Cărțile pe care merită să le citești în luna mai

Ia-ți un răgaz să citești câteva romane emoționante, care-ți vor prilejui accesul către alte lumi și alte povești decât cele cu care ești obișnuită, și două volume de nonficțiune care-ți arată un viitor umbrit de criza climatică și un trecut falsificat.

Descoperă în selecția noastră 8 cărți pe care merită să le citești în luna mai!

Povești despre două planete, volum coordonat de John Freeman, editura Black Button Books

O antologie care adună mai multe texte menite să te facă să constați drama neîncetată a schimbărilor climatice și să-ți pui întrebări asupra lor, dincolo de titlurile alarmiste pe care le zărești uneori în presă, volumul coordonat de John Freeman nu e o lectură relaxantă, dar este cu siguranță una necesară. O serie de scriitori ne arată evenimentele pe care le-au trăit și ne expun un adevăr incontestabil: ca în mai toate cazurile, cei mai vulnerabili dintre noi vor fi în continuare și cei mai afectați.

Fată, femeie, alta, Bernardine Evaristo, editura Corint

Unsprezece femei și o persoană nonbinară sunt personajele cărții lui Bernardine Evaristo care a câștigat premiul Booker în 2019 pentru felul în care redă, în paralel cu tot atâtea povești personale interconectate, o istorie întunecată, ce se întinde pe 120 de ani, a unei țări complexe, Marea Britanie. Viețile și căutările personajelor se împletesc în feluri care arată de ce femei ce provin din medii și familii diferite ajung să-și găsească cu greu locul într-o societate rasistă, homofobă și patriarhală, dar scriitura inteligentă a autoarei îți va prilejui nu doar motive de reflecție, ci și multă emoție.

Perestroika Boys, Dinu Guțu, editura Polirom

Situată în Chișinăul anilor 2000, povestea lui Dinu Guțu realizează o frescă a unei generații, ultima generație matură de uresesiști, cum spune criticul Costi Rogozanu, puternic marcată de transformarea societății, de la liberalizare până la mișmașurile aferente ei și de la fenomenul exilului moldovenesc autoimpus la apariția unei burghezii cu intenții revoluționare. Scris ca un montaj de scene, volumul își propune să contribuie la înțelegerea unei lumi prin intermediul detaliilor ce o caracterizează și, totodată, o explică.

Ion Țuculescu. Reconstituirea, Cătălin Davidescu, editura MNAC

Un volum realizat în colaborare cu Muzeul de Artă Craiova, care pune într-o nouă lumină expoziția retrospectivă a pictorului Ion Țuculescu din 1965, menită (de regimul comunist) să-l transforme pe acesta într-un instrument al propagandei, la câțiva ani de la moartea lui.

Inimă atât de albă, Javier Marias, editura Litera

O tânără întoarsă din călătoria de nuntă se împușcă în inimă. Incidentul acesta șocant constituie premisa romanului care îl urmărește pe Juan, un tânăr al cărui tată a fost căsătorit cu strania sinucigașă înainte de a se căsători cu mama lui.

Stelele de la picioarele noastre, David Barclay Moore, editura Corint Junior

Un roman original și emoționant despre un copil, Lolly Rachpaul, care găsește o neașteptată cale de a-și alina rănile provocate de durere și violență, prin intermediul creativității, lucru care-i aduce în viață prietenia și toleranța.

Jumătatea dispărută, Brit Bennett, editura Trei

Una dintre cele mai bune cărți ale anului trecut, Jumătatea dispărută spune povestea unor gemene ce cresc alături în sudul american și care fug de acasă la 16 ani, moment care va marca despărțirea lor dramatică și asumarea unor identități diferite.

Dinți de lapte, Zoje Stage, editura Leda Bazaar

O mamă disperată trebuie să găsească ajutor pentru fiica ei mută, al cărei comportament devine din ce în ce mai periculos. Un thriller înspăimântător despre o familie aparent perfectă, ale cărei legături se destramă, totuși, în fiecare moment.

Citește și:
10 filme care sunt mai bune decât cărțile după care au fost ecranizate

Foto: PR, Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle