Ce să nu discuți niciodată cu cea mai bună prietenă. Vă poate distruge prietenia

Dacă e cea mai bună prietenă a ta crezi că poți să-i spui orice? Unele subiecte sunt tabu...

Ce să nu discuți niciodată cu cea mai bună prietenă. Vă poate distruge prietenia

E cea mai bună prietenă, ți-a fost alături în nenumărate situații dificile, aveți în spate ani de relație și întâmplări. Pentru unele vă bucurați că nu aveți poze, de altele vă amintiți râzând în hohote, iar la altele aproape că vă dau lacrimile. Chiar și când există o apropiere emoțională foarte mare, sunt unele lucruri pe care e necesar să le cenzurezi sau să le împachetezi verbal într-o formă mai blândă și diplomată.

Nu îi spune să se despartă

Tu știi că este un bărbat foarte toxic, dar cea mai bună prietenă a ta este îndrăgostită de el peste măsură. Vezi că nu se poartă cu ea frumos, poate chiar o înșală. Nu îi permite să evolueze profesional, personal, iar asta te scoate din minți. Ori este un bărbat în regulă, dar care de ceva vreme este rece, neimplicat, iar prietena ta suferă. Mai există și situația când el are o perioadă proastă. Nu își găsește job, ea îl susține financiar și ție ți se pare nedrept. Așa că din dragoste față de ea o sfătuiești cu patos să îl părăsească. Poate chiar încerci din greu să o convingi de asta.

Intențiile tale sunt bune, însă atâta vreme cât despărțirea nu este în întregime decizia ei, e posibil ca totul să se întoarcă împotriva ta. Ea ar putea spune ulterior ulterior că tu ești de vină pentru ruptura lor, că din cauza ta nu mai este cu bărbatul pe care îl iubește, care eventual și-a și găsit o nouă iubită, doar ea i-a zis adio. Abordează subiectul mai delicat, legat de nevoile ei și modul în care el le împlinește sau nu.

Să îi critici copiii nu e o idee bună

O mamă e ca o leoaică, iar cea mai bună prietenă a ta probabil că nu face excepție. Sigur, nu există părinți perfecți, iar cu toții facem greșeli. Dacă ți se pare că are copii prea răsfățați, indisciplinați, obraznici etc. iar tu îi spui direct asta, practic îi critici copiii. Ai putea transmite astfel mesajul că ceva nu este în regulă cu ei, că nu sunt suficient de buni. În plus, îi critici și abilitățile de parenting. Subiectul este extrem de sensibil, așadar oferă-i un sfat numai dacă ți-l cere. Iar când vrei să faci o observație, evidențiază consecințele, impactul negativ pe viitor asupra copilului.

De exemplu, din prea multă dragoste este superprotectivă, o „mamă elicopter”. Asta va avea impact asupra încrederii în sine a copilului, care nici la maturitate nu se va considera capabil să realizeze diverse lucruri. Întrucât acesta este mesajul hiperprotecției: tu nu poți. Ori dacă nu îi pune limite și lasă copilul să facă ce vrea, micuțul crede că i se cuvinte totul, iar când va fi adolescent și adult nu va ști să gestioneze eșecurile și frustrările. Nu este sănătos să pui etichete (ești o mamă rea, prea permisivă etc.) pentru că în felul acesta ataci persoana, care și ea va ataca înapoi sau se va distanța.

Chiar dacă e cea mai bună prietenă, nu îi blama părinții

Prietenii ni-i alegem, părinții nu. Chiar și la maturitate este dureros să vezi că nu primești iubire, atenție, sprijin de la părinți. Fiind cea mai bună prietenă probabil că vă cunoașteți ca-n palmă propriul istoric. Și știi deja că nici în copilărie ea nu a primit dragostea de care avea nevoie. Din furie față de nedreptățile la care a fost supusă poate că spui vorbe mai puțin drăguțe despre părinții ei.

Însă nu uita că noi suntem jumătate mama și jumătate tata, așa că atunci când îi blamezi și îi negi pe ei, o blamezi și o negi pe ea. Apoi există acea loialitate transgerenerațională, prin care noi suntem loiali familiei noastre în care ne-am născut și înaintașilor noștri. Prin urmare eu am voie să vorbesc urât de ei, că sunt ai mei, dar dacă tu o faci asta mă va răni sau mă va înfuria.

Citește și:
Unele probleme nu-ți dau pace? Cum să te ajuți singură, fără să mergi la psiholog

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din lifestyle