Barbara Kosen – un calugar modern

Este una dintre putinele femeie-maestru zen din lume. Merge la conferinte, mediteaza, fumeaza. Are doi copii si un cont pe Facebook. Am stat de vorba cu Barbara Kosen despre relatia dintre maestru si discipol, despre legamintul rasului pe cap si despre cum se imbina zen-ul cu viata activa contemporana.

 

Scurta initiere

La ora 6 dimineata, cartierul Dristor din Bucuresti e invadat de ciripitul pasarilor. In timp ce majoritatea dintre noi isi consuma ultimele vise de dimineata sau pune pe foc ibricul cu cafea, intr-o cladire inca in constructie, nu departe de metrou, citiva baieti stau in pozitie zazen, cu fata la peretele alb. Sintem in templul zen din Dristor, primul de acest fel din Europa de Est. E aici de aproape douazeci de ani, de cind a fost infiintat de Maestrul Myoken. (www.mo­cushozen.ro)

Dar astazi e o dimineata speciala, pentru ca la ceremonia zen de la sase si jumatate participa si maestra Barbara Kosen. E ultima ei zi in Bucuresti. Se afla aici la invitatia Maestrului Myoken, pentru a tine citeva conferinte despre integrarea practicii zen in viata cotidiana si pentru un sesshin (program intensiv de zazen sustinut in prezenta unui maestru). Am intirziat. Ionut, unul dintre calugari, imi despa­tureste o saltea linga perete si imi explica in soapta pozitia corecta. „Incearca sa nu te gindesti la nimic si concentreaza-te pe respiratie. Daca gindurile revin, intoarce-te la respiratie.” Momentul in care intra maestra e anuntat de citiva clopotei. Pare ca face niste matanii in spatele meu, dar nu intorc capul sa ma uit. Sint in zazen. Nu ma gin­desc la nimic.

Pentru ca am venit in graba si pentru ca, sa nu uitam, e foarte devreme, imi lacrimeaza un ochi. Prima lacrima se prelinge pe obraz si se opreste pe margi­nea barbiei. A doua isi croieste drum pe linga nas si se opreste pe buze. Ma ma­ninca pielea in urma lor. Dar sint in zazen. Ignor min­carimea. Imi golesc mintea. Peretele alb din fata mea are acum o culoare incerta. Mi-a amortit laba piciorului sting. Nu ma mai gindesc la nimic. Nimic. Ritualul continua si imi lasa senzatia de ceva autentic. Suna tot felul de gonguri si clopotei, cei din jur cinta niste mantre si miroase placut, a betisoare parfumate. Maestra spune o pilda despre niste discipoli care se cearta pentru o pisica. Dupa slujba, ni se serveste o supa japoneza, tot in sala de rugaciune.

Intelepciunea practica

In particular, maestra Barbara Kosen poarta jeansi negri si o bluza polar mov. Daca n-ar fi rasa in cap si nu ar purta rakusu la git, n-ai remarca nimic iesit din comun la ea. O intreb ce coafura avea inainte sa se rada in cap si imi spune rizind: „Aveam parul la fel de lung ca tine. Asta e marele regret al fii­cei mele: «Mama, nu ti-am vazut niciodata parul». Eu ii spun ca oricum nu mai contea­za, pentru ca acum e complet alb. Atunci cind devii calugar, traditia e sa razi tot ce te leaga de lume, de lumea do­rin­telor mai cu seama. Insa de fiecare data parul creste la loc, dorintele reapar si noi ne radem iar. Nu sintem complet liberi. Taiem, creste iar. Maestrul meu Deshimaru nu obliga pe toata lumea sa se rada. El con­si­de­ra ca oamenii au o viata sociala si nu sint obligati sa o faca. Insa e bine ca atunci cind te calugaresti sa faci lucrul acesta macar o data. Eu am facut-o si continui sa o fac”.

Desi pare ciudat pentru un calugar, Bar­bara duce o viata normala. „Platesc chirie, telefon, electricitate. Am aceeasi viata coti­dia­na ca orice om modern. Dar am mai multa «intelepciune» practica, fata de cineva care nu practica zazen si cind zic intelepciu­ne nu ma refer la sensul filoso­fic al cuvintului. Iti dau un exemplu: cind am ajuns la inceput in Spania, acolo unde lo­cuiesc si astazi, mi-a fost foarte greu. Inainte traisem in Elvetia, unde faceam ateliere de sculptura pentru pensionari. In Spania nu stiam limba, nu stiam pe nimeni. Asa ca am inceput sa cos chimonouri pentru comunitatile zazen din diverse tari, pentru a cistiga bani. Si imi amin­tesc ca aveam un fel de blocaj in privinta banilor, care niciodata nu ajungeau la timp. Iar eu ma enervam, ma stresam. La un moment dat mi-am zis: ajunge. Mi-am scos complet din cap angoasa asta si mi-am spus ca nu sint nici saraca, nici bogata ca lu­crurile sint OK asa cum sint. In asta consta in­te­lep­ciu­nea practica despre care iti vorbeam: lucrurile se aranjeaza de la sine.

Unul dintre principiile vietii unui calugar este de a dori pu­tin, de a fi satisfacut cu ceea ce are. Dar asta este contrar societatii noastre actuale, pentru ca aceasta impinge oamenii spre consum, iar lipsa banilor duce la angoasa. Societatea noastra de consum nu are pic de intelepciune.”

„Nu am fost o mama exemplara“

Barbara este maestra zazen, dar este si mama. Are un baiat de 33 de ani si o fata de 23. „Maestrul Deshimaru nu voia ca noi sa fugim de lume, sa ne retragem intr-un templu izolat. Pentru el era foarte important sa raminem in lumea cotidiana, pentru ca este singura modalitate de a ajunge la ceilalti. Nu era deloc formalist. In Japonia, calugarii se pot casatori si pot avea copii. Cind eram insarcinata faceam zazen si am continuat sa fac zazen si dupa ce am facut copiii, chiar daca practica devine mai dificila cind ai copii. Au nevoie de atentie permanenta, trebuie sa-i duci la scoala, sa ai o activitate economica din care sa iti permiti sa-i intretii. E adevarat ca, din punct de vedere clasic, nu am fost o mama exemplara. Nu am incercat ca ei sa devina modele ale socie­tatii, sa aiba un mariaj perfect, un job perfect. Viata ofera multe posibilitati si fiecare trebuie sa isi gaseasca singur directia.”

La 23 de ani, virsta pe care o are fiica sa acum, Barbara era o tinara ca oricare alta. Studenta la antropologie, isi cauta sensul, intr-o societate aflata si ea in plina transformare. In timpul unei greve a profesorilor, dascalul aflat la catedra a lasat pupitrul cui dorea sa spuna ceva. Atunci un alt student a venit in fata amfiteatrului si a spus ca el este budist. Asa a inceput totul pentru ea. „Eram tinara, era prin ‘68. Tinerii nu mai erau satis­facuti de societatea in care traiau. Era ceva care lipsea… Maestrul Deshimaru a ajuns in Europa chiar in acel moment si asa a devenit foarte popular. Erau foarte multi oameni care il urmau, pentru ca era o epoca a transformarilor, lumea cauta altceva. Asadar, am inceput cu el, insa era si zazen-ul. Mi se parea dificil, eu nu eram prea puternica. Aveam zazen la 7 dimi­neata, la 9 di­mi­nea­ta si seara. La inceput mergeam abia de la 9, pentru ca la 7 inca mai dormeam. Mi-am dat seama de sla­biciunea mea si am inteles ca e o chestiune de practica.

Foarte repede am inceput sa merg si dimineata si am inceput sa integrez asta in viata mea cotidia­na. Zazen-ul a fost pentru mine o experienta directa, m-a prins de la inceput. Nu stiu cum e aici, in Romania, dar in Spania catolicismul este foarte puternic, iar catolicii privesc budis­mul ca pe o secta. Eu cind am inceput zazen am vazut ca e bun pentru mine. Eram tinara, traiam intr-o epoca a dezechilibrului si am vazut ca practica asta ma ajuta sa fac fata vietii. Eu nu vreau sa transmit o dogma, nici macar o noua religie, dar ma gindesc ca ceea ce a fost bun pentru mine poate fi bun si pentru ceilalti.”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle