„Bunica” Doris si condeierul, de Alex. Leo Serban

In 1992, pe Fifth Avenue, in Manhattan, am zarit-o pe bunica mea materna. Maruntica, cu parul alb, ondulat, era imbracata intr-o haina de ploaie, albastru inchis. Avea in mina stinga o um­brela, albastra si ea. Cu dreapta, tragea un geamantan pe ro­tile. Nu prea mare – cit sa incapa hainele pentru trei sau patru zile. Intimplarea a facut ca exact urmatoarele trei sau patru zile sa le petrecem impreuna.”

„Bunica” Doris si condeierul, de Alex. Leo Serban

Cu aceste cuvinte isi incepe Mircea Mihaies o frumoasa evocare, aparuta in nr. 150 al Suplimentului de cultura. „Bunica” nu este chiar bunica autorului, ci Doris Lessing – cea mai recenta (si mai in virsta: pe 22 octombrie a implinit 88 de ani!) laureata a Premiului Nobel (textul lui Mihaies se intituleaza „Bunica mea a primit Nobelul pentru literatura”).

Pentru cei care il stiu pe Mihaies doar din articolele contondente din Romania literara sau Evenimentul zilei, sau din conflictul – aplanat de Uniunea Scriitorilor – cu Radu Cosasu, aceasta fateta a sa poate surprinde… Nu si pentru cei care-l cunosc, si care-l stiu capabil de piruete tandre (precum aceasta).

Universitar timisorean, Mihaies este – de multisor – unul din cei mai buni eseisti romani; a scris impreuna cu regretatul Mircea Nedelciu si cu Adriana Babeti, timisoreana si ea, cel mai comentat roman postmodern (Femeia in rosu), nu de mult a publicat o carte despre Leonard Cohen (Viata, pati­mile si cintecele lui Leonard Cohen / Cu 32 de poeme traduse de Mircea Cartarescu), iar cel putin doua dintre volumele sale mai vechi (De veghe in oglinda, 1989, si Cartile crude. Jurnalul intim si sinuciderea, 1995) nu pot lipsi de pe masa nici unui comparatist serios.

Am facut toata aceasta introducere (Mihaies featuring Doris Lessing!) pentru a ajunge la „bunica” autorului… Doris Lessing nu este o autoare cunoscuta in Romania! Ar putea parea o simpla „scapare” de nu ar fi un fapt rusinos. Pentru ca, in pofida a ceea ce cred unii romani recenti – care s-au mirat de atribuirea celui mai prestigios premiu literar unei autoare de care ei nu auzisera! –, Doris Lessing chiar este (asa, de vreo patru decenii bune) una dintre cele mai mari scriitoare de limba engleza.

Tin minte cum am descoperit, in facultate, The Golden Notebook (un roman din 1962 clasat, pripit, in sertarul literaturii „feministe”) si cum nu am putut sa-l las din mina – toate cele sase sute si ceva de pagini! Este o carte fundamentala in care, intr-adevar, femeile se pot regasi… dar nici pe departe o carte „de nisa”, „interzisa barbatilor”: dimpotriva.

Aflu, cu aceasta ocazie, ca va aparea la Polirom; nu o ratati! Acelasi lucru si in privinta extraordinarului The Fifth Child (care va aparea tot la Polirom), un roman din 1988, mult mai subtire (aproape o nuvela), dar care „ataca” familia dintr-un unghi ine­dit si neasteptat. Nu pot decit sa sper ca, odata cu aceste titluri, numele lui Doris Lessing nu va mai ridica sprincene bastinase – si nici nu se vor gasi minti „destepte” care, dupa ce-i vor fi citit cartile, sa cirteasca (asa cum e „obiceiul locului”) ca scriitoarea de 88 de ani nu merita Nobelul… il merita – cu virf si indesat!

Articol publicat in ELLE Decembrie 2007

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle