„Am fost un proto-blogger”, de Alex. Leo Serban

Ianuarie, momentul unui bilant. De cind scriu la ELLE? Nu mai stiu. Si ce fac eu aici – „aici” insemnind nu neaparat coltul de pagina din revista mea glossy preferata, ci jurnalismul in general? Hm... pauza de gindire si de tigara.

„Am fost un proto-blogger”, de Alex. Leo Serban

Deci: sint in presa, „cu acte”, din ‘93. Atunci am intrat la Dilema (aia veche era ne-veche) si acolo am ramas pina azi. Colaborari girla. Inceput de „specializare pe film” – tot la locul de munca (inainte, despre cinema scriam sporadic).

Dar, in afara cronicilor la filme, mai scriu si „despre altele”. Pai, de exemplu despre ce? Pai, de exemplu despre mine. Egotism, narcisism blabla (basca mizantropism), dar si convingerea ca sint subiectul la ca­re (in afara de cinema) ma pricep cel mai bine. Asa ca normal ca scriu mai mult des­pre mine! Despre toa­nele, gusturile, em­patiile, simpatiile & an­ti­patiile mele. Idio­sincrazii saptaminale, pentru ca re­vis­ta apare doar o data pe saptamina, alt­minteri – ca tot omul – le am zilnic.

Una dint­re rubrici (iute fi­xata, iute abandona­ta) se cheama „Ma ener­vez, deci exist” (cu subtitlul: „Exist, deci ii enervez pe al­tii”). Nervii mei sint blog-urile mele. Pe vre­mea aia nu exista nici macar ideea de blog, asa ca nu le-am spus asa. Dar, de fapt, asta erau: timp de mai bine de 15 ani am scris numai despre lucrurile ca­re ma inte­re­sau­/pasionau/enervau pe mi­ne.

Nu m-am gindit o secunda la cei ca­re citesc. Altfel spus, n-am facut compromisuri, nu m-am „adaptat”, nu m-am „mar­ke­tizat”. Pentru ca primul compromis vine atunci cind consideri ca „trebuie” sa dai cititorului – care te cumpara – ceea ce vrea el/ea. Gresit! Trebuie sa-i dai numai ce vrei tu. Te vin­zi, dar asta nu insea­m­na ca te si cum­pa­ra. O rub­rica nu e o ba­nana. A scrie la ga­ze­ta nu e o forma de catering. Sau o fi – pentru altii. Caci con­teaza foarte mult cite pa­rale dai chiar tu pe tine.

Daca accepti sa renunti la ideile si convingerile tale ca sa faci „rating” – e treaba ta. Te intereseaza banu’, go ahead. Daca, insa, nu te interesea­za nici ratingu’, nici banu’, esti li­ber sa scrii numai despre ceea ce vrei. Da­ca si altii gasesc OK ceea ce vrei, e si mai OK. Cred ca lucrul cel mai tare este sa fa­ci (daca se poate) numai ceea ce vrei. Este luxul suprem: faci ce-ti place si mai si traiesti din asta. Nu te imbogatesti: traiesti decent. Decit sa te imbogatesti traind indecent…

Ma rog, fiecare cu eti­ca proprie. A mea asta e. Am scris blog­u­ri pe hirtie. De ce blog-uri? Pentru ca nu dadeam socoteala nimanui. A­veam li­bertate totala. Aveam cititori (ca­re, ce-i drept, nu puteau lasa comentarii: nu totul e pe gratis!). Poate de ace­ea, astazi, cind vad puzderia de blo­g-u­ri ca­re a napadit virtualu’, ma lasa rece. Been­ there, done that – pe vremea cind nu se chema asa.

Azi, oricine poa’ sa-si fa­ca un blog; nu mai are sens sa-ti fa­ci, deci. Lucrurile trec, vremurile se schim­ba. Cine vrea sa fie neaparat „la mo­da” va fi yesterday’s news ziua urma­toa­re. Vorba unui vechi prieten, contele de R.: adevaratul sic nu e sa copiezi mòdele, ci sa le anticipezi.

Eu am scris – pe bani – proto-blog-uri. Si am scris in reviste ca sa nu trebuiasca sa scriu carti. Nu-i asa ca v-am enervat?

Articol publicat in ELLE Ianuarie 2009

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Mai multe din lifestyle