Angela (de Marius Chivu)

O calatorie in cautarea poeziei si adevarului il aduce pe Marius Chivu in fata unei poete tulburatoare – Angela Marinescu.

Angela (de Marius Chivu)

Cand ati citit ultima data poezie? Din pacate, a trecut ceva vreme, nu!?

Un fotograf pe nume ML Keneth a avut anul trecut un proiect, Woman: Redefined, in care a fotografiat 33 de femei care au suportat mastectomii in urma cancerului de san, pentru un album foto, ulterior distribuit gratuit in centrele de specialitate din Statele Unite.

„Cicatricile sunt calatoria noastra scrisa pe piele“, spune statement-ul proiectului. „Cu sani, fara sani, cicatrici, imperfectiuni… Sunt femeie, sunt o persoana, sunt tot eu!“, spune una dintre femeile care si-a lasat fotografiat pieptul mutilat.

Ce legatura are mastectomia cu poezia, va intrebati. Ei bine, chiar are. Iata cum.

Angela Marinescu este cea mai importanta poeta romana pe care (inca) n-ati citit-o. Poate nici macar n-ati auzit de ea. Insa versurile ei te lovesc in moalele capului (sau direct in stomac), iar fara cartile sale, poezia scrisa de tinerele poete din anii 2000 incoace ar fi aratat complet alt-fel.

Angela, cum ii spun cei care o cunosc, a scris versuri precum acestea: „sunt o nebuna lipita cu sperma de singuratate si boala“, „am fost si voi fi mereu / o handicapata prabusita intre / literele unor cuvinte obscene“ sau „politic vorbind sunt obsedata sexual / imi da mana sunt batrana“.

Intre 15 si 26 de ani, o tuberculoza grava i-a schimbat definitiv perceptia asupra corpului si asupra vietii insasi. Angela Marinescu a facut poezie pe muchie de cutit, scriind provocator despre lucrurile despre care de obicei se vorbeste cu jena si pe ascuns: boala si degradarea trupului, handicapurile fizico-erotice, masturbarea ca placere necesara si ca inlocuitor al sexului, in general, repulsiv, lipsit de senzualitate („o femeie nu este decat un gunoi fosforescent / ce se masturbeaza“).

In plus, poeziile Angelei Marinescu vorbesc despre solidaritatea si compasiunea pentru cei invinsi, compromisi, saraci, singuri si bolnavi, marginalii societatii („cand ai devenit neputincios / ai atins perfectiunea“).

Pe cat de buna, pe atat de inconfortabila la lectura este, pentru multi, o astfel de poezie. Putini sunt cei care accepta un imaginar si un limbaj atat de direct in cartea unei femei. Nici o scriitoare n-a indraznit sa se confeseze pana la capat sondand corporalitatea si sexualitatea alterate, traumele si obsesiile. Pana la Angela Marinescu, nici o scriitoare n-a fost, intr-un mod atat de direct si de adevarat, tragica. Titlurile ultimelor sale carti spun totul: Tacere sexuala, Intamplari derizorii de sfarsit, Limbajul disparitiei, Probleme personale, Intimitate.

Editura Charmides a tiparit recent doua masive volume, intitulate Subpoezie, care aduna laolalta toate cartile de versuri pe care Angela Marinescu le-a scris din 1969 incoace. „Eu n-am studiat scoli de poezie sau poeti care si-au facut o profesiune din a scrie poezie. Toate chestiunile astea pe mine nu ma interesau cand m-am apucat de scris. Eram studenta si eram si bolnava la plamani, astfel ca prin poezie imi compensam deficitul vital“, marturisea poeta intr-un interviu.

Si e adevarat, pentru ca Angela Marinescu a suferit de cateva boli grave pentru care a fost internata prin sanatorii mai toata tineretea, iar acum niste ani a mai suferit si o mastectomie. Dar pentru ca vorbim, totusi, despre cea mai nonconformista scriitoare de la noi, primul volum al Subpoeziei contine si o fotografie cu Angela goala de la brau in sus. Realizata de ilustratoarea Alexia Maria Udriste (in varsta de numai 19 ani), fotografia care arata pieptul gol – cu o cicatrice in locul sanului drept – al poetei de 74 de ani este, de fapt, un statement despre vulnerabilitatea corpului („erotismul intins pe / suprafete din ce in ce mai distruse“).

Si, totodata, o premiera in cultura romana. Caci pana acum nici o alta scriitoare n-a indraznit sa mearga atat de departe cu confesiunea de sine, expunandu-si deopotriva mintea si trupul. Iar daca m-ati intreba pe mine, nici o alta poeta nu va mai fi vreodata atat de frumoasa precum Angela in aceasta istorica fotografie in care „voi vedeti un san. SANUL. eu nu vad nimic la voi / pentru ca voi sunteti in flacari“.

In cultura noastra pudibonda si conformista, multi au considerat deja fotografia drept un exhibitionism maladiv. Ca si cum poezia in sine ar fi altceva; ca si cum erotismul n-ar implica, in egala masura, exhibitionismul si voyeurismul! Fotografia pieptului mutilat este insa un performance, un act artistic la fel de sfidator precum orice alt poem al Angelei („resimt repulsie fata de atingere / in afara de atingerea mortii“). Si fotografia este tot un poem, un poem vizual care vorbeste despre antiseductie, despre pierderea feminitatii unei femei bolnave, batrane, mutilate, dar nu si lipsite de curaj, de vanitate, demnitate. Fotografia surprinde adevarul gol-golut al trupului din spatele cuvintelor („cuvintele au rasarit mereu / pe pieptul meu ca niste flori carnivore“).

Dar mai e ceva. Adevarata seductie actioneaza intotdeauna pe cai subterane, iar portretul nud al Angelei Marinescu nu contine nimic respingator decat pentru cei definiti de erotismul porno/kitsch de tip Playboy. Orice forma de mutilare e interesanta si incitanta tocmai prin ceea ce s-a pierdut; frumusetea este definita inclusiv de nostalgia imposibilei comuniuni („sunt dusa cu sila in gulagul melancoliei / melancolia mea este numai carne si sange“).

Indrazniti sa priviti poza! Indrazniti sa cititi poezia Angelei! Cu atat mai mult cu cat, poate, sunteti norocoase ca nu impartasiti aceeasi calatorie scrisa direct pe piele. Poezia e numai si numai adevar.

Marius Chivu poate fi urmarit si pe pagina de autor de pe Facebook.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle