Anul acesta imi propun sa…

Incurajata de amanarea cu inca un an a sfarsitului lumii, Alina Baisan isi revizuieste lista cu hotarari de anul trecut si se pregateste sa si-o intocmeasca pe cea din 2014. Cu ce folos, insa?

Anul acesta imi propun sa…

Ma uit pierduta la moodboard-ul din fata biroului meu: o casa mica, intre vii, cu o piscina imensa in fata, o alta casa decupata dintr-un numar mai vechi ELLE cu interioare care aduc cu „casa viselor mele, un studio foto profesionist amenajat intr-o mansarda (in Cotroceni, desigur!), un Mini Cooper verde-padure, un scuter Vespa bleu deschis. Anul trecut, pe vremea asta, decupam cu spor din reviste lucrurile pe care mi le doream, despre care credeam ca avandu-le, ma vor face fericita. Citisem undeva ca daca le vad in fiecare zi, daca ma imaginez ca traiesc printre ele sau le folosesc in imaginatie ca si cum mi-ar apartine, in mod firesc, fara efort, vor ajunge la mine.

Intre timp a trecut un an, iar colajul din fata mea s-a pierdut nesemnificativ in peisajul biroului, ca un tablou caruia nu ii mai dai atentie. Cel mai mult m-a socat, dupa ce l-am terminat, faptul ca nu am pus pe wish list-ul meu nici macar o hotarare spirituala. Nu imi doream oare decat lucruri materiale – o casa superba, o masina si un studio foto? Nu tu relatii care sa ma implineasca, nu tu sanatate, nu tu oameni dragi alaturi, satisfactii profesionale etc.? Sau poate consideram ca toate acestea vin implicit, doar pentru ca mereu am avut parte de ele. Adevarul e ca, daca pe cele din urma le am in continuare, cele din poze au ramas fix acolo: spinzurate de un perete.
Acum sa privim si prima pagina din agenda pe care am inceput-o in primele zile ale anului si pe care tocmai am terminat-o.

Ia sa vedem ce scrie sub „obiective 2013:

  • „Alerg la maraton! – caiteva ture de IOR se pun la socoteala?
  • „Imi cumpar masina si incep sa o conduc – sincer, am vazut chiar ieri, cand eram in tramvai, cum o fata l-a lovit pe unul care astepta la stop si tare ma tem ca sunt acel gen de soferita! Mai bine iau taxiul;
  • „Fac site-ul si incep sa fac bani din fotografie – probabil ma refeream la un site de fotografie. Ei bine, pe acela l-am abandonat, intre timp am facut si un blog de fotografie si reportaj pe care l-am abandonat si, ah, mi-am mai cumparat un domeniu cu numele meu, pe care desigur nu am pus nimic. Cu toate astea am reusit sa fac ceva bani din fotografie, chiar si fara nici un fel de promovare.
  • „Nici un numar ELLE fara fotografii de-ale mele in el – nu mi-au aparut chiar in fiecare numar, dar mi-au mai aparut din cand in cand, asa ca sunt recunoscatoare redactiei intregi pentru asta.
  • El Camino! – asta era drumul acela de peste 4.000 de kilometri pe care il fac pelerinii pe jos sau cu bicicleta prin Spania piana la Santiago de Compostella – nu stiu exact de ce, dar mi-am pierdut orice urma de interes in privinta lui.
  • Nu imi mai depasesc deadline-urile – hm, cred ca am sa dau un refresh la hotararea asta si se va regasi cu siguranta si pe lista de anul acesta;
  • Nu mai las mail-uri – aici am taiat si n-am mai continuat cu nimic; probabil imi propuneam sa raspund la toate e-mail-urile care imi sunt adresate direct. Uneori, recunosc ca sunt depasita de situatie!

Dupa cum v-ati dat seama, cand vine vorba de hotarari, de liste cu scopuri bine conturate, de pasi pe urmele fericirii absolute, sunt maestra incercarilor ratate. Imi circula zilnic prin cap idei de afaceri care esueaza dupa mai putin de o saptamana, planuri de reinventare personala si profesionala. Le-am inceput si le-am incercat pe toate: cursuri de franceza, spaniola fara profesor, salsa, bricolaj, meditatie, yoga, fotografie, semimaraton. Am doua domenii online cumparate pe care nu am pus nimic, un blog cu fotografii pe care intr-un an am postat trei poze, vreo trei pagini de Facebook cu afaceri neincepute.

Marea mea problema sau poate marele meu noroc e ca job-ul de jurnalist ma arunca mereu in preajma unor oameni cu idei, ca si mine, dar care chiar au facut ceva cu aceste idei. Fie au deschis afaceri de succes pornind de la zero, fie si-au depasit dizabilitatile fizice si au luat premii la olimpiade, fie s-au apucat sa studieze limbi straine la saptezeci de ani sau au ajuns sa traiasca de pe urma hobby-ului lor. Prezenta lor ma face de fiecare data sa-mi para rau de potentialul pe care il irosesc zilnic neducandu-mi ideile la capat, dar ma si motiveaza sa visez la noi planuri.

Sa nu credeti ca nu am apelat la specialisti. Am fost la sedinte de lifecoaching unde, cu multa grija, Anca Petrescu m-a ajutat sa imi construiesc un plan de lupta pentru a ma reapuca de o mai veche pasiune: fotografia. Eu cu gura mea mi-am dat deadline-uri, am asezat cuburi colorate reprezentand obiectivele mele si pasii mici care trebuie facuti pentru a le atinge. Am printat foaia respectiva, am colorat-o si am uitat-o undeva prin hartiile de pe birou. Dupa care n-am mai dat ochii cu Anca, gandindu-ma ca si-a pierdut vremea cu mine. Am aplicat si metoda cartilor de self-help. Mult timp am purtat prin poseta O viata noua in sapte zile' de Paul McKenna. Am subliniat constiincios exercitiile, am scris intr-o agenda ce vreau sa fie gravat pe mormantul meu si care sunt visele mele cele mai ascunse, am ascultat pe repeat CD-ul de programare mentala, cu vocea parinteasca, dar ferma, a lui Rebengiuc – si nimic. Daca de ziua mea am fost prea agitata ca sa trag linie si sa fac analize, profit de acest nou an pentru a-mi pune ordine in ganduri.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle