9 filme pe care sa nu le ratezi weekendul asta

Daca ninsoarea te descurajeaza si nu mai ai chef de plimbari, poti oricand sa te refugiezi in salile de cinema si sa prinzi cele mai recente lansari din industria de film. Iata recomandarile noastre pentru acest weekend.

The Hunger Games: Catching Fire

Toata isteria generata de seria The Hunger Games nu este in van. Daca alte francize ne-au dezamagit, The Hunger Games: Catching Fire, regizat de Francis Lawrence, livreaza cu promptitudine ceea ce promite – adica actiune spectaculoasa.

Cea de-a doua parte a filmului gaseste personajele la un an dupa ce au castigat prima editie a Jocurilor, in momentul in care Katniss Everdeen si Peeta Mellark trebuie sa mearga in Turul Victoriei in toate districtele.

Doar ca decizia lui Katniss (Jennifer Lawrence) de la finele peliculei trecute, de a muri alaturi de Peeta (Josh Hutcherson), pare sa fi fost scanteia unor revolte pe care eroina noastra trebuie acum sa le rezolve, sub amenintarea ca, altfel, toti apropiatii ei vor fi afectati.

 

The Butlerthe-butler

Regizat de Lee Daniels, nominalizat la Oscar in 2009 pentru emotionantul Precious, filmul are in rolurile principale o pleiada de actori, dar si vedete cu nume sonore. Forest Whitaker, Terrence Howard, Oprah Winfrey, Lenny Kravitz si Cuba Gooding Jr sunt doar cativa dintre cei care are trebui sa va convinga sa iesiti din casa si sa mergeti la cinema.

In plus, povestea majordomului de culoare Cecil Gaines, care a lucrat la Casa Alba intre 1957 si 1986, promite sa captiveze – este inspirata de fapte reale si reda istoria Statelor Unite, asa cum a fost ea vazuta de majordom pe tot parcursul carierei lui in care a servit nu mai putin de opt presedinti. Miscarea pentru drepturi civile, razboiul din Vietnam si multe alte evenimente care ne afecteaza acum pe toti sunt vazute prin ochii angajatului – deci veti avea sansa sa invatati si o lectie de istorie recenta odata cu vizionarea peliculei.

runner-runnerRunner Runner

Oricat de mult ne-am dori sa il vedem pe Justin Timberlake in videoclipuri, nu putem sa ii negam si calitatile si munca de actor, puse de data aceasta la treaba pentru filmul Runner Runner, regizat de Brad Furman.

Justin este in acest film Richie, un student stralucit care incepe sa joace poker online in speranta ca va castiga destui bani cat sa isi plateasca taxele de scolarizare.

Desigur ca planurile lui nu functioneaza asa cum ar trebui, iar Richie va ajunge, in cele din urma, sa ii ceara socoteala lui Ivan Block (Ben Affleck), organizatorul jocului, pentru pierderile lui. Numai ca Richie ajunge sa lucreze pentru Ivan si de aici lucrurile se complica si mai tare.

Gravitygravity-digital-trends-com

Daca filmele SF nu sunt cu adevarat pe gustul vostru, s-ar putea ca Gravity sa va schimbe convingerile.

Ultimul film al lui Alfonso Cuaron ii aduce impreuna pe medicul Ryan Stone (Sandra Bullock), aflat la prima misiune in spatiu, si astronautul Matt Kowalsky (George Clooney).

Cei doi au de indeplinit o misiune de rutina, insa un accident face ca nava lor sa fie distrusa, astfel incat eroii nostri raman complet singuri, in spatiu, fara legatura cu Pamantul si fara sanse de a fi salvati.

Asa incepe calatoria lor si veti afla la cinema cum se sfarseste.

free-birds-846440lFree Birds

Iar daca aveti chef sa va amuzati impreuna cu familia, nu trebuie sa ratati animatia Free Birds, regizata de Jimmy Hayward si cu vocile lui Owen Wilson, Woody Harrelson, Amy Poehler dand viata celor mai traznite personaje pe care le-am vazut in ultimul timp.

Eroii peliculei sunt Reggie, un curcan ager care devine animalul de companie al fiicei Presedintelui Statelor Unite, si Jake, un alt curcan care isi doreste sa schimbe istoria – adica sa scoata curcanii de pe meniurile traditionale de Ziua Recunostintei.

Asa se face ca cei doi curcani calatoresc in timp in misiunea lor eroica.

 

Filme europene

Trei filme europene, aflate in competitia pentru Premiul LUX al Parlamentului European ruleaza gratuit vineri, 29 noiembrie si sambata, 30 noiembrie la Cinema Studio. Miele, Paradisul Spulberat (The Broken Circle Breakdown) si Uriasul cel egoist (The Selfish Giant) sunt cele trei filme ce vor fi difuzate in 23 de limbi, în toate cele 28 de tari ale Uniunii Europene.

Miele

Miele spune povestea lui Irene, o tanara care ajuta oamenii aflati in faze terminale ale bolii sa isi ia singuri viata. Convinsa ca ceea ce face le vine in ajutor celor aflati in suferinta, Irene da la un moment dat peste un pacient perfect sanatos, care insa isi doreste sa moara. Intre cei doi se isca o relatie intensa care o va marca pe Irene pe viata.

The Broken Circle Breakdown

Elise si Didier sunt doua spirite libere! Ea detine un salon de tatuaje, el canta intr-o formatie. Diferiti si totusi facuti unul pentru altul, cei doi se indragostesc din prima si din dragostea lor se naste o fetita pe nume Maybelle. Povestea de dragoste ia o noua intorsura in momentul in care fetita de sase ani se imbolnaveste grav.

The Selfish Giant

Filmul surprinde universul mizer al periferiei din Marea Britanie. Arbor si Swifty sint buni prieteni. Exmatriculati din scoala si din propria comunitate, cei doi incep sa adune fier vechi pentru un fierar pe nume Kitten. Desi fac echipa buna, intre cei doi se isca o competitie care se termina cu un eveniment tragic.

Ramai cu mine, un serial original HBORCM_on-set_Laura-(5)

Dupa ce ti-ai luat portia de cinema, e timpul sa te retragi acasa unde nu ai voie sa ratezi debutul noului serial produs de HBO in Romania, Ramai cu mine.

Figuri noi sau actori mai cunoscuti alcatuiesc distributia serialului regizat de Constantin Popescu si Mihai Bauman, dupa un scenariu adaptat de Lia Bugnar.

Povesti de dragoste complicate, personaje contemporane cu probleme actuale, pe fundalul celui mai frumos Bucuresti surprins in vreun film sint ingredientele serialului care debuteaza cu doua episoade pe 1 decembrie, incepand cu ora 20.00.

Trupa Byron semneaza coloana sonora a serialului, mai exact zece piese originale care insotesc povestile protagonistilor pret de 13 episoade.

Text: Ioana Ulmeanu si Alina Baisan
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle