Andrei Gheorghe: “Ca să fii înțelept trebuie să fii impotent” (INTERVIU DE COLECȚIE)

Pentru Andrei Gheorghe, radioul era amanta, iar televiziunea-nevasta. Cel puțin așa ne declara, în octombrie 2000, într-un interviu nonconformist și sincer despre carieră, familie, muzică și pasiunile sale.

Andrei Gheorghe: “Ca să fii înțelept trebuie să fii impotent” (INTERVIU DE COLECȚIE)

ELLE: Când ai făcut 13-14 ultima dată, fără să fie vorba de emisiunea ta de la radio?
Andrei Gheorghe: Tu nu mergi cu metroul, cu autobuzul, nu te uiți la televizor?

ELLE: …Ba da…
A.G.: Și nu faci 13-14? Cred că zilnic faci 13-14. De fapt, sunt două stări. Poți fi înțelept, senin, să nu faci 13-14 niciodată. Eu fac.

ELLE: Adică nu ești înțelept.
A.G.: Nu. Mai am mult până acolo. Ca să fii înțelept trebuie să fii impotent.

ELLE: De ce?
A.G.: Nu poți fi înțelept și să ai dorințe carnale. Poți fi înțelept și să mergi pe stradă și să fie primăvară? Nu poți, îți dispare înțelepciunea în trei secunde…

ELLE: De câteva săptămâni ești și moderatorul unui show TV. În clipa de față, ce preferi să faci, radio sau televiziune?
A.G.: Radio, categoric. Radioul e ca o amanta, televiziunea e ca o nevastă: libertatea pe care o ai în radio nici nu o poți adulmeca în televiziune.

ELLE: Și atunci de ce faci televiziune? Din dorința de a ieși în fața?
A.G.: Îmi place să ies în față, dar nu de asta fac televiziune. Fac televiziune din același motiv pentru care fac presă în general, pentru că nimic din ceea ce este IMEDIAT nu-mi este străin.

ELLE: Știu că ai sprijinit dintotdeauna muzica românească. Dar mi se pare că, de o bucată de vreme, muzica de la noi nu merge în direcția cea bună.
A.G.: E un paradox aici. Pe orice român, dacă îl zgârii cu unghia, îți va declara că îl enervează țiganii. E o afirmație profund românească. Ce e surprinzător însă este că se ascultă muzică țigănească în draci. Piața scoate monstrul din noi. Piața ne arată cine suntem noi de fapt. Când asculți o anumită melodie, trebuie să te gândești cui îi este destinată, dacă este bine produsă, dacă poate să fie un hit și va fi fredonată de șoferii de TIR. Sigur că fac o deosebire, asta-mi place și asta e o tâmpenie. Și pentru tâmpenii am admirație, zic iată ce tâmpenie eficace. Nu-mi place aroganța celui care spune că muzica trebuie să fie numai înaltă, cultă, să se adreseze numai elitelor. E o mare răutate. Pe de altă parte, trebuie să te gândești la fabulosul serviciu pe care muzica comercială îl face. Ea creează banii, structurile. Pe spatele unor artiști pe care, cu siguranță, mulți dintre noi îi socotim de doi lei, stau alții pe care îi admirăm. Cine a creat piața de astăzi? Valahia, care nici măcar nu e o trupă nefericită. Și alții ca ei. Nefericirea e invazia de manele.

ELLE: Și nu se poate canaliza gustul spre altceva?
A.G.: Hai, te rog frumos, lasă-mă-n pace cu formarea gustului. Gustul nu se formează prin dictat. De mâine ascultați numai Schubert, că vă bat de nu vă vedeți.

ELLE: Eu mă gândeam la ceva mai discret. O piesă, o trupă pe care tu, ca om care se pricepe la muzică, o difuzezi mai des…
A.G.: Dar toți fac lucrul ăsta. Toți au iubiri pe care încearcă să le popularizeze. E un gest normal. Și la radio faci lucrul ăsta. Noi am învestit enorm în muzica românească și sunt tare mândru că am fost primii. Și cu câtă aroganță eram priviți, ce e prostia asta, o să vă pierdeți publicul. Eu am fost convins că nu greșim și că ce facem cu muzica românească e corect. Dacă țara ar merge și s-ar dezvolta așa cum se dezvoltă muzica, am fi în Vest sigur. E remarcabil că o mulțime de puști, care altfel n-ar avea ce face, au un vis de trăit. Sigur că zâmbesc, uite-i și pe nătărăii ăștia cu genunchii mari care se hilizesc la televizor și se lăpăie din două buze moi… Dar, pe de altă parte, e extraordinar. Uite, o apariție care începe să se facă simțită este house-ul – trupe precum Kpital sau Class merg foarte bine. Nu este totul manea și nu este totul euro-pop. Sunt și trupe bune – Vama Veche, Taxi sau Holograf, care e un fel de Stones românesc. Am toată admirația pentru 3 Sud Est, care reușește de ani de zile să fie în față. Dacă e să faci o comparație, uită-te la ce se întâmplă în cinematografie. Etatizată, condusă de monștri sacri sau triști…

ELLE: Dar e mult mai scump să faci film decât muzică.
A.G.: E adevărat, costurile sunt enorme. Și e mult mai ieftin să faci film bine decât să-l faci ca să îl vezi tu și prietenii tăi și să le explici ce deștept ai fost aici și ce ai vrut să zici dincolo. Diferența nu e neapărat în bani, diferența e că ăștia cântă pentru public, iar ăia fac film pentru ei.

ELLE: Cum ai cunoscut-o pe soția ta?
A.G.: Știi că întotdeauna sunt în interviuri întrebări de-alea pe care le-ai auzit de 800 de ori și te plictisesc. Când cineva vine în România, prima întrebare care i se pune e cum vă place țara noastră. Ăla de-abia se dă jos din avion și e întrebat „Do you like Romania?' „I dont know, Ive just came.'

ELLE: Te-am întrebat de soția ta pentru că știu că aveți o poveste mai aparte.
A.G.: A fost o poveste și miraculoasă, și banală. Interesant este că, la început, am detestat-o. Și ea pe mine.

ELLE: Și cum ați îngropat securea războiului?
A.G.: Voi spune că cele mai bune relații între un bărbat și o femeie sunt cele care pornesc de la o inamiciție profundă. Ai toate motivele să treci de o inamiciție și să încerci să ți-o explici.

ELLE: Sunt convins că și întrebările pe care ți le-am pus înainte le-ai mai auzit. Dar ai protestat doar când te-am întrebat de soția ta…
A.G.: Nu-mi place să vorbesc despre familia mea. Eu sunt o persoană publică, nu familia mea. E nedrept. Dar, pe de altă parte, sunt și eu de meserie și astea sunt întrebări pe care le pun și eu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle