Cele mai fascinante povești din spatele numelor celebrităților

Celebritățile ascund povești fascinante cu privire la numele lor, iar unele au fost alese chiar după personalități cunoscute din muzică sau din modă.

Te-ai întrebat vreodată până acum de unde provin, de fapt, numele celebrităților tale favorite? Vei rămâne surprinsă când vei vedea că unele poartă numele unor artiști cunoscuți sau a unor personalități inspiraționale.

Însă mai sunt și vedete care au primit numele pe care îl poartă astăzi în urma unor experiențe marcante trăite de părinții lor.

Beyoncé Knowles

Cu siguranță te-ai întrebat până acum de unde provine numele lui Beyoncé. Mama artistei, Tina Knowles-Lawson, a povestit în podcast-ului In My Head with Heather Thomson că Beyoncé este de fapt numele ei de domnișoară. „Foarte mulți oameni nu știu că Beyoncé este numele meu de familie. Numele meu a fost Celestine Beyoncé, iar la acea vremea nu era prea grozav să ai un astfel de nume. Am vrut să fiu Linda Smith pentru că erau nume mult mai interesante”, a spus femeia de afaceri.

Selena Gomez

Numele artistei Selena Gomez are o semnificație specială. De fapt, ea poartă numele cântăreței de origine mexicană Selena Quintanilla, care a fost ucisă de cel mai mare fan al ei în 1995. Selena a vorbit despre decizia părinților ei de a o numi după regretata cântăreață. „Părinții mei erau fani foarte mari. Numele meu trebuia să fie Priscilla, dar așa a fost numită verișoara mea care s-a născut cu șase luni înaintea mea. Le-a plăcut muzica Selenei, așa că m-au numit la fel ca ea.”

Leonardo DiCaprio

Leonardo DiCaprio a povestit despre originea numelui său în 2014 într-un interviu pentru National Public Radio. „Tatăl meu mi-a spus că erau în luna de miere la Galeria Uffizi în Florența. Se uitau la o pictură realizată de Leonardo da Vinci și aș fi început să dau cu piciorul destul de tare cât timp mama era însărcinată cu mine. Tatăl meu a luat asta ca pe un semn, așa că el a spus: „Acesta este numele băiatului nostru.”

Oprah Winfrey

Oprah Winfrey are o poveste interesantă în ceea ce privește numele său. La naștere ea a primit numele Orpah, fiind de fapt numele unei femei menționate în Biblie. „M-am născut în Mississippi, într-un mediu rural, în 1954 și nu erau acolo foarte mulți oameni educați. Numele meu a fost ales din Biblie, mătușa Ida l-a ales, dar nimeni nu știa cum să îl scrie. Pe certificatul de naștere a rămas Orpah, dar nu știau cum să îl pronunțe. Așa că au pus „P” înainte de „R” în orice alt loc înafară de certificatul de naștere. Pe el a rămas Orpah, dar apoi a fost tradus în Oprah”, a declarat prezentatoarea de televiziune pentru American Academy of Achievement în 1994.

Armie Hammer

Armie Hammer, actorul din Call Me By Your Name, a fost tachinat în copilărie pentru faptul că numele său seamănă cu cel al unei cunoscute mărci de bicarbonat de sodiu, Arm&Hammer. Însă povestea este alta – numele lui vine de la străbunicul său, care a fost un om de afaceri extrem de bogat. Și povestea numelui străbunicului său este una interesantă. Tatăl acestuia l-a numit după personajul Armand Duval din La Dame aux camélias (Dama cu camelii), iar Harmand provine de la sigla Socialist Labor Party, din care a făcut parte și acesta.

Bryce Dallas Howard

Actrița din Jurassic World le-a împărtășit fanilor povestea din spatele numelui ei. Acesta provine de la Bryce Canyon, parcul național cunoscut pentru formațiunile sale stâncoase de culoare purpurie, iar Dallas este locul în care mama ei a rămas însărcinată.

Chanel Iman

La prima vedere ne dăm destul de ușor seama la ce face referire numele fotomodelului Chanel Iman – prenumele ei fiind un omagiu adus lui Coco Chanel. În ceea ce privește numele de Iman, el nu este cel al cunoscutul model, ci al unui verișor de-al ei.

Chrishell Stause

Actrița Chrishell Stause, cunoscută pentru rolul din serialul Netflix Selling Sunset, are una dintre cele mai neobișnuite povești când vine vorba despre originea numele său. Se pare că mama ei intrase în travaliu cât timp se afla la o benzinărie Shell, iar pe una dintre asistentele care a ajutat-o să aducă pe lume copilul o chema Chris, așa că a decis să combine cele două nume și astfel a reieșit prenumele Chrishell.

Citește și:
Unde și cum s-au cunoscut cele mai îndrăgite cupluri de celebrități

Foto: Profimedia, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle