Un pictor în vârstă de 36 de ani de-abia divorțat se mută într-o casă singuratică și izolată de oraș, pe vârful unui munte, pe care i-o încredințează un amic, fiul celebrului pictor nihonga Tomohiko Amada. Boemă, cu grădină și-n mijlocul pădurii, casa pare locul ideal în care tânărul pictor să o ia de la capăt, nefăcând altceva decât să picteze și încercând să lase în urmă criza de inspirație. Numai că, la scurtă vreme după ce hotărăște să renunțe la tablourile pe care le pictează pentru bani, primește în schimbul unei sume uriașe o comandă de portret din partea unui personaj misterios. Acesta din urmă se conturează ca o apariție deloc întâmplătoare în viața pictorului. Așa cum nu pare să fie întâmplător nici momentul când pictorul găsește, înfășurat în hârtie și ascuns privirii tuturor, un tablou ciudat aparținând stăpânului casei, înfățișând scene bizare inspirate din opera lui Mozart, Don Giovanni.

Cele trei povestiri „lungi“ care alcătuiesc acest volum se învârt în jurul iubirii romantice și al formelor ei incomplet digerate, punând reflectorul pe triunghiuri amoroase, căsătorii ratate, tați și fii, idealizări și bruște căderi în realitate. Autorul lor, Richard Ford, este unul dintre marii maeștri ai prozei americane, creator al curentului literar ,,realism murdar“ (dirty realism).

Este luna august şi două femei, mamă şi fiică, ajung într-un sat de pe coasta de sud a Spaniei. Rose suferă de o boală ciudată, iar medicii nu ştiu ce să creadă. Fiica ei Sofia a adus-o la o clinică privat ă pentru a găsi un remediu cu ajutorul doctorului Gómez, un medic ale cărui metode şi motive sunt controversate şi îndoielnice. Ameţite de căldură şi de oamenii seducători cu care intră în contact, cele două femei ajung să-şi analizeze, pentru prima dată după ani întregi, viaţa şi legăturile puternice care le-au ţinut împreună atâta timp.

Roman autobiografic înrudit cu bestsellerul „Cei opt munţi”, acest volum are drept protagonist un bărbat în vârstă de 30 de ani, singuratic, dezorientat, lipsit de încredere în propria persoană. Cei zece ani în care nu a mai văzut munţii, unde a descoperit libertatea pe când era copil, şi-au lăsat amprenta asupra sa, transformându-l într-un om vlăguit şi demoralizat. Şi acesta e motivul pentru care se hotărăşte să închirieze o cabană aflată la 1.900 de metri altitudine ca să trăiască, timp de câteva luni, viaţa la care visase întotdeauna în secret. Izolat de lume, având drept companie doar nişte localnici, câteva animale şi cărţile autorilor preferaţi, îşi recapătă forţele, redescoperind totodată esenţa propriei fiinţe: inspiraţia de a scrie. Jurnal, meditaţie filozofică şi jurnal de călătorie în același timp, „Băiatul sălbatic” este o reflecţie profundă asupra singurătăţii, prieteniei şi relaţiei cu natura şi cu familia.

Beata de Robien reconstituie destinul tragic al unicei fiice a lui Stalin, o femeie pentru care viaţa a însemnat în primul rând perpetua căutare de sine şi fuga de umbra tatălui. Cartea are la bază o mare varietate de surse: documente recent declasificate ale serviciilor secrete americane, fotografii şi documente de arhivă păstrate în Polonia şi în Rusia, mărturii şi scrieri ale Svetlanei, ale rudelor, cunoscuţilor şi prietenilor săi, corespondenţă inedită, bogata istoriografie despre perioada comunistă. Autoarea le valorifică într-o naraţiune ce depăşeşte graniţele biografiei, făcând din protagonista ei eroina unui roman complex – saga de familie, roman istoric, psihologic, poliţist, de dragoste. Personalitate plină de contraste, de lumini şi umbre, fiica lui Stalin este, pe rând, fetiţa care-şi admiră tatăl, ferită de lumea reală între zidurile Kremlinului, tânăra răzvrătită, trăind iubiri complicate şi încercând să scape de stigmatul familiei sale, femeia matură care-şi asumă schimbarea numelui, fuga din URSS şi abandonarea propriilor copii, denunţarea ororilor comunismului şi supravieţuirea în lumea liberă.

În micul sat Giverny, în timpul zilei, turiştii iau cu asalt casa în care a trăit în ultima parte a vieţii pictorul Claude Monet şi grădinile care au inspirat faimoasele sale tablouri cu nuferi. Dar când forfota de peste zi se stinge, satul liniştit îşi dezvăluie partea întunecată. Nuferi negri spune o poveste care începe şi se încheie cu o crimă. Jérôme Morval, un bărbat a cărui pasiune pentru artă este depăşită numai de cea pentru femei, este găsit mort în pârâul care trece prin grădinile lui Monet, având în buzunar o ilustrată ce reproduce un tablou cu nuferi şi pe care sînt scrise cuvintele „Unsprezece ani. La mulţi ani”. În firele misterului sunt prinse trei personaje feminine: o fetiţă talentată pasionată de pictură, seducătoarea învăţătoare a satului şi o bătrână care pare să ştie prea multe despre viaţa celor care-o înconjoară. Toate împărtăşesc acelaşi secret. Dar oare ce le leagă pe ele de moartea lui Jérôme Morval? Şi ce legătură au toate acestea cu misteriosul tablou cu nuferi negri? Te lăsăm să descoperi parcurgând acest roman incitant.

Rosalyn are 24 de ani și este studentă la Londra. Cu un corp invadat de o boală ciudată, cu o poveste amoroasă complicată și o familie disfuncțională, la capătul puterilor, ea decide să plece cu o bursă de un an la Tokio, pentru a studia limba japoneză. Întâlnirea șocantă cu o cultură impresionantă va funcționa ca o oglindă necruțătoare, care o va ajuta să se desprindă de trecut și să se vindece.

Din 20 aprilie până în 22 iunie 1945, o tânără germană consemnează în grabă, cu riscul de a fi prinsă și pedepsită, pe caiete școlare și pe bucățele de hârtie teribila experiență a ultimelor săptămâni de război, când Armata Roșie a ocupat Berlinul. Apoi transcrie întreaga poveste, transformând-o într-o teribilã confesiune despre supraviețuire, compromis și curaj. Astăzi, jurnalul ei este considerat una dintre cele mai importante mărturii despre efectele devastatoare pe care cel de-al Doilea Război Mondial le-a avut asupra vieților oamenilor obișnuiți. Talentul narativ al autoarei, stilul său onest și demnitatea cu care spune nu doar povestea ei, ci şi a sute de alte femei, fără ură și autocompătimire, fac din această carte un document istoric autentic și totodată o copleșitoare și necesară lecție despre condiţia umană.

Într-o dimineață de octombrie a anului 2013, Ayan Juma, de 19 ani, și sora ei, Leila, de 16, au părăsit casa părintească din Oslo, după care le-au transmis părinților prin e-mail următorul mesaj: „Pace, milă de la Dumnezeu și binecuvântare vouă, mamă și tată… Vă rugăm să nu fiți supărați pe noi.” Cele două surori luaseră hotărârea de a pleca în Siria și de a-i ajuta pe islamiști. Sadiq, tatăl lor, pornește repede pe urma fiicelor în Turcia. Când ajunge acolo, acestea abia trecuseră granița. Urmează povestea fascinantă, sfâșietoare a unei familii dezbinate. În vreme ce Sadiq își riscă viața încercând să-și aducă fetele acasă, soția lui, Sara, aflată în Norvegia, începe a se îndoi de viața pe care o duce în acea țară. Cum i s-au putut radicaliza copiii fără ca ea să știe? Ce ar putea să facă pentru ca fiii ei mai mici să nu împărtășească aceeași soartă? Beneficiind de sprijinul familiei Juma, autoarea urmărește de la început firul întortocheat și dramatic al acțiunii. Cititorul călătorește, împreună cu Sadiq și Sara, de la casa acestora din Somalia la apartamentul din Oslo, apoi în Turcia și Siria, unde două surori adolescente sunt puse în fața urmărilor șocante ale faptei lor.