Carpe Diem!

Ti-ai programat vacantele pentru tot restul anului? Prietenii tai stau la coada ca sa te vada? Atunci poate ca e timpul sa renunti la planificari si sa te bucuri un pic de neprevazut!

In urma cu o saptamina, am pierdut ci­te­va ore bune incercind sa stabilesc o in­tilnire cu sase bune prietene, foste colege de facultate, ca sa iesim impreuna undeva, in amintirea „vremurilor de alta­data”. Nimic mai usor, nu-i asa? Misiune imposibila, va voi raspunde eu! Au fost necesare 23 de e-mail-uri, negocieri peste negocieri, stabilirea a noua intilniri, aminari si, in final, se pare ca ne vom vedea… peste alte trei saptamini.

Dar pot sa pun pariu si pe ultimul leu din buzunar ca, in ultima clipa, doua dintre ele vor trimite sms-uri prin care vor anunta, printre mii de scuze si bezele, ca nu mai pot ajunge: sedinta neasteptata, cearta cu iubitul, unghie rupta sau aparitia unui nou biletel prezidential… Motive intemeiate, desigur! (si, daca e sa dublez miza, pariez ca timp de doua ore le vom birfi consistent pe cele absente! Bineinteles, cu toata savoarea si delicatetea de care sin­tem capabile noi, fetele!)

Totusi, in anii studentiei, planificarea unei astfel de intilniri ar fi durat maximum zece minute, incluzind aici alegerea locului si a unei tinute „mortale”. Dar iata-ma dupa cinci ani, angajata la ELLE, maritata si… rusinata sa recunosc ca viata mea sociala este total lipsita de spontaneitate. Asadar, cum de s-a ajuns aici?!

Raluca, buna mea prietena si avocata de succes, mi-a furnizat primul si cel mai plauzibil motiv: o cariera promitatoare si un serviciu solicitant inseamna mai mult timp petrecut la birou si, prin urmare, mai putine intilniri cu prietenii. (La capitolul asta, ea este o campioana, plecind adeseori de la serviciu la orele la care altii incep o noua zi de lucru!) Daca Raluca este me­reu sub presiunea semnarii contractelor, eu mi-am innebunit prietenele cu perioa­dele de dead-line (adica sap­taminile in care trebuie sa finalizam si sa predam re­vista la tipografie) si in care: nu ies la masa si in baruri, nu dau mail-uri prietenilor si refuz orice sedinta de shopping, oricit de rapida ar fi.

Pe linga asta, am observat ca, pe ma­sura ce inaintam in virsta, prietenii nostri iau distanta (la propriu!). Delia, prietena mea din liceu, locuieste acum la Berlin; Ileana, amica mea din facultate, s-a mutat la Lyon. Vorbim la telefon, ne scriem mail-uri, ne planificam intilnirile cu luni si luni inainte si ne vedem… de maximum trei ori pe an.

Tot la capitolul „testate pe propria piele” trebuie sa adaug si obsesia de a-ti organiza viata cu mult timp in avans, in domenii in ca­re spontaneitatea ar trebui sa fie (si sa ra­mina!) suverana. Pledez „vinovat” si la a­cest cap de acuzare: mi-am planificat deja schimbarea locuintei pentru virsta de 30, primul bebelus la 31 si al doilea la 33. (Nici nu vreau sa ma gindesc ce panicata as putea fi daca lucrurile se vor intimpla altfel!)

Ba mai mult, am remarcat aparitia unui nou fenomen: „sa te dai ocupata” in fata prietenelor a devenit o chestiune de onoa­re. O agenda plina inseamna ca esti populara, mondena, o adevarata „party animal”. O agenda goala = „tocilara clasei”. Ca sa-mi sustin rationamentul, am facut un mic experiment: cind Alina, o alta buna prietena care sufera de acelasi sindrom al „vietii sociale lipsite de spontaneitate”, mi-a trimis un e-mail in care imi sugera sa ne intilnim: a) la cina, peste opt zile sau b) la cafea, simbata la ora trei, i-am raspuns pe loc: „Ce-ai zice de vineri sau simbata seara?”. Practic, mail-ul meu insemna ca sint (disperat de) disponibila in ambele seri ale week-end-ului. Adica, la „orele de maxima audienta”, cum le numeste Alina. Iar ca sa inrautatesc si mai mult lucrurile, am adaugat: „Sau poate ai timp in seara asta?”.

Reactia ei a fost pe masura provocarii mele: in citeva secunde m-a sunat ca sa se asigure ca sint OK. M-am certat cu Ale­xandru? Am probleme la revista? Sint bolnava? Deprimata? O asigur ca a fost o gluma si ca n-am timp sa ne vedem decit peste opt zile. (Cum altfel?! Doar sint o persoana ocupata!)

Mi-e greu sa precizez de unde vine aceasta nevoie de a avea vieti sociale atit de meticulos si de istovitor planificate, dar cred ca are o oarecare legatura cu dorinta noastra de a ne simti tinere, dorite, „in mijlocul actiunii” si mereu cautate de prieteni. La urma urmei, atunci cind vrem sa fim rautacioase cu cineva, e suficient sa folosim o remarca de genul „nu iese prea mult!” si persoana in cauza este practic anulata din punct de vedere social.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din lifestyle