7 pacate parintesti

Orice parinte vrea binele copilului sau, acesta este un adevar universal valabil. Insa si despre drumul spre iad se spune ca ar fi pavat cu intentii bune. Inainte de a lua decizii pentru puiul tau, cel mai bine ar fi sa le cantaresti in perspectiva.

7 pacate parintesti

„Copiii incep prin a-si adora parintii; dupa o vreme ii judeca. Si cateodata ii mai si iarta, constata Oscar Wilde intr-una din operele sale. Si nu putea sa aiba mai mare dreptate. Cand deschidem ochii ne privim tatal si mama ca pe niste semizei, sursa zambetelor, a afectiunii, a jucariilor si, bineinteles, a prajiturilor. Dar, pe masura ce capatam independenta in gandire, ne dam seama ca nu suntem de acord cu unele decizii pe care le-au luat pentru noi, fie ca este vorba despre un talent neexploatat, fie ca au neglijat anumite aspecte ale educatiei si ale sanatatii noastre (fizice sau mentale) care au ajuns sa ne afecteze la maturitate. Sau, pur si simplu, ne-au impins catre o facultate care nu ne-a implinit visele.

Da, le putem face multe reprosuri parintilor, si tocmai din cauza asta acum crestem o generatie de copii protejati si menajati pana la extrem. Ei nu se duc singuri la scoala, nu se joaca decat in locuri special amenajate si, uneori, le refuzam si dulciurile, pe motiv ca sunt nesanatoase. Sau, din contra, poate le folosim drept recompensa si abuzam de puterea lor. Indiferent de deciziile pe care le iei pentru micutul tau, probabil ca la un moment dat tot vei auzi reprosuri. Sunt iminente. Dar un parinte nu se gandeste neaparat la asta atunci cand cantareste optiunile, pentru ca tot ce-si doreste e sa-si faca datoria cat mai bine. Insa, inainte de a fi comise, unele pacate merita cantarite in perspectiva.

1. Sa nu actionezi profilactic in legatura cu sanatatea lui

Incepand din momentul in care ii stochezi celulele stem pentru eventuale situatii de urgenta si pana ajungi la controalele regulate la pediatru, sau chiar la psiholog, sanatatea copilului tau trebuie sa fie pe primul plan. Multe afectiuni de ordin psihic (de exemplu sindromul Asperger) sau fizic pot fi vindecate sau ameliorate din copilarie. „Pentru un start bun in viata, trebuie sa se porneasca de la o alimentatie bazata pe principii sanatoase. Laptele de mama e vital in primele luni de viata, iar mai tarziu, dieta copilului trebuie sa fie echilibrata. Sanatatea lui trebuie abordata conform principiului „mai bine sa previi decat sa tratezi.

Se fac profilaxia anemiei, profilaxia rahitismului si vaccinarile necesare pentru a preveni unele boli foarte grave, care nu au tratament (difteria si tetanosul) si pentru a preveni complicatiile unor boli precum poliomielita (o afectiune care lasa sechele viitorului adult si care poate fi chiar letala). Tusea convulsiva (magareasca) netratata poate duce la insuficienta respiratorie, iar parotidita epidemica (oreionul), care acum poate fi prevenita cu un vaccin, poate provoca infertilitatea la baieti, spune Gabriela Alexe, medic primar pediatru la Spitalul „Alfred Rusescu.

2. Sa il expui pe retelele de socializare

Stii cat de jenata te simti atunci cand mama ta (plina de nostalgie si mandrie) le arata cunoscutilor tai poze in care esti semi-nuda, de la mare si de la botez? Probabil asa s-ar simti si pruncul tau daca ar sti ca il expui pe retele de socializare celor doar 1.000 de prieteni. Dar el nu poate sa ia atitudine. Inca. Trebuie sa pleci de la premisa ca expunerea publica ar trebui sa fie sub controlul lui. Pentru ca deja ne-am resemnat cu ideea ca tot ce a fost online vreodata se va pastra undeva, pe un server, pentru posteritate (chiar daca informatia/poza a fost stearsa).

La cum evolueaza lucrurile in era informatiei, nu se stie cum il va afecta la un moment dat aceasta expunere pe viitorul adult. Si aici nu e vorba doar despre afisarea pozelor spre deliciul eventualilor pedofili, ci e vorba de intimitate. Nu stii cat de discret sau cat de deschis va fi copilul tau la asemenea sugestii cand va ajunge la varsta adolescentei. „In deciziile pe care parintii le iau in numele odraslelor lor ar trebui sa existe neaparat empatia, respectul si intelegerea faptului ca un copil este o fiinta constienta, sensibila, vulnerabila si cu o personalitate unica, spune Veronica Cristea, psiholog clinician, consilier si autor pe site-ul www.prea-emotional.com. Deci, inainte de a-ti afisa puiul, gandeste-te daca ti-ar placea ca mama ta sa te tag-uiasca intr-o poza din copilarie, pe cand faceai baita.

3. Sa nu folosesti SPF

Daca ai pistrui pe umeri, pe piept si pe spate fara sa fii pistruiata defel, probabil ca porti urmele unei arsuri solare din copilarie. Iar daca ai si alunite intr-un numar peste medie, e posibil sa fi avut o relatie stransa cu solarul, pe vremea cand era cool. Ce a fost a fost, insa gandeste-te ca micutul tau e la inceput de drum si poate avea toate premisele unei pieli sanatoase ca adult, daca il ingrijesti. „Fiecare gest al parintelui poate amprenta pe mai tarziu viata copilului pe care il are in paza. Deci trebuie sa-l inveti in primul rand aplicarea regulilor de igiena, pentru ca folosirea cremei cu protectie solara ar trebui sa-i devina un gest la fel de natural precum spalatul pe fata. Apoi, este stiut faptul ca neprotejarea pielii poate avea drept consecinta aparitia petelor pigmentare si, mai tarziu, poate determina afectiuni cancerigene la nivelul pielii, spune dr. Dana Miricioiu.

„Cremele cu factor de protectie se folosesc la copiii mai mari de sase-opt luni, dar nu sunt indicate inainte de aceasta varsta. Pielea bebelusilor poate absorbi o cantitate mai mare din ingredientele cremei, avand deci un efect mai puternic asupra lor. In acelasi timp, cremele cu factor de protectie pot impiedica transpiratia pielii, prin care bebelusul isi face termoreglarea corpului, ne spune specialistul.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din lifestyle