Agenda: Cele mai interesante evenimente din weekend-ul 27-29 mai 2016

Nu ai decis inca ce sa faci in acest weekend? Avem noi cateva sugestii – pentru toate gusturile!

Agenda: Cele mai interesante evenimente din weekend-ul 27-29 mai 2016

1. Bacalaureat

Sigur ai auzit de ultimul film al lui Cristian Mungiu, premiat zilele trecute la Festivalul de la Cannes cu distinctia pentru Cel mai bun regizor! Ei bine, daca nu l-ai vazut pana acum, este timpul sa o faci in acest weekend. Pelicula spune povestea unui doctor dintr-un mic orasel de provincie care incearca sa ia o decizie privitoare la viitorul copilului sau. Filmul prezinta o situatie de viata, una foarte actuala in contextul societatii romanesti contemporane corupte si fara multe solutii pentru cei care incearca sa inainteze prin ea.

2. Sibiu Jazz Festival

O scurta istorie a festivalului: a fost fondat in anii 1970 si este unic in Romania, datorita longevitatii si consecventei sale; este unul dintre cele mai vechi festivaluri de acest gen din lume. Iar tocmai asta este motivul pentru care Sibiul a fost declarat, inca din anii 1980, „Capitala Jazzului' din Romania. Trebuie sa ajungi in acest sfarsit de saptamana la Sibiu, pentru a asculta ritmurile placute de jazz. Poti sa iti iei bilet din reteaua Eventim, iar daca vrei mai multe detalii, intra pe sibiujazz.ro.

3. Designers Parade la Romanian Design Week

Sambata, 28 mai, Piata Amzei va gazdui Designers Parade, un nou concept de prezentare de moda care anunta lansarea platformei online „Whos who by ING' printr-o defilare a designerilor si arhitectilor prezenti in expozitia centrala Romanian Design Week. Asa ca, daca nu ai fost pana acum sa admiri obiectele de design sau piesele vestimentare expuse acolo, nu trebuie sa ratezi aceasta parada!

4. Expozitie Stefan Caltia

Sambata aceasta, pe 28 mai, se lanseaza o noua expozitie de serigrafie, cu lucrari realizate de artistul Stefan Caltia. Daca esti curioasa sau daca vrei sa te intalnesti cu artistul, care iti va vorbi despre inspiratia sa, mergi la Galeria Posibila, de pe strada Popa Petre numarul 6.

5. HeyDay Music Festival

Cum ar putea Elvis sa cante dupa Rihanna, Beatles dupa U2 si Michael Jackson dupa Gunsn Roses? Afla asta in acest weekend la HeyDay Music Festival. Concertul aduce impreuna unele dintre cele mai cunoscute „tribute acts', deci, potrivite pentru toti iubitorii de muzica. Festivalul are loc in Parcul Izvor si, pe langa sansa de a asculta live melodiile artistilor tai preferati din toate timpurile, te asteapta si cu multe alte surprize!

6. Femei pe Matasari

Festivalul „Femei pe Matasari' ajunge, in acest weekend, la editia cu numarul sase! Evenimentul este dedicat celebrarii frumusetii si a schimbarii in bine. Vei avea ocazia sa te implici in proiecte inedite, sa cunosti artizani si autori, sa te lasi inspirata de femei curajoase si sa sustii design-ul autohton. Festivalul isi propune sa arate din nou lumii frumusetea strazii Matasari!

7. ShortsUP la Therme

Te-ai gandit vreodata sa vizionezi un film din piscina? Daca iti suna bine, afla ca vineri, 27 mai, se desfasoara editia pilot a POOL Cinema, un proiect initiat de ShortsUP si Therme Bucuresti, care-si propune sa aduca seri lunare de film, muzica si experiente multimedia la…piscina! Trebuie sa stii ca accesul la eveniment se face in baza tarifului de intrare in zona The Palm a Therme Bucuresti.

8. My Fair Lady

Cu ocazia implinirii a 5 ani de activitate, Grand Cinema & More Baneasa aduce pe scena cinematografului spectacolul „My Fair Lady'. Noua perspectiva asupra acestui musical este realizata in viziunea regizorului Razvan Ioan Dinca si a avut premiera in data de 26 mai. Si, pentru ca primele reprezentatii se vor desfasura in acest weekend, ai ocazia sa vizionezi un spectacol muzical complex, unul dintre cele mai apreciate din toate timpurile, pur si simplu mergand la cinema!

9. World Doctors Orchestra

World Doctors Orchestra (WDO) este un ansamblu muzical din care fac parte in jur de o mie de medici, din peste 50 de tari de pe toate continentele, iar in Romania vor sustine trei concerte, dintre care ultimul in Bucuresti, pe 28 mai, la Ateneul Roman. Acestea au ca scop sprijinirea persoanelor diagnosticate cu epilepsie, dar si sustinerea infiintarii retelei nationale de telemedicina pentru epilepsie. Daca vrei sa iti oferi si tu sprijinul pentru aceasta cauza, nu trebuie sa ratezi acest eveniment.

10. Comic Con 2016

Esti pasionata de domeniul science-fiction si fantasy? East European Comic Con este evenimentul potrivit pentru tine. Are loc in acest sfarsit de saptamana, la Romexpo, si te asteapta cu multe activitati si suprize. Daca vrei sa stii ce s-a mai intamplat in literatura de gen, fii prezenta si la panelul Ambasadori SF in cadrul Comic Con.

11. Eveniment ARCUB: Cismigiul copiilor & Humulestiul copiilor

Bucura-te de sosirea verii, alaturi de copii, in cadrul unui eveniment care a intrat deja in traditia Bucurestiului – Cismigiul Copiilor, care a ajuns in acest an la cea de-a 15-a editie. Cismigiul Copiilor sustine candidatura orasului Bucuresti la titlul de Capitala Europeana a Culturii in anul 2021, asa ca evenimentul se conecteaza cu un altul, numit Humulestiul Copiilor, desfasurat intr-una din zonele periferice ale capitalei – in sectorul 5, in parcul Humulesti. Ambele evenimente vor avea loc intre orele 11 si 19.

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle