Care-i treaba cu teoria care spune ca Paul McCartney a murit?

Paul McCartney a murit. Ceeee? Stai linistita, nu a murit nimeni, cu atat mai mult aceasta legenda urbana care se incapataneaza sa reziste timpului.

Care-i treaba cu teoria care spune ca Paul McCartney a murit?

In urma cu cateva zile, in redactie, se discuta intens o problema. Anume aceea ca Paul McCartney, basistul legendarei trupe Beatles si el insusi un mai mult decat faimos si productiv compozitor si cantaret, ar fi murit in 1966. Discutia era alimentata de un mult citat interviu cu Ringo Starr, fostul baterist al trupei, care ar fi declarat pentru Hollywood Enquirer ca fostul sau coleg de trupa ar fi decedat intr-un accident de masina cu decenii in urma si ar fi fost inlocuit cu un alt muzician cu o infatisare similara, ca sa linisteasca fanii care s-ar fi dovedit extrem de indurerati la auzul unei astfel de vesti.

Desigur, colegele mele (pe care le parasc aici cu nerusinare) nu se gandeau doar la povestea aceasta, ci si la o multime de alte elemente care ar fi constituit indicii ce ar arata clar cum ca McCartney s-ar fi stins din viata. Dintre cele pe care mi le-au relatat, va spun doar cateva. Unul dintre ele ar fi iconica coperta a albumului Abbey Road, care ii arata pe cei patru muzicieni traversand strada din fata studioului lor. Dupa interpretarea conspirationista, cei patru ar reprezenta o procesiune funerara, in care John Lennon, imbracat in alb, ar fi preotul, Ringo ar fi angajatul de la pompe funebre, Paul – singurul descult – ar fi decedatul, iar George, in jeansi, ar fi groparul. Sigur ca acesta nu este singurul indiciu. Unul, inca mai relevant, sta chiar pe coperta Sergent Pepper – a carei imagine a fost interpretata drept o inca o inmormantare simbolica a lui Paul. Ce sa mai spun despre versurile ascultate de la coada la cap ale melodiilor trupei, care ascund, toate, tot soiul de povesti?

Initial mi s-a parut amuzant interesul lor pentru o astfel de fantasmagorie. Apoi, m-a nelinistit. De ce ai crede acum in astfel de povesti? Si de ce credem, din nou si din nou, in astfel de fantasme care ne spun fie ca cineva a murit, fie ca… mult mai interesant, de altfel – cineva nu a murit. Elvis, Marilyn Monroe, Jim Morrison si o multime de alte personaje extrem de celebre si de atragatoare si-au aflat obstescul sfarsit tocmai ca sa treaca apoi in legenda si in nemurire. Si, desigur, in mituri care le situeaza in vreo insula indepartata, la soare, unde nu le stie nimeni.

Daca imi e usor sa inteleg ca durerea fanilor nu prea i-a lasat pe acestia din urma sa se odihneasca in pace, imi e, totusi, mult mai greu sa pricep de ce acelasi gen de fani l-ar vedea pe Paul McCartney mort. Nu ca ar fi – l-am vazut toti dansand la ceremonia Grammy, iar publicatia in care se presupune ca Ringo Starr ar fi dat un interviu nici macar nu exista.

Dar aceasta teorie dubioasa rezista – pentru ca nu, Paul is dead nu e o poveste de ieri sau de azi, ci chiar din 1969, cand a inceput sa fie vehiculata prin vreun campus american ca apoi sa ajunga la radiouri si apoi la toata lumea. Teoria are si propria ei pagina de Wikipedia – atat de celebra este. Si, din cand in cand, mai iese la suprafata. Spunandu-ne ce? Ca inca ne pasa de The Beatles? Ca nu stim cine, John sau Paul, e de vina pentru despartirea trupei? Sau ca tot Yoko este de vina si pentru asta, din nou? Sau, de ce nu, poate ca chiar Yoko este cea care i-ar fi provocat accidentul lui Paul, daca tot o luam pe astfel de campii unde totul este posibil.

Ce mi se pare amuzant la o astfel de teorie – pentru ca trebuie sa existe si o parte amuzanta – este ca decesul lui Paul a reaparut intr-o vreme in care multi chestioneaza chiar existenta starului. Ca sa nu mai zic talentul sau celebritatea. Ganditi-va numai la acea colaborare infama (si de neascultat) pe care McCartney a facut-o recent cu Kanye West. Si la cate tweet-uri au aparut care intrebau cine este acest Paul McCartney, daca exista sau daca isi da seama ce noroc i-a picat din cer, acum, ca a fost descoperit de Kanye. Ei, si, data fiind aceasta situatie, mai exista cumva Paul McCartney?

Foto: Image.net si www.paulmccartney.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle