Baba si abacul, de Alex. Leo Serban

Toamna se numara bobocii, dar – cum bobocii sint greu de gasit in marile orase in care traiesc cititoarele Elle – va suge­rez altceva: partidele de sex.

Baba si abacul, de Alex. Leo Serban

Partidele de sex, asa cum sint ele descrise in cartea „Viata sexuala a lui Catherine M.“, aparuta primavara asta la editura Est si care, la noi, n-a produs nici pe departe scandalul scontat.

„Catherine M.“ este, de fapt, Catherine Millet, de citeva decenii bune directoarea celei mai influente reviste de arta din Franta, Art Press. Dat fiind ca dumneaei, in cartea cu pricina, nu face altceva decit sa-si etaleze talentele de partuzeuza, e un mister de ce a simtit nevoia sa se „ascunda“ in spatele „M.“-ului din titlu…

Cind iti povestesti viata intima pina in cele mai mici amanunte, faci contabilitatea regularilor cu o aplicatie de baba pe ulita, ce rost mai are mica cochetarie finala de a nu-ti trece numele intreg pe coperta cartii?! Obsedata de „numar“, autoarea si eroina noastra se acupleaza cu (nenumarati) barbati in cele mai diverse locuri – dormitoare, cabinete stomatologice, sosele, cimi­tire, parcuri… -, dovedind nu doar curaj si initiativa, ci si o tandra atentie pentru zonele defavorizate. (Ar putea fi angajata de ADP-ul parizian, departamentul: „Memoria spatiului public“.)

De ce este fixata pe numere „Catherine M.“? Din banii obtinuti pe vinzarea cartii, si-ar putea permite un psihanalist care s-o lamureasca. De ce n-a facut-o inainte sa produca aceasta capodopera de plictiseala care este Viata sexuala a lui Catherine M.? Pentru ca cele mai mari nevroze, psihoze etc. se „rezolva“ prin scris; dumneaei s-a gindit, asadar, sa pastreze banii si – if you think that fuck is funny – sa regu­leze cititorul cu saga interminabila a aventurilor ei sexuale…

Daca reusesti sa treci de primele 40 de pagini ale acestei carti, esti o cititoare normala. Daca sari de 100, ceva nu e in re­gu­la… Iar daca o citesti pina la capat, ar fi cazul sa te intrebi cum stai cu viata ta sexua­la! Bon courage!

Articol publicat in ELLE Septembrie 2002
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle