9 obiceiuri ale persoanelor optimiste

Intotdeauna am considerat ca a fi optimist este o arta. Sa vezi mereu partea plina a paharului este o dovada de maturitate si de dragoste fata de sine si fata de cei din jurul tau. Din pacate, nu toti ne nastem cu talentul de a vedea mereu lucrurile roz. Chiar daca unii oameni sunt suficient de binecuvantati si au primit acest dar de la Mama Natura, nu toata lumea are parte de acest noroc.

9 obiceiuri ale persoanelor optimiste

Insa, cred cu tarie ca optimismul este asemenea cantatului la pian: se poate invata in timp, daca iti doresti cu adevarat acest lucru. Pesimistii vor intreba: De ce este atat de important sa ai o mentalitate optimista?'
Raspunsul este simplu. Oamenii optimisti nu numai ca sunt mult mai fericiti pe plan sentimental, dar ei au si o sanatate de fier in comparatie cu cei care privesc mereu jumatatea goala a paharului. Cercetarile demonstreaza faptul ca optimistii au mult mai putine sanse de a suferi din cauza bolilor cardiovasculare. De asemenea, acestia au o speranta de viata crescuta comparativa cu restul oamenilor.
Sper ca am reusit sa conving cativa pesimisti ca schimbarea tine de ei. Daca mi-am indeplinit acest scop, sunt sigura ca cei care vor sa faca o schimbare vor dori sa afle arta de a fi optimist. Eu ii voi ajuta pe cei care doresc sa adopte o gandire pozitiva si va voi prezenta 9 obiceiuri ale persoanelor optimiste.

Se respecta pe ele insele

O vorba inteleapta suna astfel: Daca nu te iubesti tu, nimeni altcineva nu o va face. Nu iti propun sa te transformi in Narcis, dar doresc sa atrag atentia asupra importantei respectului fata de sine. Toti oamenii optimisti au o opinie buna legata de propriile persoane pentru ca isi cunosc calitatile fizice si psihice si isi accepta imperfectiunile.
Daca doresti sa iti imbunatatesti stima de sine, propun sa incepi cu aspectul fizic. Cu toate ca poate suna superficial, fizicul joaca un rol foarte important in viata optimistilor. Sa recunoastem, daca cineva ne face un compliment legat de parul sau de outfit-ul nostru, acest lucru ne poate insenina ziua.
In concluzie, acorda-ti minimul de timp necesar pentru a zambi atat in exterior, cat si in interior!

Se bucura de micile placeri ale vietii

Oamenii optimisti sunt atat de bucurosi pentru ca stiu sa aprecieze lucrurile marunte, care tind sa fie ignorate de majoritatea oamenilor. Rutina diminueaza de multe ori anumite bucurii…
Sa nu uitam sa apreciam cafeaua care ne face diminetile mai frumoase, pranzul luat cu prietena cea mai buna sau bluza cea noua, cumparata de la reduceri! Detaliile chiar fac diferenta dintre un optimist si un pesimist si nu trebuie ignorate!

Nu sunt dependente de tehnologie

Este destul de dificil sa nu fii pesimist daca stai toata ziua pe Facebook sau pe Instagram. Nu de alta, dar pe aceste retele de socializare, oamenii posteaza numai momentele extraordinare din viata (poze cu iubita/iubitul, poze de la petreceri sau din vacante luxoase, imagini cu mancare apetisanta etc.). Poti cadea in depresie daca stai toata ziua sa urmaresti viata perfecta' a celor din jur. Este mult mai sanatos pentru psihicul tau sa iei pauze de la tehnologie: bucura-te de o excursie la munte sau de un film fara sa iti verifici telefonul din 5 in 5 secunde.
De asemenea, dispozitivele precum telefoanele sau televizoarele dauneaza sanatatii noastre. Lumina albastra emisa de acestea dauneaza ciclului nostru REM, afectandu-ne nivelul de melatonina.

Stiu cum sa imbine viata personala cu cea profesionala

In viata oricarui optimist exista acest echilibru sanatos dintre viata privata si cea profesionala. El intelege importanta unui lucru de calitate, insotit de mici pauze in care socializeaza cu colegii de serviciu.
Optimistii merita apreciati deoarece ei muncesc calitativ si isi organizeaza timpul intr-un mod intelept. Astfel, ei reusesc sa iasa in oras, sa se distreze, dar sa si munceasca. De asemenea, trebuie mentionat faptul ca munca sustinuta de o gandire pozitiva este intotdeauna mai eficienta decat o gandire care lucreaza constant sub stres. Nu te mai gandi la esec si rezultatele bune nu vor intarzia sa apara!

Sunt interesate sincer de cei din jur

Oamenii optimisti dau dovada de o afectiune sincera in relatiile interumane. Ei adora sa cunoasca alti oameni, sa le cunoasca povestile si se hranesc cu energia pozitiva din jurul lor. Astfel de persoane optimiste reusesc sa treaca mai usor peste momentele dificile din viata (o despartire, moartea cuiva drag etc.) deoarece au o multime de prieteni adevarati.
S-a observat ca oamenii pozitivi prefera sa vorbeasca fata in fata cu oamenii dragi lor. Asadar, daca iti doresti sa ai o atitudine pozitiva, incearca sa lasi pe planul doi retelele de socializare si iesi in societate, unde poti cunoaste oameni extraordinari, de la care poti invata lucruri minunate.

Atrag alte persoane optimiste

Dupa cum am spus mai sus, oamenii optimisti se hranesc cu energia oamenilor care ii inconjoara. Cine se aseamana, se aduna, asa ca optimistii reusesc in mod involuntar sa atraga persoane la fel de carismatice si de pozitive. Impreuna, ei traiesc clipe magice. Probabil ca va intrebati daca oamenii care vad partea plina a paharului au un fel de radar special, care ii ajuta sa se identifice intre ei. Nu au un radar, ci au un zambet sincer, care izvoraste din caldura sufletului.

Zambesc mai des

Un optimist nu iti va arunca niciodata priviri ucigatoare in metrou doar pentru ca este ora 8.00 si ar fi preferat sa doarma. Optimistul este acel gen de persoana care iti va zambi fara motiv doar pentru a iti face ziua mai frumoasa. Incearca sa ii urmezi exemplul si vei observa modul in care ceilalti te vor aprecia mult mai mult.

Iubesc sa petreaca timpul cu familia si cu prietenii

Persoanele pozitive nu ii vor neglija niciodata pe cei dragi. Ele dau dovada de generozitate si intotdeauna vor pune familia si prietenii pe locul 1. Pentru acestia, persoanele optimiste ar fi capabile de orice sacrificiu.
De asemenea, optimistii iubesc sa faca surprize celor dragi, caci nimic nu este mai important pentru ei decat fericirea celorlalti. Incearca si tu sa iti surprinzi placut persoanele apropiate si vei constata cat de roz iti va parea totul dupa ce le vei vedea zambetele sincere.

Duc un stil de viata sanatos

Oamenii optimisti traiesc sanatos deoarece prefera sa iasa in parc cu familia sau la mare cu prietenii decat sa stea in fata televizorului sau a calculatorului. De asemenea, s-a constat ca somnul si alimentatia influenteaza foarte mult starea psihica a unui om. Cineva optimist intelege importanta somnului, caruia ii acorda minim 7 ore, si a unei alimentatii echilibrate.

Text: Monica Macedonski

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle