Arta pe patru roti, de Alex. Leo Serban

Luna asta demareaza, in Bucuresti, un proiect pe cit de trasnit, pe-atit de bine-venit: Art Moves! Ce-si propune el?

Arta pe patru roti, de Alex. Leo Serban

Sa functioneze ca un „cata­lizator intre bogati & saraci, supravietuire & extinctie, razboi & pace, protest & adaptare, religie & globalizare, romantism & hi-tech, dragoste & ura, doings & dealings, speranta & efemeritate, vis & realitate, subdezvoltare & vi­ziune“… Adica – pe intelesul tuturor –, mai multe containere care vor trambala, prin orasul nostru atit de curat, Arta! Arta cu „A“ mare – sau arta pur si simplu, in functie de viziunea artistului/artistilor.

Initiatorul si organizatorul acestei manifestari este Haring Service Company, parteneri CIAC si galeria noua, iar artistii romani implicati in proiect sint Calin Dan & Iosif Kiraly – cei doi membri (internationali) ai grupului subReal. Asa cum spune si titlul actiunii, „Art Moves“, arta se misca. Nu s-ar putea spune ca orasele noastre „se misca“, si ele, inspre arta – cel putin, nu se vede cu ochiul liber… Si atunci – ce bine! – iata, arta vine in orase, coboara pe strazi, circula – regulamentar – peste tot, venind incet, dar sigur, pe patru roti.

Cred ca, daca ne gindim ce putin (si „putin“ e mult spus!) au facut maretele noastre „foruri culturale“ pentru ca arta sa nu fie doar o silueta fantomatica in muzee, ci chiar o prezenta constanta, un stimul cotidian, Art Moves iese linistit in evidenta drept cel mai important eveniment artistic al primei jumatati de an. Faptul ca se intimpla in plina vara, cind Bucurestiul este o „oaza“ de vipie & praf, il face chiar si mai interesant…

Ramine sa vedem – la fata locului – cum vor „interactiona“ conceptele artistice contemporane venite din Occident, nu cu trenul, ci cu containerul, cu (sub)realitatea stridenta a spatiului nostru atit de original. Poate fi si o tema de studiu antropologic; pina una-alta, va fi, cu siguranta, un scoop urban… Fiti, asadar, cu ochii pe containere: „baga“ Arta!

Articol publicat in ELLE Iulie 2002
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle