pentru cele mai bune costume, în vremurile în care creditele și aplauzele pentru astfel de realizări mergeau doar către șefa de departament) și, să zicem, celebra rochie ca din oglinzi sparte semnată de Tom Ford și purtată de Jennifer Lopez. Ambele se numără printre cele mai frumoase rochii de pe covorul roșu al Oscarurilor, dar ele semnifică altceva – așa cum și viețile și carierele purtătoarelor semnifică altceva.

Defilarea de la Oscaruri a evoluat mult cu anii, de la momentele în care nici măcar nu exista un covor roșu până în ziua de azi, când îi sunt dedicate emisiuni și mii de articole, poate mai multe decât filmelor câștigătoare. Și poate că nimeni nu a înțeles mai bine și mai devreme impactul pe care îl poate avea o ținută purtată la Oscar decât Cher, care a șocat în anii ’80 cu ținutele ei semnate de Bob Mackie, considerate la vremea respectivă kitsch, dar devenite între timp iconice.

În ultimul deceniu, și alte celebrități au înțeles foarte bine importanța unui astfel de moment. Așa se face că Cate Blanchett e, probabil, persoana care se poate lăuda că a purtat cele mai frumoase rochii pe covorul roșu de la Oscar (în majoritate Armani Prive, dar și cu apariții notabile în Givenchy sau Margiela), iar Charlize Theron o urmează îndeaproape, cu apariții ceva mai cuminți, dar întotdeauna impresionante de la Dior.

Am pus special în selecția noastră cu cele mai frumoase rochii de pe covorul roșu al Oscarurilor și câteva imagini cu actrițe trecute de o anumită vârstă, tocmai pentru a-ți arăta că, cu stil și atitudine, poți rămâne șic întreaga viața, și pentru că aparițiile lor îți arată clar că nu vârsta sau tipul de corp contează atunci când vorbim despre eleganță, ci ceea ce are de spus femeia care poartă hainele respective. În așteptarea celor mai inspirate ținute de anul acesta, te invităm să privești galeria de mai sus și să ne spui care este ținuta ta preferată (și, mai ales, de ce).

Citește și:
Top 10 cele mai SPECTACULOASE rochii la Golden Globes 2021

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle