8 motive nepotrivite pentru care decizi să rămâi prietenă cu fostul iubit

Unele persoane își doresc foarte mult să rămână în relații bune cu fostul iubit doar de dragul sentimentelor și timpului pe care l-au petrecut împreună, însă există și persoane care vor să uite imediat după despărțire de el și să nu mai aibă nicio legătură.

8 motive nepotrivite pentru care decizi să rămâi prietenă cu fostul iubit

Existe nenumărate motive pentru care să rămâi în relații bune cu fostul iubit, iar acest lucru trebuie să îl decizi doar tu, în funcție de cât de confortabil te simți.

Fie că sunteți parteneri într-o afacere și ai nevoie de sprijinul lui sau doar crezi că dacă îl vei avea alături îți va fi mult mai bine, decizia trebuie să o luați de comun acord.

Însă, există și motive mai puțin potrivite pentru care nu ar trebui să fii prietenă cu fostul iubit. Iată care sunt acelea:

1. Îți pare rău pentru el

Imediat după o despărțire, vă puteți simți atât tu, cât și partenerul tău instabili emoționali. Dacă simți că partenerul tău exagerează cu acest lucru, vei avea tendința de a continua să îi fi alături, fie că îl suni destul de des sau îi dai mesaje seara, când te simți singură. Este un motiv destul de comun pentru care femeile se încăpățânează să rămână prietene cu foștii parteneri. Important este ca amândoi să vă acordați timpul necesar pentru care a vă vindeca după despărțire.

2. Ești geloasă

Un alt motiv extrem de comun, dar și nepotrivit pentru care nu ar trebui să rămâi prietenă cu fostul iubit îl reprezintă gelozia. Te simți oarecum atacată de faptul că el și-ar putea găsi imediat pe altcineva, și tu nu. Însă, în acel caz, este vorba doar de o relație de tranziție, pentru a face persoana respectivă să treacă mai ușor peste despărțire. Fiecare om reacționează în felul lui după o despărțire, iar gelozia nu este un motiv pentru care să îl ai aproape de fostul iubit.

3. Îți este dor de el

Simți lipsa momentelor tandre dintre voi și vrei ca el să fie persoana lângă care te trezești dimineața? Dacă simți toate acestea, posibilitatea de a vrea să mai ai o legătură cu fostul iubit este destul de mare. Nu este deloc un motiv potrivit, iar, pe lângă acest lucru, poți deveni ușor confuză și chiar să nu îți dai seama că îți faci rău singură. După o despărțire, fiecare individ are nevoie de timp pentru a-l petrece cu el însuși.

4. Îl vrei alături din dorința de a te schimba

Într-o relație, partenerii au tendința de a-și face reproșuri care au în vedere faptul că nu sunt așa cum și-ar dori și că vor să se schimbe pentru ca relația lor să funcționeze. Însă, nu trebuie să te schimbi pentru nimeni, ci doar să fii împăcată cu tine și cu felul tău de a fi.

5. Vrei să fie lângă tine în caz că nu mai găsești pe altcineva

Despărțirile pot fi extrem de dureroase în unele cazuri și ne pot face să ne simțim lipsite de încredere, implicit să nu mai avem deloc încredere în propria persoană. Nu te poți aștepta ca, după o despărțire, următorul partener să fie chiar fostul iubit și nici nu poți păstra contactul cu el doar pentru că te simți nesigură în legătură cu viitoarele alegeri.

6. Te gândești că încă te iubește

Nu te forța să crezi faptul că partenerul tău încă te iubește. Dacă vei crede asta, îți vei dori tot mai mult să rămâi lângă el, inițial dorindu-ți doar să îți fie prieten, ulterior să ai în minte chiar să vă împăcați. Această gândire te face să suferi și să îți imaginezi lucruri care poate nu se vor întâmpla niciodată.

7. Încă îl iubești

Un alt motiv pentru care vrei să fii prietenă cu fostul iubit este faptul că sentimentele tale pentru el sunt încă foarte puternice. După o despărțire este dificil să îți dai seama care sunt sentimentele tale și încotro să îți direcționezi atenția. Cel mai bine pentru tine și echilibrul tău este să păstrezi distanța, oricât de dureros ți-ar fi.

8. Nu ești sigură că ai luat decizia potrivită

Motivele unei despărțiri sunt multiple, iar decizia poate fi luată într-un moment în care atât tu, cât și partenerul ați fost vulnerabili și ați acționat în urma unui impuls. Dacă simți că decizia pe care ai luat-o nu este una potrivită, îți vei dori să fii alături de fostul iubit pe motiv că vrei să fiți din nou împreună. Fie că îți dorești asta sau este doar o impresie de moment, cel mai bine ar fi să aștepți și să cântărești lucrurile cu foarte mare atenție.

Citește și:
10 lucruri pe care o femeie puternică NU le face niciodată

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din lifestyle