Alain de Botton – filosofia pentru viata

Este unul dintre cei mai populari eseisti din lume, care face din filosofie ghiduri de self-help. ELLE a stat de vorba cu Alain de Botton despre ceea ce conteaza in viata, despre fericire, familie si cautarea echilibrului.

Alain de Botton – filosofia pentru viata

Alain de Botton se considera un autor norocos. Si chiar este. Pasionat de filosofie, istorie, arta, arhitectura (printre altele), de Botton a reusit, in cei peste 20 de ani de cand se ocupa cu scrisul nu doar sa traiasca exclusiv de pe urma cartilor sale (si a unor activitati adiacente), dar si sa adune o avere la care cei mai multi nici macar nu viseaza (e vorba de cifre cu sase zerouri). De ce am pomenit despre pasiunile enumerate mai sus? Pentru ca tocmai aceste domenii se regasesc in cartile sale devenite best-sellers. Da, Alain de Botton si-a facut o misiune din a dezbraca filosofia si arta de hainele lor scortoase si a le face accesibile publicului larg – un fel de rebranding menit sa le revalorizeze in folosul vietii de zi cu zi a oamenilor obisnuiti.

S-au nascut astfel carti precum Cum iti poate schimba Proust viata (primul sau succes major), Arta ca terapie, Arhitectura fericirii, Religia pentru atei, Cum sa ne gandim mai mult la sex (toate publicate, in Romania, de Editura Vellant).

Alain de Botton spune ca, dincolo de sansa de a se afla la locul potrivit in momentul potrivit, a muncit mult ca sa ajunga aici. Nascut in Elvetia, intr-o familie de emigranti evrei bogati (a carei avere a fost estimata in 1999 la peste 200 milioane de lire sterline), scriitorul isi descrie copilaria ca fiind tihnita material si deprivata emotional. La varsta de opt ani, parintii il trimit la un boarding school in Oxford, dupa care isi continua studiile de istorie si filosofie la cele mai bune scoli (Cambridge, Kings College, Harvard). Se pregatea pentru o cariera academica, dar – dupa cum mi-a marturisit si mie, si altor jurnalisti – scolile din Anglia l-au dezamagit: „nu te invata nimic din ceea ce ai nevoie in viata. Spre totala dezaprobare a severului sau tata, isi abandoneaza doctoratul pentru a deveni scriitor freelancer. (Nici macar primul milion de carti vandute se pare ca nu l-a imblanzit pe tatal sau, pentru care o astfel de cifra reprezenta firimituri.)

Poate tocmai pentru ca si-a construit succesul cu greu si prin forte proprii (scriitorul sustine ca tatal sau i-a asigurat doar educatia, dupa care a trebuit sa se descurce singur), Alain de Botton e iute la manie si pare total lipsit de simtul autoironiei in fata criticii – e de notorietate violenta cu care a raspuns unui critic de la The New York Times, in 2009, caruia i-a spus, printre altele: „Te voi uri pana la moarte, reactie pe care, ulterior, a regretat-o. Astfel de izbucniri temperamentale sunt, totusi, rare – cel putin in public. Iar cartile sale si discursurile pe care le tine pe teme legate, in general, de viata de zi cu zi si problemele emotionale ale existentei moderne, arata publicului un tip simpatic, ce pare sa-si cunoasca emotiile, sa si le stapaneasca, sa le conceptualizeze si, mai mult, sa livreze altora idei care sa-i ajute sa treaca mai usor prin caruselul emotional al vietii. Dialogul care urmeaza l-am purtat pe Skype, iar ecranul computerului imi arata un barbat calm, zambitor si sincer.

ELLE: In completarea micului portret pe care il voi scrie in deschiderea acestui articol, vrei sa-ti faci o descriere personala pentru cititoarele noastre?
Alain de Botton:
M-as descrie drept un intelectual – nu in sensul ca am citit multe carti, ci pentru ca sunt un om caruia ii place sa gandeasca. Cred ca oamenii pot fi impartiti dupa ceea ce fac atunci cand au o problema. Unii stau de vorba cu prietenii, altora le place sa alerge, altii muncesc din greu, se uita la televizor sau mai stiu eu ce fac. Eu iau un pix si o foaie de hartie si incep sa disec problema. Ceea ce-mi place cel mai mult in viata e sa ma gandesc. La orice. Sa iau un subiect, sa-l disec, sa-l inteleg, sa-l fac logic pentru mine. Asta e ceea ce am facut ani la rand in cartile mele, iar acum o fac si in alte formate – filme scurte, conferinte sau activitati in cadrul institutiei pe care o conduc, School of Life. Tot ceea ce fac se rezuma, de fapt, la acelasi lucru: sa desfac in bucati problemele care ma intereseaza. Cele mai multe tind sa fie probleme emotionale, fie ca se invart in jurul banilor, al politicii sau orice altceva. E vorba despre emotii si despre experientele personale ale fiintei umane – acesta este mereu punctul de pornire.

ELLE: As vrea sa raspunzi si tu la intrebarea care apare in preambulul cartii tale Cum iti poate schimba Proust viata: ce-ai face daca s-ar anunta ca peste cateva zile e sfarsitul lumii?
A.d.B.:
Ha, ha, ha! Ei bine, cred ca Proust a raspuns cel mai bine la intrebarea asta. Ceea ce spune el e ca nu-i nevoie neaparat sa ne schimbam viata. Viata noastra e OK asa cum e, doar ca nu reusim s-o pretuim – pur si simplu pentru ca ne-am obisnuit cu ea. Dar daca ajungi in situatia de a mai avea doar cateva zile de trait, atunci realizezi brusc ca ai o viata frumoasa si ca nu ti-ai dat seama de asta.

ELLE: Deci e greu sa fii fericit pana nu survine o situatie de criza?
A.d.B.:
Uite, eu cred ca e foarte greu sa fii fericit. Fericirea e aproape imposibila pentru fiinta umana, pentru mai mult de cateva minute. Cred ca nici nu avem nevoie de fericire. Dupa parerea mea, oamenii au fost facuti sa supravietuiasca, sa creasca, sa se dezvolte, dar nu sa fie linistiti. Budismul e o filosofie foarte interesanta pentru ca sustine ca poti incerca sa te golesti de dorinte, sa nu mai vrei nimic si sa sfarsesti astfel prin a-ti gasi pacea si stabilitatea. Cred ca asta e visul multor oameni – visul acelei vacante in care sa uiti de toate, sa te golesti, sa te linistesti. Eu cred ca asta-i imposibil, pentru ca noi vrem tot timpul ceva nou. Si luptam mereu si mereu pentru a obtine ceva, ca apoi sa ne dorim mai mult (sau altceva). Astfel incat suntem, in mod constant, anxiosi. Cred ca anxietatea si frica sunt o conditie a vietii. Viata e infricosatoare, iar oamenii sunt foarte sensibili, chiar daca nu recunosc asta.

Asa ca fericirea e foarte greu de atins, iar dragostea adevarata si conexiunea cu o alta fiinta umana sunt imposibile altfel decat pentru cateva momente. Filosofia mea de viata e una realista. Cred ca ne ghidam dupa prea multe iluzii. Tanjim dupa siguranta si ne imaginam ca daca am avea bani si iubire ne-am putea gasi linistea. Ei bine, nu putem. A trai inseamna a fi in primejdie, pentru ca in orice moment se poate intampla ceva si cred ca asta e motivul pentru care suntem atat de anxiosi. Cred ca e cazul sa devenim constienti de asta, chiar daca e trist.

Cred ca lumea moderna e victima visului american de perfectiune. Ne imaginam ca daca avem o economie si o tehnologie dezvoltata vom atinge perfectiunea. Desi nu sunt o persoana religioasa, ma atrage foarte mult genul de pesimism religios precum cel iudaic sau crestin. Ideea ca viata omului sta sub conditia pacatului, a imperfectiunii. Omul nu poate fi perfect, doar Dumnezeu e perfect, si ingerii.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle